Arhive pe autori: Cristina Boncea

Despre Cristina Boncea

Sunt Cristina, am 19 ani, locuiesc în București. Mă puteți contacta la adresa de e-mail: cristina98b@yahoo.com, kisses!

Vampire Academy: The Graphic Novel, #1

img_8514

Din moment ce seria scrisă de Richelle Mead este cea care mi-a reaprins apetitul pentru lectură în anul 2010, am fost foarte încântată să redescopăr povestea din Academia Vampirilor prin cele trei romane grafice ce au fost publicate acum ceva vreme. Deși nu se poate spune că o mini-serie de benzi desenate poate cuprinde cu adevărat esența unei lucrări de mai mare amploare, ce în realitate s-a întins pe o serie formată din șase cărți destul de stufoase, am putut regăsi printre paginile acestui volum starea pe care am simțit-o inițial, când m-am îndrăgostit de acestea.

 Conceptul este unul foarte simplu, atât prin ilustrații cât și prin simplificarea poveștii în sine: Rose și Lissa sunt aduse înapoi la Academie, unde viața moroiului regal este în continuare pusă în primejdie. Fundalul narativ al primei părți este format din amenințarea adusă de unchiul Lissei și de lupta neîntreruptă a celei mai bune prietene ale sale pentru a fi alături de ea și a se antrena pentru a putea deveni cu adevărat gardianul ei dhampir.

Nu am putut să nu mă întreb pe măsură ce dădeam paginile dacă o persoană care nu a citit seria originală ar putea să aibă o conexiune la fel de reușită cu această poveste, având în vedere succesiunea de evenimente urmărite într-un mod foarte alert de către creatori, însă cu precădere, răspunsul meu ar fi nu.

Citind dialogurile, îmi veneau în minte reminiscențe din prima lectură a primului volum al seriei, însă, în orice caz, legătura mea cu Academia Vampirilor va fi mereu una sufletească, emoțională, deși ea prezintă și anumite calități din punct de vedere obiectiv, de ordin logic, care o fac deosebită față de celelalte serii YA/Fantasy ce au fost lansate de-a lungul timpului după aceea. Cel mai tare am apreciat dintotdeauna faptul că există mereu o explicație rațională pentru legăturile dintre personaje, chiar dacă poate acțiunile lor sunt mai degrabă bazate pe instinct și diverse alte porniri. Spre exemplu, mi se pare destul de unicat modelul de iubire interzisă dintre Rose și profesorul ei, Dimitri, căci pe lângă faptul că tipul de relație profesională dintre ei sau faptul că Rose este încă minoră la începutul poveștii îi împiedică să trăiască o poveste de iubire, acesta îi argumentează respingerea în felul următor: „amândoi vom fi gardienii Lissei iar dacă mi-aș da frâu liber sentimentelor față de tine, te-aș proteja mai întâi pe tine înaintea ei”. Această decizie de tip etic, pe care se bazează majoritatea raționamentelor din cărți și implicit, deciziile lui Rose, face din Academia Vampirilor o serie de nivel superior, din punctul meu de vedere. Pe de altă parte, mi s-a părut că Richelle a trasat evenimentele într-o înșiruire extrem de potrivită, care a condus-o la rezultatul dorit fără să scape din vedere nici elementele de romantism, suspans sau violență de pe parcurs.

Dacă v-au plăcut cărțile lui Richelle Mead, veți aprecia la fel de tare și acest roman grafic; deși nu sunt mare fană a reprezentărilor fizice ale personajelor în acest caz, pot spune că în mod categoric s-au păstrat elementele de bază ale primului volum original. Eu una mă bucur că am oportunitatea de a-mi reaminti aceste lucruri esențiale, pentru că în continuare sunt fascinată de această serie – lucru destul de necaracteristic pentru mine. Vă recomand cu căldură să-i dați o șansă oricum, căci chiar dacă nu veți dori continuarea acestui fir narativ, consider că volumul poate fi apreciat și de sine stătător, într-o oarecare măsură. Din partea mea, acest roman grafic reprezintă un motiv de nostalgie pentru care sunt recunoscătoare.

4

 

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Dragoste la 17,50$, recenzie

img_8052

Cartea mi-a fost oferită de printrecărți.ro.

Pe de-o parte am fost dezamăgită de această colecție de povestiri, pe de altă parte, în continuare am rămas cu un sentiment nemaiîntâlnit până acum de mine în literatură, o stare care s-ar putea transcrie drept confuzie.

Avem de-a face cu o serie de povestiri scurte ce vizează viețile anumitor personaje care-și rememorează tinerețea americană, însă în prim-plan îl avem pe Henry Chinaski, un posibil alter-ego al autorului. Ce au în comun aceste povestiri, în mare parte, sunt violurile, bețivii, sărăcia și prostituatele. Henry Chinaski este pe de-o parte un scriitor de succes care are lumea în picioare, însă pe de altă parte apare în diferite ipostaze umilitoare, lucrând în medii de joasă speță și neilustrând vreo speranță la un tip de viață superior, inițial. Celelalte personaje sunt de asemenea de sex maculin, prezentând diferite întâmplări cu precădere din spațiul hollywoodian, ducându-și cu greu existența de azi pe mâine și uneori comițând crime pentru a face niște bani în plus. Starea predominantă este aceea de abis al vieții, exploatând la maxim punctul prin care mulți oameni ajung să treacă la un moment dat și anume, cel în care nu au nimic și pe nimeni care să le ofere un scop sau o șansă de scăpare din acest abis.

