Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți | Recenzie literară

Nu mă așteptam ca o carte scrisă pe un subiect despre care știu atât de puține să îmi placă atât de mult. Această ficțiune istorică a fost scrisă cu un talent deosebit și a evocat imagini care mi-au conturat un dor de ducă față de Turcia, sentiment pe care nu l-am mai trăit niciodată.

Prima carte de la Mathias Enard m-a făcut să îmi doresc cu sete să le citesc și pe celelalte, Busola și Dorința. O mini-lecție de istorie, o scurtă poveste de iubire și zeci de intrigi minuțios țesute în interiorul unui Constantinopol de mult apus. După ce am parcurs primele câteva zeci de pagini, am vrut neapărat să aflu mai multe despre viața marelui Michelangelo, personajul principal al acestui scurt roman. Am vrut să compar ficțiunea și realitatea, dar cine mai poate spune care e care? La final, Enard ne oferă chiar suficiente dovezi care ar putea face o astfel de poveste să stea în picioare, cu toate ororile și frumusețile ei.

Sursele oficiale ne transmit faptul că Michelangelo nu a fost niciodată în Constantinopol, că nu a fost de acord să proiecteze niciun pod pentru marele Baiazid al II-lea, însă cum ar fi fost dacă ar fi făcut-o? Aceasta este premisa de la care pornește “Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți“. Deși totul este povestit dintr-o perspectivă obiectivă, Michelangelo pare extrem de real, extrem de palpabil și aproape că pătrundem în interiorul său prin intermediul imaginației autorului.

Sau este oare vorba doar despre imaginație? Numai ideea de ficțiune istorică, de a scrie despre viața unui om important, decedat cu mult timp în urmă, m-a dus pe parcursul lecturii cu gândul la constelațiile familiale. Dacă și astfel de romane sunt, de fapt, o formă de constelație, o formă de invocare, de a te lăsa posedat de marile spirite ale vremurilor, care se întorc să își spună povestea?

Dacă m-am gândit la astfel de lucruri e numai datorită magiei pe care Enard a pus-o în această poveste. În Constantinopol, Michelangelo descoperă plăcerile locului, în special una cu chip de femeie. De asemenea, el se lasă cuprins de același geniu propriu, care își face apariția exact când o furtună apare în sinele artistului. Spre final, totul se transformă într-o dramă care mi-a amintit de scurtmetrajul românesc “Sinucide-mă!”.

Mi-a plăcut extrem de tare să trăiesc, măcar în imaginație, în această veche lume, printre palatele impozante și hedoniștii otomani. Mai mult decât atât, mi-a plăcut să iau seama de frământările interioare ale lui Michelangelo, pe care înainte nu-l deosebeam de alți renascentiști precum Rafael sau Da Vinci. Acum, îmi e mult mai clar cine ar fi putut să fie acest sculptor, arhitect și pictor măiestru.

“Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți” este un roman scurt, în care fiecare cuvânt are impact, scris într-un stil poetic, evocator al unei lumi care, într-o oarecare măsură, cred că mai poate fi reînviată. Aștept cu nerăbdare să pun mâna și pe celelalte opere de artă ale lui Mathias Enard.