cărți
-
Ce altă perioadă mai bună a anului există pentru a citi Poveste de Crăciun? După ce că nu eram familiarizată cu povestea lui Scrooge, aceasta este de asemenea prima mea întâlnire cu domnul Dickens, cel puțin în format tipărit. Introducere Ador reeditările de la editura Arthur, aceste ediții hardcover frumos ilustrate, care păstrează totuși conținutul…
-
Am strâns din nou un număr considerabil de cărți noi care abia așteptau să fie așezate la locul lor în bibliotecă. Prin urmare, am decis să vă povestesc despre ele pentru a elibera spațiul – firește că mai aștept și alte comenzi, doar este luna cadourilor! Introducere Cele mai multe dintre cărți provin de pe…
-
Am vrut să citesc această carte deoarece părea foarte apreciată. Părea genul de poveste care mi-ar fi pe plac, o poveste tristă despre copilărie. Deși din acest punct de vedere mi-a îndeplinit așteptările, nu pot spune că prima mea întâlnire cu Leïla Slimani a fost una plăcută. Introducere Am achiziționat cartea de pe Vinted, a…
-
După cum spuneam și în ultimul book haul de pe blog, am ajuns să îmi cumpăr cărțile exclusiv de pe Vinted și prefer să vă povestesc despre ele în scris, întrucât programul meu a devenit foarte încărcat în ultima perioadă. Voi încerca totuși să realizez un videoclip pentru canalul meu de YouTube până la sfârșitul…
-
Am cumpărat această carte de pe betterworldbooks.com după ce a stat ceva timp în wishlistul meu. Am urmărit filmul animat cu ceva timp în urmă și am considerat că e de bun augur să citesc și acest volum de manga realizat pe baza lui. Despre ce este vorba Nu este mult de spus, mai ales…
-
Dacă nu ar fi fost finalul, încărcat de emoții puternice, și faptul că microromanul are sub 200 de pagini, cel mai probabil nu aș fi dus lectura până la capăt sau aș fi categorisit-o drept cea mai plictisitoare carte peste care am dat vreodată. Îmi pare rău să descopăr că eu și Hemingway cel mai…
-
Recunosc că nu eram încântată de această carte până spre sfârșit, dar ultimele capitole m-au convins să îi ofer un punctaj maxim; este cu siguranță genul de poveste pe care mi-ar plăcea să i-o citesc copilului meu înainte de culcare. Introducere Am decis să citesc această carte pentru copii achiziționată de pe Vinted pentru că…
-
Acest al doilea volum al Tetralogiei lui Bandini mi-a plăcut mai puțin decât primul. Asemănările cu stilul lui Bukowski sunt mult mai izbitoare aici, iar din păcate eu nu mă număr printre fanii acestuia. Introducere Am început să citesc Drumul spre Los Angeles imediat ce am parcurs O să vină și primăvara, Bandini; cele două…
-
Aproape că mi-e greu să vorbesc despre acest prim volum al tetralogiei lui John Fante întrucât am parcurs deja un sfert din cel de-al doilea; acest fapt în sine, că abia așteptam să citesc în continuare despre aventurile lui Arturo Bandini, cred că demonstrează cât de grozavă este această descoperire literară! Introducere Mi-a fost destul…
-
Aceasta a fost cea de-a doua carte din colecția psihogenealogia pe care am citit-o și, precum în cazul primei, am rămas cu informații utile și o viziune îmbogățită asupra felului în care se pot forma traumele transgeneraționale. Introducere Încă de când am descoperit constelațiile familiale, am devenit foarte interesată de psihologia transgenerațională și îmi doresc…
-
Dorință nu mi-a plăcut la fel de mult precum Vorbește-le despre bătălii, regi și elefanți, prima carte pe care am citit-o de la Mathias Enard; cu toate acestea, stilul incredibil de poetic este la fel de prezent în reconstruirea Veneției de secol XVIII și a unei triste povești de dragoste. Introducere Chiar dacă nu este…
-
Al doilea volum din seria Planeta Tokyo m-a încântat la fel de tare precum primul, îmbinând tematici similare: sanatoriu, alcool, droguri și povești de dragoste care decurg una dintr-alta. Claudia Golea m-a fermecat încă o dată prin cuvintele ei, iar singura mea tristețe este că mai există doar două dintre cărțile sale pe care nu…
-
Una dintre cele mai bune cărți pe care le-am citit în ultima perioadă, Familia mea și alte animale face parte dintr-o trilogie ce nu a fost complet tradusă în limba română încă. Această bucată din autobiografia autorului mi-a oferit o experiență incredibilă în inima insulei Corfu. Introducere Nu știam la ce să mă aștept atunci…
-
De obicei, prezint ultimele achiziții literare din biblioteca mea într-un video, fie pe YouTube, fie pe TikTok. De această dată însă am strâns un număr destul de mare de volume, care abia așteptau să fie așezate la locul lor corespunzător pe rafturi. În paragrafele următoare, vreau să vă povestesc câte puțin despre fiecare în parte.…
-
Este cea de-a doua carte pe care o citesc de la Iain Reid într-un timp foarte scurt, însă, spre deosebire de Mă gândesc să-i pun capăt, Intrusul a fost o dezamăgire totală pentru mine. Introducere Am împrumutat această carte de la un prieten, care a fost la fel de încântat ca mine de descoperirea acestui…
