Sway. Ritmuri demonice, idei

img_7276

Sunt profund dezamăgită de această carte, din care am citit doar primele o sută de pagini, însă a fost suficient pentru a mă lămuri. Avem trei planuri diferite, bazate pe personalități reale: cei trei membrii fondatori Rolling Stones (Brian, Keith, Mick), Kenneth Anger și Bobby Beausoleil. Cel din urmă a fost în “familia Manson”, prieten cu Charles Manson, criminal în serie închis pe viață. Recunosc că habar n-aveam cine sunt oamenii ăștia așa că după ce le-am văzut numele în carte, i-am căutat pe Google. Totul s-a dus de râpă de atunci încolo. Știam deja la ce să mă aștept de la fiecare în parte, așa că Sway a devenit foarte predictibilă. Cam aceasta este și prezentarea ei, o ficțiune istorică despre anii ’60 și curentele de atunci, lucrurile relevante și obiceiurile oamenilor. Trecând peste faptul că pare a fi scrisă chiar în acea perioadă – deci nu are nimic actual în ea, nu mi s-a părut cu nimic mai bună decât orice alt fan-fic. Mă așteptam să înțeleg de ce Rolling Stones a ajuns o trupă așa de cunoscută, cum a avut loc acest proces, însă autorul nu ne spune decât că pe membrii trupei îi durea undeva de viață iar muzica lor avea succes fiindcă incita oamenii la violență, datorită sunetului agresiv. Mai mult decât atât, ne poartă prin niște descrieri complet inutile ale unor filme realizate de Anger care pot fi foarte bine vizualizate pe internet, nu au nevoie și de o repovestire în scris. Părerea mea este că Lazar s-a rezumat doar la realitate, fără să adauge nimic deosebit acestei cărți, care pentru mine a fost o mare pierdere de vreme. Inventează niște povești tragice din copilărie sau scene care probabil s-au întâmplat complet diferit, punându-le practic în cârca oamenilor anterior menționați, ca și când ar fi un documentar, nu o lucrare de ficțiune. Cât despre atmosfera anilor ’60, nu mi se pare că drogurile, nihilismul sau homosexualitatea au dispărut în zilele noastre, așa că iarăși lauda mi se pare nefondată. Stilul de scriere pare că îmbină o carte non-fictivă cu un fan-fic iar asta e exact problema cărții. Poate nu am reușit eu să pătrund în atmosferă, însă dacă nici după o sută de pagini nu mi-a captat interesul, mi s-a părut fără sens să mai continui.

Categories: cărți | Tags: | Leave a comment

Sexismul la cititori

Am să ating un subiect puțin mai delicat dar care mă sâcâie încă de când am publicat Octopussy #1. Am foarte puțini cititori de sex masculin care s-au oprit la a-mi aprecia pur și simplu munca, însă o mare parte din aceștia fie s-au născut după 2000, fie nu sunt în general interesați de femei. Îi apreciez și îi stimez foarte tare pentru respectul pe care mi-l oferă, însă această postare este despre tipul opus de cititori peste care am dat (sau mai degrabă, ei au dat peste mine).

Sinceră să fiu, încă am dubii dacă persoanele respective mi-au citit sau nu cărțile, însă s-a ajuns foarte repede de la “Îmi place foarte mult tot ce faci” la “Nu ai vrea să ne întâlnim?“. Și ca să ne înțelegem, sunt mai mult ca sigură că la o astfel de propunere, nu vom merge undeva în aer liber să dezbatem despre procesul meu de creație, conturare a personajelor ș.a.m.d. În special persoanele de sex masculin se poartă de parcă făcând un compliment unei femei, aceasta le datorează ceva. După ce i-am refuzat politicos pe cei în cauză, insistențele lor au dus inevitabil la block; toți au reacționat ca și când ar fi fost niște victime (“de ce, așa ciudat sunt de nu vrei să ieși cu mine?“), după ce s-au purtat de parcă mi-ar fi făcut un favor să mă invite în oraș de prima oară (“mi-am dat seama că ești foarte cool și mi-ar plăcea să ne vedem” aka, cred că ești destul de cool pentru mine încât să vreau eu mă văd cu tine, chiar dacă eu ți-am scris primul și te-am bătut la cap). La toate persoanele care vor să ne întâlnim le spun să vină la o lansare, căci nu am deloc intenția de a forma relații personale cu persoane cunoscute de pe internet, în special când nu sunt eu cea care inițiază acest lucru sau nu avem în comun literatura. Băieții anterior menționați se credeau probabil speciali fiindcă le-am zis “mulțumesc” și un posibil smiley face. Probabil au luat asta ca pe o încurajare, ceea ce este fix problema multor băieți din societatea de astăzi.

Am fost abordată de diferiți libidinoși care voiau diferite lucruri de la mine. Faptul că mesajul: nu mă interesează decât să-mi promovez cărțile nu a fost luat în serios de către aceștia nu denotă decât faptul că orice realizare a unei femei reprezintă o glumă iar singurul său rol este să spună “da”, if you know what I mean.

