pandora m
-
Nu cred că Junky ar fi avut un impact la fel de mare în zilele noastre; suntem familiarizați cu ce fel de stil de viață presupune consumul de marfă – fie direct, fie aflăm de la televizor prin știri&documentare. Pe de altă parte, Burroughs ne-a oferit perspectiva din interior, într-un stil foarte captivant. Ar fi
-
Patricia Lockwood mă impresionează din ce în ce mai tare. Nimeni nu vorbește despre asta (2021) păstrează atât temele autobiografice din Motherland Fatherland Homelandsexuals, cât și imaginile suprarealiste pentru a ne oferi o capodoperă (post)modernă. Nu este nimic criptic aici, Patricia a scris despre lumea în care trăim cu toții, atât de mult încât uităm
-
Am strigat ca o majoretă când am prins imaginea din mai aproape, cred că îl descifram mai ușor pe Nietzsche în facultate când habar nu aveam de filosofie. Nada e linia de finish a lucrărilor lui Andrei pentru mine; le-am citit ghidată de instinct, cumva într-o ordine mai cu sens decât cea cronologică. Din punct
-
Zilele abandonului a fost una dintre cele mai tulburătoare lecturi pe care le-am parcurs de la Elena Ferrante. Din acest motiv, experiența mea cu romanul nu a fost una dintre cele mai plăcute, având în vedere starea de disperare ce a persistat pe tot parcursul narațiunii. Introducere Nu de mult, spuneam că Elena Ferrante este
-
Această lectură îți va lua 10 minute din viață în schimbul unei delectări de durată. Mi-au plăcut enorm ilustrațiile realizate de Mara Cerri și mi-am confirmat încă o dată că Elena Ferrante este un fenomen literar al cărui nume va dăinui peste decenii. Despre ce este vorba Povestea implică trei personaje de bază: păpușica Celina,
-
Am fost foarte încântată când am descoperit existența acestei cărți pe site-ul Cărturești și, prin urmare, am cumpărat-o instant. S-a dovedit a fi o lectură foarte scurtă și foarte plăcută, pe care sunt sigură că fanii autoarei o vor aprecia. Despre ce este vorba Cartea conține trei scurte povestiri, dintre care ultima este în versuri
-
Am vrut să citesc această carte deoarece părea foarte apreciată. Părea genul de poveste care mi-ar fi pe plac, o poveste tristă despre copilărie. Deși din acest punct de vedere mi-a îndeplinit așteptările, nu pot spune că prima mea întâlnire cu Leïla Slimani a fost una plăcută. Introducere Am achiziționat cartea de pe Vinted, a
-
Sunt convinsă că atunci când am cumpărat cartea, am făcut-o în baza copertei și a titlului – ambele foarte atrăgătoare pentru mine. Pe parcurs ce citeam, inima mi se frângea. Lovitura fatală a fost să aflu că o bună parte din evenimentele descrise aici au avut loc și în realitate. Îndrăznesc să numesc „Balul nebunelor”
-
Recenzia mea vine și în urma vizionării filmului realizat în anul 1995 care se intitulează, în original, L’amore molesto. Ecranizarea este destul de fidelă narațiunii din carte, ceea ce m-a lăsat cu și mai multe dubii în privința perspectivei mele. Ce pot spune cu siguranță este că a fost o lectură anevoioasă, care mi-a luat
-
Semnificația acestui titlu ni se relevă abia spre sfârșitul volumului, la fel de plin de acțiune ca și celelalte. Fiind volumul final, ajungem cumva în același punct din care Elena Greco a plecat cu povestirea, însă mai multe aspecte ne sunt lămurite pe parcurs astfel încât tetralogia să fie completă. Îmi era teamă că voi
-
Pentru mine a fost cel mai intens volum al seriei de până acum și am fost surprinsă de fiecare întorsătură de situație peste care am dat de-a lungul paginilor. Dacă până acum eram destul de sigură că lucrurile despre care a scris Ferrante sunt într-o măsură cât de mică reale, acum mă simt copleșită de
-
Din acest al doilea volum am înțeles și mai bine de ce îmi place așa de tare povestea Elenei Ferrante. Chiar dacă îmi erau deja cunoscute toate evenimentele din serial (ultimul episod apărut corespunde ultimei scene din carte), mi-a făcut la fel de mare plăcere să urmăresc firul narativ prin ochii Elenei și să mă
-
Aș fi acordat punctaj maxim acestei cărți și dacă nu vedeam mai întâi serialul? M-ar fi impresionat oare cu atât mai mult, cu cât apoi lucrurile imaginate de mine și-ar fi găsit un corespondent vizual atât de potrivit? Cert e că serialul este una dintre cele mai fidele reprezentări ale unei cărți pe care le-am
-
Fără să-mi dau seama am citit doi autori francezi unul după altul, observând astfel niște tipare în stilul de scriere care nu-mi sunt pe plac. Criză la Moscova e o scurtă povestire de doar 100 de pagini față de care mă găsesc într-un impas și nu știu cum să mă raportez la ea. Din introducere
-
Detest faptul că David a reușit în cele din urmă să-mi producă simpatie față de el și povestea pe care a scris-o. Romanul este o autoficțiune, iar miza este regăsirea inspirației pierdute, din perspectiva unui autor care se simte mediocru (și nu poate fi contrazis prin argumente prea solide). Până spre ultimele pagini l-am detestat
Cristina Boncea 