Scândurica lui Dan Miron, o surpriză literară

Am început să citesc romanul lui Dan Miron acum câteva luni și astăzi, când l-am terminat, am recitit mai mult de jumătate. Totuși, nu îmi pot explica trecerea bruscă dintre ultimele aproximativ treizeci de pagini și restul cărții. M-am simțit de parcă am intrat în cu totul altă poveste…

Scândurica mi-a plăcut de la început. Am cumpărat-o datorită copertei, titlului și descrierii. Părea o poveste despre adolescenți rebeli, așa cum îmi plac mie și, până la punct, mi-a atins și întrecut așteptările. Pe măsură ce citeam îi eram din ce în ce mai recunoascătoare lui Dan Miron pentru că a scris ceva ieșit din tiparele literaturii române, așa cum am cunoscut-o eu în ultima perioadă. Am fost dezamăgită să tot întâlnesc povești care nu-mi păreau originale, scrise într-un stil anost, care mă făceau să las cartea din mână și să mă întorc la scriitorii universali.

Dan Miron a fost o surpriză plăcută pentru mine, iar personajele sale – Cristiana, Florina, Sorin și Suzi m-au încântat, fiecare cu propria personalitate și toate trăind pe un fundal pur românesc, pe la începuturile anilor 2000. Cum eu mi-am trăit adolescența ceva mai târziu, am fost și rămân curioasă să descopăr experiențele altor oameni, în speciale ale celor „mai copți la minte”. Cu toate acestea, nu am știut la ce să mă aștept privitor la final și am fost luată prin surprindere.

Fiecare capitol este povestit din perspectiva unuia dintre cele patru personaje. Cristiana, numită Scândurica, ne vorbește despre experiențele sale din liceu și o perioadă după absolvire. Florina, numită Sexolita, este prietena ei lucrătoare sexuală care nu se mai lasă de mult afectată de lucruri adolescentine. Sorin este îndrăgostit de Cristiana, însă nu găsește modalitatea potrivită de a ajunge la inima ei. Într-un final, Suzi este mama Cristianei și încă își așteaptă soțul care fugise în Germania când fiica ei era încă mică.

Deoarece povestea s-a transformat dintr-un soi de Gossip Girl într-o dramă de familie, mi-a trecut prin minte comparația cu A requiem for a dream. Nu am citit cartea, dar am vizionat de două ori filmul, iar acolo erau tot patru personaje, dintre care o mamă care își pierde echilibrul emoțional, to say the least. Dacă până spre final eram doar martorii experiențelor plăcut sau mai puțin plăcute ale celor patru, în ultimele câteva zeci de pagini se schimbă întreaga paradigmă.

Gata cu limbajul licențios, amuzant și pur românesc. Gata cu amintirile unor amoruri mai vechi, cu răni ce nu par a lăsa urme adânci, cu bârfe despre profesori. Cumva, așa m-am simțit și când am citit Păienjenel. Totul ne conduce ca printr-o spirală înspre moarte. Am crezut că am în față o carte simpatică și mă așteptam la un final oarecum haios, dacă ar fi să mergem pe felul în care se exprimă personajele. Cu toate acestea, toate amintirile povestite, toate traumele, abuzurile și violurile vin să ne arate cruda realiate…

Prin urmare, Scândurica este o poveste bine scrisă, captivantă, cu personaje bine conturate. Trei adolescenți, trei prieteni ne introduc în lumea lor, o lume care încă nu a apus, din păcate. Mă bucur că am descoperit acest roman și că există încă scriitori români care să nu mă dezamăgească. Spun asta cu tristețe. O tristețe asemănătoare cu toate dezamăgirile de care a avut parte Cristiana din carte…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: