Volumul #3: Cei care pleacă și cei ce rămân, recenzie

Recenzie literară – volumul III din Tetralogia Napolitană de Elena Ferrante.

Pentru mine a fost cel mai intens volum al seriei de până acum și am fost surprinsă de fiecare întorsătură de situație peste care am dat de-a lungul paginilor. Dacă până acum eram destul de sigură că lucrurile despre care a scris Ferrante sunt într-o măsură cât de mică reale, acum mă simt copleșită de toate vechile legături ce s-au reluat și cât de mic poate fi un univers în care sufletele se reîntâlnesc mereu.

În penultimul volum al Tetralogiei Napolitane întâlnim o Lenu matură, pe la treizeci de ani, care își începe căsnicia alături de un important profesor universitar. Conexiunile familiei sale îi asigură succesul ca scriitoare, însă talentul nativ și franchețea cu care scrie inclusiv articole pentru ziar sunt cele care o propulsează în lumea intelectualilor din Napoli, Florența și Milano. Lila are, desigur, și ea un rol în toate acestea și este chiar parte din fundalul politic dezastruos pe care intelectualii se mulțumesc să-l privească de pe margini. Lupta de clasă este mai puternică decât oricând în toată Italia, iar revoltele sunt nenumărate și pline de vărsări de sânge. Fasciștii se luptă împotriva comuniștilor și invers, iar revoluția este aproape. Lila este la început prinsă în mrejele marelui sistem nedrept cu care era obișnuită încă din copilărie, însă sclipirea din privirea ei nu dispare complet, ci dă naștere unui nou haos.

Astfel începe acest roman, reconectându-le pe cele două prietene din copilărie și aducându-le una în viața celeilalte ca într-un dans neîntrerupt, chiar și de la distanță. În timp ce Elena este preocupată de propria ei carieră de scriitoare în ascensiune, Lila se confruntă în continuare cu mizeriile din vechiul lor cartier napolitan și este nevoită să recurgă la măsuri drastice pentru a se salva de la pieire. Lenu ajunge și ea într-o fundătură, un hău fără margini, care o înghite timp de ani de zile, în tot acest timp resimțind vechea suferință și frustrare cauzată de răutatea Lilei. Sfârșitul este însă unul neașteptat de fericit, dar cred că furtuna se anunță abia în ultimul volum al seriei, pe care sunt atât încântată, cât și întristată să-l citesc.

Îmi imaginez că urmează să aflăm în sfârșit cum s-a ajuns din punctul A – începutul primului volum – în punctul B și să înțelegem ce se întâmplă în timpul celor 60 de ani de prietenie dintre Lenu și Lila. Povestea m-a dat peste cap ca de fiecare dată cu atât mai mult întrucât a fost primul volum ne-ecranizat pe care l-am citit. Nu știam, așadar, la ce să mă aștept și timpul de lectură a fost mai îndelungat decât la celelalte, dar calitatea nu s-a situat deloc mai prejos. Nu-mi imaginez cum m-ar putea dezamăgi această povestire, deși trebuie să recunosc că la un moment dat îmi pierdusem speranța în Lenu și buna ei judecată. Din fericire m-am înșelat, iar focul ei interior s-a reactivat mai puternic ca niciodată, urmându-și în sfârșit pasiunile încuiate în suflet.

Viața din copilărie o urmărește la orice pas, atât prin persoane, cât și prin întâmplări, iar protagonista noastră este forțată să facă față unor traume majore într-o lume în care femeile abia își descoperă libertatea sexuală și sunt puse bazele feminismului în Italia. Sunt sigură că există concretețe în datele istorice și este cu atât mai dur să citești despre evenimente sângeroase puse la cale de oameni care nu acceptă să piardă, care luptă până la moarte. Sunt curioasă ce se va alege atât de Napoli, cât și de cele două personaje principale ale poveștii, însă îmi vine foarte greu să mă despart de ele.

Mi-ar fi plăcut să pot comenta mai multe despre întâmplările din roman, însă probabil voi opta pentru o recenzie asupra întregii tetralogii după ce voi fi citit și ultimul volum. Nu vreau să risc să ofer spoilere aici, însă mi-aș dori tare mult ca și celelalte două volume să fie ecranizate de HBO. Chiar dacă în mintea mea am revăzut aceiași actori cunoscuți de până acum, anii trec, iar figurile lor se modifică și un suport vizual ar face povestea cu atât mai vie. În orice caz, mă înclin în continuare în fața stilului Elenei Ferrante și vreau să-i citesc și celelalte cărți în speranța că mă vor fascina la fel de tare. Pentru Tetralogie, n-am nici măcar un singur reproș. O poveste desăvârșită. Cea mai bună serie pe care am citit-o vreodată.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.