Planeta Tokyo este cea de-a treia carte scrisă de Claudia Golea pe care am citit-o și nu mă așteptam să mă lovească atât de tare. Caruselul emoțional prin care un astfel de volum îl trece pe cititor nu este pentru oricine.
Știam despre cărțile Claudiei că sunt foarte autobiografice. În Flower-Power Tantra și French Coca-Cola am citit lucruri similare cu cele descrise aici, însă niciuna dintre cele două cărți nu a fost atât de detaliată în ceea ce privește diagnosticul autoarei – mai exact, schizofrenie. Parcurgând mai multe volume, în minte mi se conturează istoricul Claudiei: născută în București, își petrece o mare parte din copilărie și adolescență în Franța, după care revine pentru ceva vreme în România. Studiază limba japoneză la facultate și, în cele din urmă, reușește să plece la Tokyo, unde este acceptată la cea mai bună universitate din oraș. Planeta Tokyo este despre primul an pe care îl petrece aici.
Deoarece un gaijin (străin) trebuie luat în grijă de o familie de japonezi, Claudia ajunge să locuiască împreună cu cei trei Gyoda: mama, tata și băiețelul lor. Aceeași familie se face responsabilă și de ororile prin care ea va trece în urma unui episod schizofrenic. Nu mă așteptam ca o carte care descrie peisajul japonez de la sfârșitul anilor ’90 (cartea a fost inițial publicată chiar în anul nașterii mele, 1998) să mă reintroducă în lumea de coșmar a spitalelor de boli psihice, unde pacienții sunt tratați precum niște captivi în iad. Deși Claudia nu petrece o vreme foarte îndelungată în acest loc, iar condițiile sunt mai bune decât au fost vreodată în România, tot este suficient pentru a trage și cititorul în această spirală a morții.
Ce ador cel mai tare la Claudia este felul în care reușesc să revină la ea însăși de fiecare dată. Toată viața ei pare magică și mă bucur că a ales să expună toate aceste lucruri prin intermediul cărților. Deși pe internet ni se spune că avem de-a face cu o autoare de “autofiction”, simt că tot ce a povestit aici este real – ceea ce transformă orașul Tokyo și cultura japoneză într-un mister și mai mare pentru mine. Ce ajunge la noi despre ei sunt lucrurile văzute cu ochi buni: politețea, hărnicia și tradițiile pe care acești oameni le urmează de secole întregi. Planeta Tokyo ne dezvăluie și ce se află în spatele acestor etichete.
Nu am suficiente cuvinte de laudă pentru forța scriiturii Claudiei Golea. Nu am întâlnit o autoare mai talentată decât ea până acum, pe nimeni care să descrie cu atâta lumină și adevăr viața în sine. Fiecare detaliu pe care îl menționează îmi lasă o puternică imagine în minte și nu pot decât să rămân cu gura căscată în fața măreției spiritului ei. Mă sperie impactul puternic pe care volumele publicate de Claudia îl au asupra mea – mă inspiră, îmi arată că se poate să ai mereu “main character energy“, cum s-ar spune în termeni moderni.
În Planeta Tokyo ni se povestește despre locurile cele mai populare ale capitalei japoneze, despre activitățile oamenilor care fac parte din clanul Yakuza, despre viciile și preferințele japonezilor când vine vorba despre distracție, dar și despre modul în care toate acestea sunt percepute de un european – mai cu seamă, de către un român. Faptul că împart aceeași origine cu autoarea mă apropie și mai mult de înțelegerea textului, originea ne influențează foarte mult când vine vorba despre înțelegerea altor culturi.
Claudia Golea rămâne pentru mine o imensă sursă de inspirație și forță interioară. Mi-aș dori să mă pot ridica la înălțimea spiritului ei care nu poate fi strămutat de nicio oroare a lumii terestre. Deși această carte m-a zdruncinat, m-a făcut și să râd în hohote, precum celelalte. Este echilibrul perfect între tot ce ți-ai putea dori de la o carte: acțiune, dramă, umor, istorie (genul care îmi place mie, care vizează modul de viață al oamenilor în anumite perioade) și sentimentul de intimitate, al creării unei punți între tine și autor.
Știu că există și un al doilea volum pe care mi-e și teamă să-l citesc, după ce va apărea din nou în stoc la anticariate. Până atunci, îi trimit Claudiei o îmbrățișare cosmică și le spun oamenilor capabili să îmbrățișeze autenticitatea în toate formele ei să o citească la rândul lor.
Un gând despre „Claudia Golea – Planeta Tokyo | Recenzie literară”