Victoria Mas – Balul nebunelor | Recenzie literară

Sunt convinsă că atunci când am cumpărat cartea, am făcut-o în baza copertei și a titlului – ambele foarte atrăgătoare pentru mine. Pe parcurs ce citeam, inima mi se frângea. Lovitura fatală a fost să aflu că o bună parte din evenimentele descrise aici au avut loc și în realitate.

Îndrăznesc să numesc “Balul nebunelor” o ficțiune istorică pentru că are de-a face cu istoria bolilor psihice și a modului în care acest subiect era abordat la sfârșitul secolului XIX. Acțiunea are loc în Paris, cu precădere la spitalul Salpêtrière, care în zilele noastre este doar un spital obișnuit. Pe atunci însă, aici erau internate femeile nedorite de societate, cele numite “alienate mintal”.

Pentru cine mai știe câte ceva despre istoria psihologiei, probabil vă este cunoscut termenul de “isterie” care era folosit pentru a descrie femei care, în cele mai multe situații, fuseseră abuzate fizic și sexual. Freud însuși s-a dus să învețe mai multe despre astfel de paciente de la Marele Charcot, cel care conducea pe atunci spitalul Salpêtrière. Toate aceste lucruri le-am aflat în urma unei lecturi pe Wikipedia – eram pur și simplu curioasă să aflu dacă reperele oferite de autoare au corespondent și în viața reală.

Referințele care mi-au venit în minte citind această carte au fost următoarele: Girl, Interrupted (filmul și cartea), serialul Ratched cu Sarah Paulson de pe Netflix și Clopotul de sticlă de Sylvia Plath. Tematica lor comună este clară: spitale pentru femei cu boli mintale.

Victoria Mas ne-a adus exact în mijlocul acestor femei internate în spital pe diferite motive și ne-a arătat, fără prea multe judecăți de valoare, cum se văd lucrurile din interior. Personajul principal este Eugenie, o fată dintr-o familie burgheză, care este adusă chiar de tatăl și fratele ei la Salpêtrière. Acest loc era temut de întregul Paris, însă le provoca cetățenilor și o mare fascinație – de unde și “balul nebunelor”. Odată pe an, se organizează aici un bal fastuos unde “nebunele” și “oamenii normali” dansează împreună și se analizează reciproc.

Intriga romanului constă însă în faptul că Eugenie nu aparține unui asemenea loc, în același fel în care protagonista din Girl, Interrupted susține despre sine. Un alt personaj important al cărții este o intendentă pe nume Geneviève – un fel de Aunt Lydia din serialul Povestea Slujitoarei, care ajunge să aibă un soi de epifanie.

Poveștile de acest gen mă rănesc și mă revoltă din cauza dezumanizării femeilor care ies din tiparele sociale. Cele care nu sunt internate în astfel de centre suferind de probleme neurologice, ajung să le dezvolte din cauza felului în care sunt tratate. Lumea se separă între “bolnav” și “sănătos” și nimeni nu încearcă să analizeze situațiile în mod individual, așa cum (teoretic) se face astăzi în cadrul psihoterapiei.

Genul de suferințe prin care trec cele mai multe paciente ale spitalului Salpêtrière sunt foarte similare cu trăirile Sylviei Plath, respectiv Esther – dacă nu e asta, atunci e mulțumirea că au un acoperiș deasupra capului, fiindcă știu că nu se vor mai putea reintegra în societate. Deși lucrurile au evoluat pe plan științific de atunci, mentalitatea nu este neapărat diferită – mai ales în spitalele unde ajung persoane care au nevoie de ajutor.

Revenind la carte, ce m-a reținut din a-i oferi un punctaj mai mare a fost stilul de scriere pe care nu-l pot caracteriza altfel decât “necizelat”. Poate că vin după lecturarea mai multor romane scrise într-un stil poetic, dreamy, pe când aici, Mas a expus lucrurile clar și la obiect, fără vreo formă de romanțare, fără a oferi vreun filtru în plus atmosferei care oricum nu avea nevoie de nimic pentru a capta atenția. Este oricum îngrozitor să te imaginezi chiar și drept martor la asemenea atrocități comise asupra femeilor.

Știu că s-a realizat și o ecranizare după acest roman și intenționez să o urmăresc cu prima ocazie. Mă bucur că am descoperit “Balul nebunelor” și că autoarea a decis să le ofere o voce și “alienatelor”, că a creat o punte între “normal” și “anormal” și nu a lăsat istoria spitalului să fie îngropată. Pe de altă parte, îmi face sufletește rău să parcurg astfel de istorisiri și sper doar că femeile care au fost chinuite astfel au avut parte de o karmă mai bună.