E un lucru să primesc un mesaj de “cf frumoas-o?” de la un tip oarecare de pe Facebook, îi dau block și am terminat povestea, măcar știu ce vrea de la bun început. Mă deranjează foarte tare când cineva mă abordează în legătură cu Octopussy sau vreo altă activitate de-a mea de pe internet și mai apoi îmi arată că nu e cu nimic diferit de tipul anterior. Cei care nu-mi citesc cărțile pur și simplu fiindcă le place să citească, ci le citesc doar cu scopul de a intra în vorbă cu mine, din “prietenie” sau mai știu eu cu, sunt egal cu zero pentru mine. Îmi place foarte tare comunitatea de cititori pe care mi-am creat-o, îmi place să mă întâlnesc cu voi pe la lansări și să ne bucurăm împreună de cărți. Îmi place că voi înțelegeți că dacă mi-ați citit cărțile v-ați făcut vouă un favor, și nu mie. Prin urmare, chiar dacă ne cunoaștem cât de cât, nu trebuie să vă supărați dacă vreau să separ lucrurile între începutul meu de carieră și viața personală. Dar voi sunteți cititori inteligenți și înțelegeți, mă bucur că existați.

E greu să-ți dai seama de intențiile oamenilor pe internet și nu poți să răspunzi urât unui om care începe prin a te felicita pentru realizările tale. Susținătorii mei știu că eu sunt o persoană corectă și în general, destul de politicoasă, mai ales când interlocutorul meu are intenții bune. Mă văd însă nevoită să creez ziduri peste ziduri pentru a mă proteja de dezamăgirea iminentă a unor astfel de evenimente: atunci când cred că am o conversație normală între autor-cititor și de fapt persoana cealaltă confundă borcanele. Am să citez un post de pe Tumblr, drept încheiere: nu toți băieții sunt așa, dar sunt destui. Destui încât să mă aștept la ce e mai rău de la orice băiat care mă contactează. Nu fi acel tip. E foarte ușor să demaști o persoană care nu e cu adevărat interesată de literatură, nu veți ajunge nicăieri. Peace!

Categories: personal | Leave a comment

Arizona Market, idei

img_7262

Povestea unei moldovence care a fost vândută de către primul ei iubit. Autorului cărții îi este înmânat jurnalul femeii după o scurtă conversație în timpul unui călătorii și îl traduce din rusă cu ajutorul unui prieten. În prima parte a jurnalului avem o adolescentă oarecare, trăind în sărăcie și luptând să-și continue studiile. Cea mai mare parte a cărții prezintă aproape un an din viața acestei fete, Anika, ce ajunge în diferite părți ale Europei ca prostituată de lux. Arizona Market este situat în apropierea Croației și este locul în care oamenii pot cumpăra orice, de la arme, la trupuri umane. Anika ajunge pe mâinile diferitor proxeneți și este supusă la chinuri îngrozitoare, în timp ce este de asemenea martora unor crime greu de imaginat. În timpul în care este mutată dintr-o țară în alta, Anika întâlnește diferite tipuri de șefi însă sfârșește mereu prin a fi tratată mai rău decât un obiect, fără a intra în posesia banilor grei care se dau pe ea, firește.

Părerea mea e că Anika nu ar fi reușit să scape dacă ar fi așteptat mai mult decât a făcut-o. Având în vedere că ea reușește să-i înmâneze jurnalul autorului, ne este de la bun început destăinuit faptul că ea a reușit să scape din mâna celor care au transformat-o într-o sclavă sexuală. Fata își găsește puterea în ura pe care o are față de sora sa și iubitul ei, pe care-i consideră la început vinovați pentru situația sa. Folosindu-se de inteligența ei nativă, instinctele de supraviețuire și lecțiile învățate pe parcurs, Anika se folosește de fiecare om care-i apare în cale pentru a găsi un mod de a scăpa. Ultimul loc în care este prostituată e orașul Milano, după care reușește să încropească un plan pentru a ajunge înapoi în Chișinău. Această femeie reușește să-și schimbe viața prin niște decizii care nu-i aparțin în totalitate; putem vedea foarte clar urmele pe care această meserie i le-a lăsat și felul cum a fost nevoită să facă orice pentru a-și recâștiga libertatea. La final, Anika ne mai spune că speră să nu o recunoască nimeni, niciodată însă amenință că dacă se întâmplă să fie așa, e mereu pregătită să nu-i mai lase pe acești monștri să o vândă din nou.

Cred că un lucru important la care m-am gândit după ce am terminat de citit cartea este faptul că oamenii care trec zilnic pe lângă noi au povești uimitoare în spate și niciodată nu poți știi exact cine au fost cu adevărat cu doar câțiva ani în urmă. De asemenea, Anika mai spune că dacă fiecare fată aflată în situația ei ar transforma iubirea în ură și s-ar răzvrăti împotriva asupritorilor săi, ar exista mai mulți proxeneți în cimitir și mai puțini pe stradă. Este oribil să ne gândim că fetele ce provin din medii sărace sunt vândute sau chiar își doresc să fie cumpărate pentru a deveni ulterior sclave sexuale, fiindcă nu mai văd o altă cale de supraviețuire. Sclavia sexuală este un mod aproape sigur de a muri în chinuri groaznice și de a fi tratat ca un obiect de schimb. Din păcate, prea multe prostituate au această meserie din obligație și nu dintr-o alegere proprie. Recomand cartea pentru cei care vor să-și deschidă ochii și să înceteze să le judece pe aceste fete, care sunt în definitiv doar niște victime. Nu uitați, all monsters are human.

3

Categories: cărți | Tags: | Leave a comment

Create a free website or blog at WordPress.com.

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 3,709 other followers

%d bloggers like this: