Tinerețe furată, recenzie

Mi-am dorit foarte mult să citesc romanul ce a stat la baza filmului Girl, interrupted (1999), pe care l-am adorat și în care m-am regăsit profund. A fost ușor dezamăgitor să descopăr că ecranizarea este net superioară cărții, din care lipsește cu desăvârșire punctul culminant.

Tinerețe furată este un volum autobiografic scris de Susanna Kaysen în urma experienței sale din adolescență, când a fost internată timp de doi ani într-un cunoscut spital pentru cei cu boli mintale. Diagnosticul său a fost de Borderline Personality Disorder, iar în cele 180 de pagini avem acces la fișa ei medicală, recuperată cu greu mulți ani mai târziu cu ajutorul unui avocat, dar și la experiențele trăite laolaltă cu colegele ei din secție. Spre deosebire de film, relatarea vine mult mai din viitor, așadar lucrurile care se întâmplă sunt „spălate” de trecerea timpului. Acțiunea este fundamental modificată în ecranizare pentru a oferi publicului un fel de miză, a crea suspans în cadrul poveștii care este oricum înmărmuritoare. Problema care rămâne atât în carte, cât și în film este gradul de nebunie de care suferă protagonista. În volumul de față, Susanna are orice drept să ne vorbească despre nebunie și granițele sale, să-și compare situația cu cea a celorlalte femei, oferindu-ne exemple personale, dureroase – spunându-și până la urmă povestea care a condus-o în cele din urmă spre libertate.

În film, Lisa este într-un mod sublim jucată de Angelina Jolie, oferindu-i o mult mai mare dimensiune acestui personaj rebel, care consideră că suferă de sociopatie. Și în carte este un personaj de bază, care are parte însă de un final complet diferit. Stilul de scriere al lui Kaysen este unul foarte simplist, fără înflorituri, dar totuși de impact. Traducerea nu este printre cele mai bune, dar esențialul se păstrează: avem privilegiul de a observa cu ochii noștri cum erau tratate femeile cu diverse tulburări mintale și de personalitate în anii ’70. Din punctul meu de vedere, lucrurile nu au evoluat prea mult, din păcate, iar felul în care este trată sănătatea mintală de către autorități este în continuare la un nivel monstruos, inuman. Kaysen și-a spus aici povestea revoluționară, într-o manieră plină de luciditate și conștiență de sine, rupând barierele dintre cei marginalizați și stigmatizați pentru condițiile lor mintale și oamenii considerați „neurotipici”. Suntem puși exact în sânul acelui spital, ne sunt explicate regulile și consecințele încălcării acestora. Aflăm poveștile îngrozitoare ale celorlalte paciente, care totuși găsesc o formă de siguranță și libertate pe timpul internării. Cu toate acestea, mi s-a părut că lipsește exact elementul clarificator din poveste: cum ajunge Susanna din punctul A, cel al internării, la punctul B, cel al externării? Au ajutat-o în vreun fel cei doi ani petrecuți în spital sau i-au dovedit chiar contrariul – anume, că sistemul este cel bolnav de fapt?

Tinerețe furată ridică multe probleme în continuare foarte actuale, este un must-read în viziunea mea, iar dimensiunea mesajului pe care-l transmite (cât și modul profund autentic în care a fost scrisă cartea) nu e deloc de ignorat. Recomand cu mai mare drag filmul, unde sunt implicate mai multe personaje, iar acțiunea pare pur și simplu mai vie decât a fost ilustrată aici, dar mă bucur că am reușit să citesc și romanul (destul de costisitor la achiziție, a ajuns o raritate la noi) pentru a-mi completa imaginea asupra poveștii.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.