Eroii lui Ray Loriga sunt mai tari decât cei din benzile desenate

Va fi dificil să explic de ce încă de la primele propoziții știam deja că Eroi este cartea mea preferată din 2021. Cartea în sine e un trip, un vortex și are mai mult decât valoare literară pentru mine – deja vorbim de una dintre acele cărți cu un profund impact spiritual, metatextual care conectează două suflete umane ce se regăsesc într-un spațiu comun.

La nivel tehnic, Ray Loriga a înșirat paragraf după paragraf, fragmente scurte de maxim două pagini unul după altul în care ne povestește secvențe din viața lui – atât cea exterioară, cât și despre universul său interior. Cele două lumi se întrepătrund și uneori se confundă una cu cealaltă formând de fapt întregul la care îmi imaginez că aspira autorul. Chiar se simte ca un întreg, de la început până la sfârșitul celor 179 de pagini din această ediție, deși nu e vorba despre o narațiune cu început și sfârșit.

Naratorul este un tânăr bărbat care ne povestește printre picături despre prietenii lui, despre familia lui și despre fata cea blondă pe care n-a uitat-o din copilărie. Cel mai mult presară observații personale, gânduri intime, viziuni, priorități și referințe muzicale ale deceniilor trecute. David Bowie este menționat frecvent, așa că data următoare când voi citi cartea mă voi asigura că le voi înțelege mai bine. Protagonistul nostru este un star rock’n’roll, așa cum și-a dorit mereu, doar că acum se află undeva la apus – închis de bună voie în camera lui, rememorând amintiri. Ni se povestește despre petreceri cu droguri și sex, despre femei singure, triste, părăsite, despre oameni săraci, dar fericiți, despre cei care au murit din cauza supradozelor. Cartea este un amalgam de sentimente și metafore geniale pe care vreau să mi le întipăresc pe creier pentru că rezonez cu foarte multe dintre propozițiile scurte inserate aparent la întâmplare în text.

– În visele tale fata blondă ți-o suge?

– În visele mele nu fata mi-o suge, ci Dumnezeu.

Ray Loriga

Viața de cartier e descrisă de un poet care nu vrea să fie poet, ci un star. Pare că aflăm mai multe despre noi înșine, ca cititori, decât despre bărbatul care ne povestește ce a văzut și ce a trăit. Fragmentele de text puse într-o ordine poate de neînțeles din exterior formează mai degrabă o impresie, decât o concluzie. Este o carte cu o structură ce nu poate fi dibuită de necunoscători. Tocmai de aceea consider că nu este cei pentru care sunt fani ai tiparelor. Ray Loriga a întrecut undergroundul, stilul contemporan sau ce-o mai fi urmat după operele lui Bukowski. Nici măcar nu se compară, Eroi e cu totul pe altă frecvență – poate aici intervine diferența dintre un alcoolic american și un drogat spaniol.

Eroii sunt chiar personajele pe care le descrie în scurtul său roman de debut – cei vii și cei morți, în frunte cu cel care a rămas să spună povestea. Sunt convinsă că ce se ascunde în aceste pagini e chiar mai profund, mai intens decât ce pot vedea acum, dar totuși știu să recunosc geniul atunci când îl întâlnesc. Știu că Ray Loriga mai are cel puțin încă o carte tradusă la noi și sunt foarte curioasă să văd ce voi descoperi și acolo. Până atunci vă urez trip plăcut – celor care sunt în asentimentul unui om care vrea totul și nimic deopotrivă.