Povestea noului nume, recenzie

Din acest al doilea volum am înțeles și mai bine de ce îmi place așa de tare povestea Elenei Ferrante. Chiar dacă îmi erau deja cunoscute toate evenimentele din serial (ultimul episod apărut corespunde ultimei scene din carte), mi-a făcut la fel de mare plăcere să urmăresc firul narativ prin ochii Elenei și să mă bucur de micile detalii care în serial n-au fost arătate și care au umplut niște goluri ale poveștii.

Primul volum se sfârșește cu o scenă de la nunta Lilei, iar al doilea o reia după câteva pagini. Aici urmărim parcursul celor două fete până la vârsta de 23 de ani, între ele fiind o diferență infimă de vârstă. Știm deja că Lila s-a căsătorit de foarte tânără cu Stefano Caracci și că Lenu studiază în afara cartierului, urmând să absolve liceul. Dragostea ei pentru Nino Sarratore este din ce în ce mai mare, dar lucrurile iau o turnură complicată. Pot spune doar că suntem martorii unei evoluții plină de spaime și traume din copilărie care se acutizează în timp. Poate chiar prin intermediul acestor traume rămâne în viață prietenia dintre cele două fete, de acum adulte.

Regăsim și aici aceeași dorință a protagonistei de a se îndepărta de Lila și de viața din cartierul lor napolitan, plin de violență, cruzime, șantaje și crime greu de imaginat pentru cei din afara lui. Cu toate astea, Lenu e într-o continuă criză identitară și nu știe cum ar putea renunța la rădăcinile ei cu adevărat, chiar dacă tocmai aceste rădăcini ajung să o diferențieze de cei din grupurile culte, ale oamenilor față de care simte apartenență. Viața Lilei se înrăutățește și mai tare, doar că Lenu află toate aceste lucruri de la distanță și în scurtele lor întrevederi din vacanțele școlare. Fiecare își urmează drumul alături de oameni diferiți, în medii diferite și totuși ceva le ține legate în tot acest timp. Elena își cofirmă această impresie la fiecare nouă întâlnire cu prietena ei și astfel putem fi martorii nevăzuți ai conexiunii lor care depășește orice limită spațială. Nu vreau să divulg prea multe despre acțiunea romanului, însă cert e că finalul său e unul mult mai fericit și dătător de speranță față de primul. Lucrurile par în sfârșit să se așeze, cele două regăsindu-și libertatea în forme diferite. Cât de temporară va fi această situație? Unde vor merge lucrurile de aici înainte, ce se va mai întâmpla cu cei aproximativ patruzeci de ani de prietenie, până la finalul tetralogiei? Începând cu cel de-al treilea volum, situația îmi este complet necunoscută și, prin urmare, aștept și mai nerăbdătoare să-l încep și să aflu.

Trecând la explicația interesului meu crescând pentru povestea lui Ferrante, mi-am mai tălmăcit câteva observații prin minte. În primul rând, mi-am dat seama că povestea este scrisă într-un mod extrem de coerent și exersat, semn că naratoarea a avut foarte mult timp la dispoziție pentru a analiza fiecare aspect al experiențelor ei și ale celor din cartier. Au fost puse cap la cap mai multe perspective, au fost adunate bucățele aflate din diferite surse și așa noi am ajuns să citim un întreg foarte bine pus la punct, fără a simți însă că universul prezentat este unul îngust, ci dimpotrivă. Chiar dacă Elena este cea care ne spune povestea vieții sale, mai multe puncte de vedere sunt adunate aici și redate fie prin dialog, fie prin mijloace indirecte cum ar fi caietele-jurnal ale Lilei. Astfel povestea lasă o impresie de tot unitar, de univers deschis, aspect care pe mine mă atrage întotdeauna și mă face să apreciez un autor cu atât mai tare. Îmi este aproape imposibil să cred că toate lucrurile pe care le-am citit sunt complet străine de realitate. Pot doar să-mi imaginez că cel puțin anumite elemente de bază sunt autobiografice. Fictivă sau nu, povestea mi se pare transmisă în mod impecabil. Protagonista este foarte vulnerabilă și ne împărtășește temerile ei, părțile nu atât de luminoase ale sinelui ei în raport cu cei din jur. Observăm cât de bine a ajuns să se cunoască pe sine și să înțeleagă cum a fost afectată de viața din cartier și experiențele ei din adolescență și, de asemenea, că nu încearcă să manipuleze realitatea; acolo unde nu e sigură de detalii spune „îmi imaginez că…”. Mi-am dat seama că tocmai această claritate în exprimare mi-o face atât de dragă pe Lenu, pe lângă faptul că rezonez ușor cu multe dintre trăirile ei. Ce vreau să spun este că în fiecare cuvânt scris se vede că există o Lenu din viitor care doar ne relatează povestea vieții sale fără niciun dubiu – este o Lenu pe care abia aștept să o întâlnesc în volumul final pentru că îmi place extrem de tare să văd cum a ajuns din punctul A în punctul B. De la o copilă cu aptitudini speciale la școală, la o femeie care dă dovadă de multă inteligență emoțională.

În al doilea rând, ce am văzut eu ca fiind special la aceste cărți ține tot de psihologia umană. Avem acces și la evoluția comportamentală a celorlalte personaje din cartier, care ne-au fost prezentate în primul volum. Nu pot decât să-mi imaginez că cel puțin o parte din ele vor continua să existe și în celelalte două volume. Dacă am avea confirmarea că avem într-adevăr de-a face cu o autobiografie, tetralogia ar fi o prețioasă portretizare a vieții în Italia de acum câteva decenii bune. Eu percep ce a fost scris aici ca fiind oricum extrem de realist, chiar dacă personajele nu ar fi cu adevărat reale. Această legătură profundă și permanentă cu realitatea exterioară, toate mențiunile de orașe, locuri, mentalități și culturi îmi apropie povestea și mai tare și astfel ajung să trăiesc efectiv în ea. Este cel mai frumos lucru pe care-l poate oferi un scriitor, din punctul meu de vedere: realitatea lui. Vreau să mai menționez că nu e genul de carte sau serie care impresionează prin „frumusețea cuvintelor alese”, tocmai pentru că este scrisă atât de „cognitiv”, rațional. Pe mine m-a impresionat însă prin forța imaginilor evocate și, mai ales, prin personajele atât de bine structurate încât par palpabile. Mi se pare demn de apreciat că exact așa vorbește și Lenu despre calitățile ei de scriitoare în cadrul acestui volum.

Acestea fiind spuse, nu am decât să-i ofer un rating maxim volumului de față și să îmi exprim încă o dată încântarea și curiozitatea de a afla ce s-a mai întâmplat în viața Elenei și a Raffaelei la maturitate. Fiecare propoziție mă face curioasă să o citesc pe următoarea și tot așa, prin urmare, pentru mine este o inestimabilă sursă de hrană intelectuală și spirituală pe care v-o recomand.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.