Consider this, recenzie

Cred că am mai spus despre câteva cărți înainte că ar fi „biblia mea”, însă acest pseudo-manual de scriere din partea lui Palahniuk este într-adevăr cea mai bună carte pe acest subiect pe care am citit-o până acum. Seamănă din anumite privințe cu Despre scris a lui King – ambele conțin atât părți autobiografice, cât și sfaturi directe și anectode personale ce țin de scris -, însă având în vedere că Palahniuk se enumeră printre autorii mei preferați (nu, nu datorită Fight Club-ului, aia mi se pare cam cea mai puțin impresionantă dintre cărțile sale) bineînțeles că o prefer pe cea de față. Am însă și argumente obiective pentru a o lăuda.

În cele 250 de pagini Palahniuk a îmbinat „utilul” cu „plăcutul” într-un mod la fel de maiestuos precum stilul lui de scriere în general. Cu această ocazie aflăm cine l-a influențat în dezvoltarea sa ca scriitor și care sunt sfaturile care i-au rămas în minte de-a lungul deceniilor. Aflăm despre diferite peripeții de-ale sale din cadrul turneelor și sesiunilor de autografe, dar și despre slujba obișnuită pe care o avea înainte „să dea lovitura”, despre familia și prietenii lui apropiați. Ce am realizat abia spre sfârșit este că inclusiv când ne povestește o întâmplare sau alta, Palahniuk își respectă în continuare propriile reguli menționate mai devreme și așteaptă să ne prindem – deși deseori ne atrage în mod vădit atenția asupra trucurilor utilizate. Stilul compus din toate acele repere pe care le-a intregrat de-a lungul anilor (în special de la workshop-urile lui Tom Spanbauer) este acum evident atât în lucrările lui de ficțiune, cât și – presupun – în orice altceva a mai scris vreodată. Limbajul este clar, cum ne-a obișnuit, jurnalistic chiar – având în vedere diploma sa din cadrul aceleiași facultăți. Practic, nu ai nicio scuză să nu încerci măcar să-i urmezi îndrumările având în vedere cât de ușor e să-l urmărești și cum reușește mereu să nu-și plictisească cititorul. Pe mine cel puțin nu m-a plictisit niciodată și cred că ăsta e unul dintre cele mai importante atuuri ale unui scriitor.

Ai un blocaj al scriitorului? Consideră asta: scrie despre momentul după care totul a fost diferit.

Palahniuk vorbește aici despre „ceas” și „armă”, despre felurile diferite de adresare, despre „vocea mică” și „vocea mare” și multe altele, făcând încontinuu comparații cu cinematografia, din ale cărei efecte are de învățat orice scriitor în formare. Într-adevăr, „rețeta sa” este mai adecvată scriitorilor americani fiindcă se raportează foarte mult la piața din State, dar prima jumătate a volumului se adresează clar scriitorilor de orice proveniență. Ne îndeamnă mereu să tindem înspre universalitate, să ascultăm poveștile celor din jurul nostru, să ne concentrăm pe lucrurile care ne unesc ca oameni – fiindcă asta fac și cărțile care au trecut proba timpului. Vorbește de asemenea și despre părțile mai puțin plăcute din viața de scriitor, cum ar fi „fanii” răuvoitori, așteptările celorlalți și oboseala acumulată în timpul lungilor ore de oferit autografe. Tocmai sinceritatea și autenticitatea cu care scrie, pe lângă pasiune, e ceea ce-l recomandă – cartea de față ar fi la fel de valoroasă și pentru cineva care nu i-a citit cărțile sau nu-l admiră neapărat ca scriitor. Mie mi-a oferit însă niște repere foarte utile, anumite perspective din care poți privi un text, pe care știu că voi încerca să le identific în orice carte voi mai citi pe viitor. Toată această schemă creată de el vine în completarea unei intuiții înnăscute, transformând un scriitor bun sau mediocru într-unul excelent, cu o mai mare șansă de a avea „priză la public”. Pe de altă parte, Palahniuk atrage atenția și asupra faptului că scrisul nu trebuie să devină neapărat o carieră și e la fel de bine să practici această activitate în solitudine pentru tot restul vieții tale, dacă-ți provoacă plăcere.

Încerc să subliniez că nu e deloc o carte despre „cum să vinzi mai bine”, ci despre „cum să costruiești povești care te satisfac mai tare”.

Aceasta este viziunea de bază a lui Palahniuk, că scrisul este o terapie care te ajută să-ți rezolvi probleme interioare prin intermediul ficțiunii. Așa mi-am dat seama de ce rezonez atât de bine cu acest autor, deci practic Consider this a făcut pentru mine tot ce poate face o carte: m-a bucurat, m-a amuzat și m-a învățat lucruri utile, pragmatice de această dată (am scris aici mai multe despre „ce învățăm de fapt din cărți”). Probabil că va urma în curând și o traducere în limba română, dar eu nu am putut să mai aștept și am comandat cartea de pe bookdepository cât de repede am putut, fiindcă am simțit că ascunde o mare comoară și nu m-am înșelat. Recomand cartea celor pasionați de scris, dar chiar și autorilor cu experiență. Pe principiul „nu lua sfaturi de la cei pe care nu-i admiri” sunt convinsă că totuși destul de mulți oameni vor trăi revelații asemănătoare cu a mea.

2 gânduri despre „Consider this, recenzie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.