Unul dintre personaje chiar spune la un moment dat că se simte atras doar de oamenii decăzuți, nu de cei care au haine frumoase și proprietăți pe numele lor; i se pare că doar cei asemenea lui au trăit cu adevărat. Personajele nu sunt doar cinice însă, ci de-a dreptul agresive, insuportabile, singuratice din proprie alegere. Există destul de multe scene explicite de sex, însă mai șocante mi s-au părut pasajele care vorbesc despre diverse afecțiuni precum hemoroizii sau despre alcoolism. Titlul, de exemplu, este preluat de la una dintre povestiri, în care un bărbat cheltuiește respectiva sumă de bani (17,50$) pentru a-și cumpăra un manechin, pe care îl folosește pe post de jucărie sexuală. Am spus la început că am rămas cu un sentiment ciudat după această lectură, pe care nu-l pot identifica în totalitate momentan, datorită faptului că așteptările mele de la Bukowski erau foarte mari și chiar m-am blamat că nu am parcurs lucrările acestui autor mai devreme. De la primele pagini, însă, mi s-a părut că nu pot identifica vreun element original, vreun lucru despre care să nu mai fi citit înainte sub această formă.

Cartea în sine este un abis care te poate trage înăuntrul lui, punându-te în pielea unor personaje care nu ți-ai dori să fii niciodată. Tipul de oameni pe care l-a exploatat autorul prin aceste povestiri este cel care a trecut deja de multe stagii de auto-distrugere, rămânând doar omul în forma sa pură, fără prea mare uz de rațiune sau sentimente. Fiecare personaj în parte este sigur pe sine și încearcă să supraviețuiască într-un univers propriu limitat, întrebându-se deseori cum de nu și-a găsit încă moartea. Trebuie să recunosc că această abordare este foarte interesantă și poate aici apare conflictul meu interior vizazvi de carte: deși nu m-au impresionat extraordinar poveștiile în sine, unele atingând chiar și cotele științifico-fantasticului, faptul că Bukowski a reușit să păstreze aceeași măsură calmă și indiferentă la dezastrul din jur în fiecare dintre ele spune foarte multe lucruri despre el ca scriitor.

Așadar, pot spune că nu am renunțat încă la curiozitatea mea în ceea ce-l privește pe acest mare artist, însă pe viitor mi-ar face plăcere să citesc un întreg text, cu început, final și încheiere, scris în aceeași manieră simplistă, dar debordând de încărcătură emoțională. Pentru mine ar putea reprezenta un dezavantaj faptul că Bukowski a ales să ilustreze doar anumite scene, fără prea mult context în prealabil, care au făcut imposibilă acea conexiune pe care o caut în timpul unei lecturi. Se poate spune, deci, că magia sa constă mai degrabă în forța cu care menține atmosfera sfidatoare, în orice circumstanțe, aproape independent de text în sine. După părerea mea, aceasta nu are cum să fie una dintre cele mai bune lucrări ale sale; nutresc speranța că voi găsi pe viitor și elementele care i-au lipsit acestei antologii.

  3

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Persepolis II, recenzie

img_7918

Această carte mi-a fost oferită drept sponsorizare de Editura Art.

Acest volum categoric a fost mai pe placul meu decât primul datorită faptului că m-am putut raporta emoțional mult mai bine. Mutarea Marjanei în Austria din perioada liceului ne arată transformările prin care trece orice adolescent obișnuit, ea având însă și experiența războiului în spate – lucru ce face adaptarea ei cu atât mai grea, singură într-o țară foarte departe de casă.

Marjane este obligată să învețe limba germană și trece prin diferite ipostaze pentru a se încadra în spațiul social din care face acum parte. Majoritatea acțiunii din acest roman grafic se concentrează pe maturizarea ei, de la terminarea liceului, până la vârsta de douăzeci și patru de ani. Aceasta începe să descopere lumea prin alți ochi și să observe diferențele dintre ea și ceilalți oameni, neafectați de pagubele unui război; are de-a face cu diferite percepții de viață care o ajută să își formeze caracterul și să decidă care sunt până la urmă prioritățiile ei. După o perioadă de patru ani petrecută în Austria, Marjane este nevoită de conjunctură să se întoarcă înapoi la părinții ei, în Iran, unde încearcă să-și reia viața de dinainte, în conformitate cu legiile și tradițiile țării… Cum reușește aceasta să se adapteze, după ce a locuit atâta timp într-un stat european atât de liberal? 

Încă de când am început această serie am apreciat vocea sinceră și pe alocuri ironică a autoarei. M-am putut regăsi foarte mult în stilul său de creștere, în încăpățânarea cu care își solicită drepturile și refuză să se conformeze în totalitate unor reguli absolut barbare, făcute pentru a dezumaniza femeia. În acest volum însă, vocea sa este și mai puternică, având la bază fapte reale de o aceeași îndârjire pentru dreptate ca și în volumul anterior. Marjane urmează o facultate, ajunge să se căsătorească și să întâlnească o grămadă de oameni noi; toate aceste experiențe o aduc la aceeași veche concluzie din copilărie: educația este totul. Personal, o consider o eroină pe această femeie, care a reușit să se facă auzită în întreaga lume prin povestea ei. Îmi dă curaj în faptul că arta chiar poate schimba vieți.

Despre această personalitate veselă (în pofida orice) mai pot spune doar că reprezintă o dovadă a faptului că până și cei mai de succes oameni o apucă uneori pe drumuri greșite, învățând de pe urma lor niște lecții de viață importante. Întotdeauna este bine să-ți iei viața în mâini și să fii tu persoana care decide propriul viitor. Persepolis rămâne în continuare o serie de romane grafice care ar trebui parcurse de toată lumea, căci există o mică lecție pentru fiecare: de la istorie până la regăsirea sinelui.

4

 

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: