Cristina Boncea

Biblia de neon a fost pentru mine o surpriză literară care a picat exact la fix în călătoria mea de cititor. De la primele cuvinte mi-am dat seama că o să fie o poveste care îmi va rămâne în minte. Simplitatea stilului acestui autor care a scris două romane în scurta sa viață (ambele publicate postum) a reușit să mă poarte printr-un amalgam de emoții pe care le voi detalia mai jos.

Îl avem în prim-plan pe David, un copilaș dintr-un orașel din Mississippi care urmărește interacțiunile adulților din jurul său cu mare băgare de seamă și reușește să se desprindă de obiceiurile create din generație în generație prin intermediul traumelor suferite. Prima dintre acestea este faptul că tatăl său își pierde jobul, iar familia lui – formată din mamă și o mătușă cu o reputație nu tocmai bună în vale – este nevoită să se mute pe deal, într-o casă sărăcăcioasă cu acoperișul defect. Nici la școală nu reușește să își facă prea mulți prieteni, fiind un copil retras, care duce o viață diferită de a celorlalți copii din cauza problemelor financiare din familie. Totul se învârte în jurul bisericii locale și a bibliei de neon care strălucește noaptea deasupra ei – cei care nu sunt înscriși în condică (lucru pentru care se percepe o taxă), nu fac cu adevărat parte din comunitate.

Întreaga poveste ne este spusă din perspectiva acestui copil care ajunge spre sfârșitul scurtului roman la vârsta de 16 ani. Etapele maturizării vin grămadă peste el, amestecate, fără să-și urmeze cursul sănătos al unei vieți obișnuite. Se confruntă cu bullying-ul, atât din partea celor mici, cât și a celor mari și este nevoit să suporte condiții grele de trai, lucru care îl face să interacționeze cu o fată pentru prima oară abia după ce termină clasa a VIII-a. Vocea lui nu este nici optimistă, nici pesimistă. David e un bun observator al lumii înconjurătoare, însă deseori ne comunică și propriile opinii deloc puerile. Tot ce își dorește este normalitatea, însă destinul îi este destul de curând potrivnic.

Biblia de neon devine o poveste sângeroasă, ce cuprinde morțile a mai multor personaje. Două dintre ele mor aproape simultan, ceea ce închide cercul narativ. Primul capitol ne stârnește curiozitatea de a afla încotro se îndreaptă protagonistul cu trenul, iar ultimele două revelează motivul. De acum adolescent, David trebuie să poarte multă responsabilitate pe umeri, ceea ce deseori îl copleșește. Între locul lui de muncă la drogherie și îngrijirea mamei sale, o capitulare de un fel sau altul este de așteptat. „Tanti Mae”, cum este botezată ruda ce vine să locuiască împreună cu familia sa la începutul romanului, joacă un rol important în punctul culminant al poveștii, fiind poate chiar elementul declanșator care conduce către deznodământ.

Ce am mai găsit frumos la acest roman este descrierea atât de simplă a naturii, care nu se limitează doar la adjective pentru diverse plante, ci conectează starea de spirit a protagonistului cu mediul înconjurător. Nu am citit multe cărți în care această tehnică să fie la fel de bine pusă în practică, ceea ce a fost un alt bonus pentru mine și m-a condus să dau romanului punctaj maxim. Îmi place foarte tare atunci când o poveste este spusă din perspectiva unui copil sau adolescent, iar pe David ajungem să-l cunoaștem foarte bine până la final. Am empatizat cu el pe tot parcursul poveștii și mi-e clar că nu ar fi putut lua decizii diferite pentru a ajunge la un rezultat diferit. Ultimele câteva zeci de pagini transformă totul într-o dramă în adevăratul sens al cuvântului, lucru la care nu mă așteptam și pe care iarăși l-am apreciat.

Faptul că romanul a fost scris de autor la doar 16 ani îmi încheie oarecum pledoaria. Deși mă simt mereu vinovată să citesc scriituri pe care autorii lor au vrut să le vâre sub un preș sau le-au desconsiderat, sunt totodată recunoscătoare că Biblia de neon a văzut totuși lumina tiparului și a ajuns în mâinile mele. Încă de la început mi-am spus „asta este o carte corectă”, scrisă cu emoție autentică, care răzbate printre pagini. Chiar și fără finalul surprinzător ar fi primit un rating mare de la mine pentru că am ajuns să apreciez mult mai tare cărțile nepretențioase, care vor doar să inducă cititorului o stare de spirit și să-l poarte printr-o poveste în mod ingenuu. Este exact genul de roman care îmi este pe plac și abia aștept să citesc și Conjurația imbecililor, cea care l-a consacrat pe Toole, deși post-mortem.

Să fii atât de conștient de tot ce se întâmplă în jurul tău și totuși să ai mâinile legate – iată o poveste despre cenzura religioasă și prejudecățile celor care urmează lideri orbește. Asta înseamnă să te naști într-un loc în care nu ai nicio șansă de a răzbi dacă nu-l părăsești la timp. Asta înseamnă să fii înghițit de un sistem mai mare decât tine, de un univers ale cărui căi nu le poți înțelege, ci doar urma. Și, nu în ultimul rând, asta înseamnă să cauți o cale de evadare și să primești răspunsul într-un mod dureros. Personajele din roman pot fi întâlnite ca tipologii în orice loc te-ai duce, fie că e vorba de un sătuc uitat de lume sau de o capitală europeană. Suferința care se propagă de la unul la altul din cauza fricii și ignoranței este covârșitoare. Toate aceste lucruri le-am resimțit odată cu David, care reușește în cele din urmă să se desprindă de acest blestem. Tare mi-ar plăcea să știu ce i s-a întâmplat în continuare…

Recomand Biblia de neon pentru cei care caută sentimente profunde și povești realiste, cât și celor care înțeleg cum e să te simți mic și neputincios într-o lume nedreaptă.