cărți

Jurnalul primei mele morți

img_4523

Cartea Ioanei Duda este una dintre puținele cu care am simțit o compatibilitate aproape de 100%, încă de la bun început. Rar mi-a mai fost dat să mă regăsesc atât de bine în cuvintele unui autor, mai ales fiind vorba de un jurnal intim și îmbibat cu cele mai profunde părți ale sufletului uman.
Acțiunea se petrece pe parcursul unei nopți în care protagonista, Valentina, analizează în retrospectivă toate motivele care au dus-o în pragul sinuciderii: de la copilăria plină de traume, la fostul ei iubit, pe care îl părăsise. Un concept original mi s-a părut convorbirea cu îngerul ei păzitor, care poate fi privit și ca un alter ego al Valentinei. În mod evident, bazându-se pe multe flashback-uri, „Jurnalul primei mele morți” este o incursiune incredibil de autentică în viața unei persoane născută cu o sensibilitate aparte, care a trecut prin multe experiențe neplăcute și ajunge să se blameze foarte tare pentru urmele lăsate asupra oamenilor din viața ei. Cel de-al treilea personaj ar fi prietena cea mai bună a protagonistei, Matilda, sufletul ei pereche la modul platonic. Avem astfel parte de un scenariu pictat strict în apartamentul Valentinei, în care intervin direct sau indirect oamenii care au afectat-o și au format-o de-a lungul vieții, fiind expuși prin tablouri bine conturate, profunde și încărcate de o gamă largă de stări sufletești: de la nostalgie, la tristețe și disperare.
Dacă vă întrebați ce fel de mesaj transmite la final o carte în care protagonista este perfect convinsă că urmează să se sinucidă, nu aveți decât să citiți și să aflați pe pielea voastră. Pentru mine, au existat foarte puține relatări în care să nu mă pot regăsi, fiindcă se pare că eu și Ioana Duda avem o grămadă de puncte comune, în mod neașteptat. Pentru mine, Jurnalul… reprezintă o cale spre speranță, spre evoluție, spre iertare și iubire adevărată. Tot felul de lecții pot fi preluate din acest volum incredibil de sincer scris de Ioana, pe care mă bucur că am avut ocazia să o întâlnesc.
Aș zice, așadar, că acest roman îi vorbește direct sufletului și este musai nevoie de o legătură spirituală, de care se prea poate să nu fiți conștienți de la început, pentru a-l putea pătrunde cu adevărat. Eu simt că îmi va rămâne veșnic impregnat în mine, căci e ca și cum aș fi trecut prin toate acele ore direct împreună cu Valentina. Paginile nu au reușit să mă separe de povestea pe care am trăit-o la rândul meu, cum nici eu nu am reușit să mă desprind cu ușurință de ele până ce nu am terminat de citit. Categoric nu este o carte pentru toată lumea, pentru cei care nu au atins niciodată măcar pragul de sus al întunericului adevărat; însă, dacă ai reușit să ajungi la ușă și poate ai făcut chiar un pas înspre ce se află dincolo, Ioana Duda ți-a pregătit un manual cu sfaturi și confesiuni pentru a învăța că nu ești singur, ci doar predestinat să-ți devii propriul zeu.

5

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Fata din lift

img_4184

Cartea spune o poveste foarte simplă despre o femeie numită Tina de care zece băieți din blocul în care locuiește sunt îndrăgostiți. Liftul se blochează foarte des datorită ei, însă acesta reprezintă și un loc în care poate fi întâlnită, care păstrează amintirile unghiilor și tocurilor ei, printre multe altele. Mi-a plăcut cât de explicit a fost totul, stilul de scriere și modul simplist de a transmite sentimentele către cititor. Tristețe, regret și dorință – cele trei elemente cheie ale acestei povești în versuri; o consider o lectură ușoară și plăcută, care te duce cu gândul la copilărie, în special cea pe care au avut-o copiii la începutul acestui mileniu. Tina este acea persoană asupra căreia cu toții își proiectează fanteziile, fără a o putea atinge, ea bucurându-se pe de-o parte de această atenție, dar pe de altă parte ducând o cu totul altă viață, având o viziune complet diferită asupra ei. M-a impresionat cu adevărat ultima poezie, scrisă din perspectiva Tinei, care se simte la fel de blocată în acel lift (posibil metaforic) în care toți ceilalți au închis-o prin mințile lor, fără a se mai întoarce după ea. Tina rămâne astfel o amintire, o cale spre descoperirea iubirii ș.a.m.d. Tina poate reprezenta foarte multe alte lucruri și tocmai acest lucru m-a încântat la volum. Pentru mine, Tina este chiar imaginea pe care o ai în copilărie asupra maturității, parte din acele planuri pe care ți le faci fără să știi cu adevărat ce semnifică și dacă viața te va duce într-adevăr în acea direcție. Visele din copilărie se pot prăbuși la fel de ușor precum liftul, care nu va mai avea nevoie de reparație, fiindcă poate va muri și el în tine odată cu vârsta. Parafrazez probabil un vers ce mi-a rămas în minte: „toți ne purtăm copilul în noi” sau cam așa ceva; conceptul în sine mi se pare foarte original abordat.

3

Categorii: cărți | Etichete: | 1 comentariu

Despre sex, dragoste și alte vicii

img_3788Cartea Cristinei nu vorbește despre sex, dragoste sau vicii în modul în care te-ai aștepta la început; nu este o carte vulgară sau scrisă cu furie. Dacă ar fi să o caracterizez, aș spune că poeziile sunt chiar scrise cu blândețe, aproape toate despre un bărbat din trecutul autoarei. Am fost plăcut surprinsă să descopăr că, deși este un volum surprinzător de bogat în versuri, povestea care reiese dintre pagini conține o gamă foarte largă de sentimente specifice iubirii; perspectivele nu sunt repetitive. M-am putut raporta foarte ușor la viziunea Cristinei despre ea însăși și despre lume, dar în special despre relațiile cu oamenii. Cel mai mult mi-a plăcut acest fel sincer și autentic, plin de rime, în care ea a reușit să descrie toate trăirile pe care le-a avut în absența persoanei iubite. Este o carte complexă, dramatică și care te poate băga în depresie, despre lucrurile din jur – banale – care ajung să reprezinte puncte cheie în cele mai profunde amintiri pe care le porți în tine. Conștientizarea realității, a faptului că astfel de iubiri se întâmplă zilnic peste tot, însă cei doi parteneri pot ajunge să se simtă singuri și înecați în durere și regrete – această conștientizare este un lucru pe care l-am apreciat foarte tare la Cristina, viziunea dinafara cutiei pe care și-a însușit-o. Blamarea, recunoașterea greșelilor și privirea în oglindă a sinelui se simt foarte puternic în aceste poezii, tăioase, dar cu un mesaj pozitiv la final. O recomand cu toată căldura și mi-ar face mare plăcere să citesc și alte lucrări ale autoarei.

4

Categorii: cărți | Etichete: | Lasă un comentariu

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: