Trauma e o combinație între Parfumul și personajul Hannibal Lecter fără violență. O carte de 117 pagini cu capitole scurte din perspectiva unei naratoare care dorește să rămână anonimă, chiar și-n fața cititorului. O incursiune în mintea unei femei a cărei viață s-a schimbat total în urma violului la care a fost supusă – ea ne detaliază exact cum a reușit nu doar să supraviețuiască, ci să trăiască după ce a fost complet dezumanizată de un grup de bărbați.
Se pare că fără să-mi dau seama continui să citesc autori francezi, unul mai surprinzător ca celălalt. Nu știam la ce să mă aștept din partea acestui volum, dar m-a captivat de la primele cuvinte. E scris într-un stil foarte alert, ușor de urmărit, care însă descrie un univers ermetic, bine pus la punct, înăuntrul căruia trăiește protagonista noastră traumatizată. La început ne menționează despre ceea ce numește “plăcerea” ei, însă revine asupra acestui subiect abia mai spre final, unde ne revelează în totalitate despre ce e vorba. Până atunci, ne descrie viața ei, izolarea pe care a ales-o în propria casă și stilul de viață care-i aduce liniște și pace-n suflet. Ne spune despre cum nu ar putea niciodată să acționeze precum cei care au agresat-o și cum în continuare nu înțelege cum poate exista atâta răutate în inima unui om. Vorbește cu claritate despre ce i s-a întâmplat, dar cu aceeași dezinvoltură povestește și despre traiul ei actual, în care nu simte nevoia de nimeni – mai mult decât atât, orice intervenție exterioară, fie și numai privirea unui străin, o dezechilibrează, o poluează și, prin urmare, a devenit ceva de nesuportat pentru ea.
Vreau să spun că am rezonat aproape până la capăt cu ideile protagonistei, cu felul în care a ajuns să-și vadă propriul spațiu, drept ceva absolut necesar și care trebuie protejat de orice intruziune. Trecând printr-o experiență similară (cadru diferit, același sentiment) am putut empatiza cu viziunea ei asupra bărbaților primitivi, care acționează având în minte singurul scop de a poseda. Este o carte “scurtă și de impact”, cum îmi place mie să spun, și mă bucur că am dat peste ea în anticariat. Poate pentru cineva complet nefamiliarizat cu genul acesta de traumă, perspectiva naratoarei poate părea extremă, însă pentru mine mecanismul ei de coping a avut suficient de mult sens încât să rămân în continuare alături de ea – metaforic vorbind. Stările pe care le descrie, nevoia de control absolut pe care o are și toate simptomele psihosomatice pe care le resimte odată pe an “la aniversare” – toate acestea fac obiectul unui roman psihologic foarte profund, menit poate să aducă ceva mai mult awareness în ceea ce privește efectele unui viol și a bestialității masculine.
Nu știu dacă e doar ficțiune, autoficțiune sau e pur și simplu o mărturisire a autoarei. Pe mine una m-a atins în orice caz. Mi s-a părut o scriere foarte bine închegată, mai mult decât realistă – parcă te teleportează temporar într-un astfel de spațiu al coșmarului în care singurul tău refugiu vine sub o formă de masochism prin care-ți poți lua puterea înapoi. Nerecomandat celor care nu înțeleg lucruri elementare despre traumă și abuz.
