Semnificația acestui titlu ni se relevă abia spre sfârșitul volumului, la fel de plin de acțiune ca și celelalte. Fiind volumul final, ajungem cumva în același punct din care Elena Greco a plecat cu povestirea, însă mai multe aspecte ne sunt lămurite pe parcurs astfel încât tetralogia să fie completă. Îmi era teamă că voiContinuă lectura “Povestea fetiței pierdute – volumul final al Tetralogiei Napolitane – recenzie”
Arhive etichetă:tetralogia napolitană
Volumul #3: Cei care pleacă și cei ce rămân, recenzie
Pentru mine a fost cel mai intens volum al seriei de până acum și am fost surprinsă de fiecare întorsătură de situație peste care am dat de-a lungul paginilor. Dacă până acum eram destul de sigură că lucrurile despre care a scris Ferrante sunt într-o măsură cât de mică reale, acum mă simt copleșită deContinuă lectura “Volumul #3: Cei care pleacă și cei ce rămân, recenzie”
Povestea noului nume, recenzie
Din acest al doilea volum am înțeles și mai bine de ce îmi place așa de tare povestea Elenei Ferrante. Chiar dacă îmi erau deja cunoscute toate evenimentele din serial (ultimul episod apărut corespunde ultimei scene din carte), mi-a făcut la fel de mare plăcere să urmăresc firul narativ prin ochii Elenei și să măContinuă lectura “Povestea noului nume, recenzie”