Cristina Boncea

Nu credeam că voi citi o carte de-a Claudiei Golea mai bună decât Flower-Power Tantra, dar din fericire m-am înșelat. French Coca-Cola stătea de mult timp pe rafturile mele, a fost prima dintre cărțile Claudiei care mi-a ajuns întâmplător sau nu în bibliotecă și iată ce minune am tratat cu neglijență atâta vreme.

Credința mea rămâne de nestăvilit în ceea ce privește lecturile care apar exact la momentul potrivit. Poate nu aș fi înțeles la fel de bine, nu aș fi resimțit la fel de intens durerea cauzată de viața în România pe timpul comunismului dacă aș fi citit French Coca-Cola înainte de vremea ei. Pentru mine, este o carte scrisă de un autor român contemporan emblematică și, bineînțeles, underrated. Claudia a continuat totuși să ofere românilor comorile ei literare și prin asta eu nu văd decât o noblețe sufletească pentru care nu simt decât recunoștință.

În acest roman ne este povestită viața autoarei de la cele mai fragede vârste până la douăzeci și ceva de ani, puțin timp după Revoluție. Locațiile sunt trei la număr: Bangui, Paris și București. În primele două, Claudia a ajuns împreună cu părinții ei, prin bunăvoința Ceaușeștilor, care i-au oferit tatălui său titlul de consul al României în străinătate. Așadar, acesta se ocupa de menținerea relațiilor diplomatice în timp ce Claudița pe la 4-5 ani descoperea într-un fel misterele junglei africane. M-a distrat teribil prima parte a cărții, dacă numai jumătate din evenimentele descrise de ea s-au întâmplat cu adevărat, viața în sine mi se pare o experiență ce trebuie tratată cu ironie, o glumă de care nu poți face altceva decât să râzi. Bineînțeles, lumea are alte culori prin ochii unei copile, însă aventurile ei alături de cimpanzeul Porno mi se par neprețuite.

Toate evenimentele amuzante din carte apar pe fundalul unei perpetue crize politice, unui fundal socialist șubrezit, care îi afectează Claudiei destinul (și nouă, tuturor) în feluri sfâșietoare. Familia Golea părăsește în scurt timp continentul African și ajunge să locuiască la Paris, tot prin bunăvoința tovarășilor. Aici Claudia merge la școală, învață franceza și este fascinată de viața parizienilor. Întoarcerea familiei la București în plin comunism pune capăt acestor experiențe fericite, însă evenimentele din viața autoarei-narator iau tot timpul întorsături neașteptate. Aici rodesc mugurii disperării ce erau doar ușor presărați peste terenul de la începutul cărții (și vieții) sale.

Nu știu cine ar putea povesti mai bine decât Golea ce înseamnă durerea de a nu fi liber, de a fi alungat, respins, oprimat. Romanul nu se termină într-o notă prea veselă, dar știu deja din celălalt roman pe care l-am citit de la Claudia că destinul nu este cu totul potrivnic celor care îndrăznesc să își păstreze speranța și visele intacte, celor care reușesc să găsească motive de fericire și în cele mai întunecate situații. M-am bucurat enorm să regăsesc în French Coca-Cola o completare autobiografică scrisă cu la fel de multă îndemânare și pasiune, o poveste cât se poate de realistă despre ce înseamnă să te fi născut în România și să simți că nu-i aparții.

Chiar dacă este în cea mai mare parte o carte autobiografică, aici se regăsește cât se poate de clar o narațiune care respectă toate momentele subiectului și elementele stilistice specifice unui mare roman: avem suspans, un punct culminant, un deznodământ pe măsură. De la bucuria unui copil la întristarea unui tânăr adult care înțelege că lumea nu are prea multe paradisuri de oferit. Cel puțin, nu pe meleagurile și perioadele de timp în care Claudia a trăit până la finalul acestei povești.

Dar iată, o carte poate fi doar un capitol din povestea vieții cuiva. Povestea Claudiei nu s-a sfârșit încă și tare mi-aș dori să ne mai împărtășească lucruri din viața ei sub formă literară – o literatură atât de captivantă, plină de viață, care reușește să te plaseze pe tine, ca cititor, în mijlocul poveștii altcuiva, în sufletul scriitorului, fără prea mare greutate. Poate și pentru că povestea Claudiei este povestea multor români saturați până peste cap de jungla românească, însă nu de aceea o stimez cel mai tare pe această scriitoare româncă.

Claudia Golea rămâne unul dintre cei mai buni povestitori pe care mi-a fost dat să-i citesc. Rămâne în continuare un reper pentru mine, atât ca scriitoare, cât și ca om, prin ceea ce a reușit să facă din propriul suflet, din viața ei. Un om care susține în continuare cauze bune, care aduce Lumina. Din nou, nu știu dacă să o recomand tuturor. Probabil mulți ar fi scandalizați de franchețea ei, de versatilitatea stilistică. Eu însă văd doar un scriitor mare, un om plin de înzestrări pe care le-a fructificat, un exemplu de voce care nu tace chiar dacă în jur e doar Întuneric și nu pare să o asculte nimeni. Eu vreau să urmez această voce oriunde m-ar duce. Cred că romanele ei sunt o experiență în sine și au puterea de a schimba viziuni, de a îmbunătăți perspective. Nu vreau să consum acest borcan cu miere prea curând, așa că nu îi voi citi toate cărțile dintr-o răsuflare.

Spun doar că atât în Flower-Power Tantra, cât și în French Coca-Cola am regăsit un spirit complet, puternic, nemuritor, iar această putere mă inspiră profund. Nu e doar o poveste de viață sau o poveste despre lacunele politice ale unei anumite doctrine. Mie îmi pare că tot ce-a scris Claudia e un tot unitar, menit să bandajeze răni pe care nu știai că le ai, tocmai pentru că ea a reușit într-un fel sau altul să se vindece singură.