Am descoperit Ingrid târfa într-un anticariat online, precum multe alte cărți din bibliotecă. M-a atras titlul, coperta și autor român, despre care am descoperit că este un fost absolvent de filosofie, ca mine.
- Introducere
- Despre ce este vorba în carte
- Referințe evocate
- Ce mi-a plăcut
- Ce nu mi-a plăcut
- Feedback emoțional
- Concluzie
Introducere
Autorul pleacă de la premisa “de ce să nu poți scrie și despre rău, derizoriu, impostură, abjecție, adică despre căderile omului?” Exact acest lucru îl înfăptuiește prin scurtul roman, care ne evocă viața plină de greutăți a unei tinere care locuia la parterul blocului său. Cu ajutorul jurnalului pe care l-a lăsat în urmă, autorul-narator reconstituie povestea de viață a lui Ingrid, încercând nimic mai mult decât să o imortalizeze. Metafora finală, cea a perlelor care reprezintă răni cicatrizate, încheie perfect acest proces de scriere.
Despre ce este vorba în carte
Romanul începe în felul următor: o prostituată este ucisă cu bestialitate la marginea unei păduri de lângă București. Procurorul responsabil de caz îi povestește despre ea naratorului nostru, iar acesta își aduce aminte că o cunoștea. Astfel, folosindu-se de propriile amintiri, jurnalul fetei și ceva imaginație, copilăria, adolescența și tinerețea lui Ingrid sunt parcurse pentru a ne reda una dintre miile de povești agonizante de acest tip. Norul negru sub care s-a născut copila o urmărește până la sfârșitul zilelor sale, când agonia ei devine, pentru noi, o prețioasă perlă.
Referințe evocate
Citind Ingrid târfa mi-am amintit de Jurnalul erotic al unei adolescente de 16 ani, de Scândurica și de cele câteva pagini pe care le citisem la un moment dat din Cum mi-am distrus viața de Dan Stanca. Elementul comun cu ultimul roman este imaginea mizerabilă a cartierului mărginaș în care are loc cea mai mare parte din acțiune. Istorisirea cuprinde anii ’90 și începutul anilor 2000, când situația României era foarte destabilizată. Prin urmare, banii se câștigau greu, iar mulți oameni recurgeau la ilegalități pentru a reuși să se întrețină.
Într-un astfel de background se naște și crește Ingrid, cu o mamă alcoolică și un tată absent. Merge la o școală aflată după cimitirul de lângă bloc, prin care trebuie să treacă pentru a ajunge la clădirea slab întreținută. Acolo, profesorii profită de eleve și nu își îndeplinesc rolul. Mediul social dă naștere unor oameni care nu reușesc să se ridice din acest hău, fiind măcinați de sărăcie și degradare în continuare. Din acest punct de vedere, cartea îmi amintește și de trilogia Elenei Ferrante, care evocă un și mai vechi Napoli.
Nu în ultimul rând, tematica mi-a adus puțin aminte și de Dama cu camelii, însă aici “sufletul de târfă” a fost privit cu empatie, nu dispreț de către autor.
Ce mi-a plăcut
Mi-a plăcut tematica, altfel nu aș fi ales cartea. Deseori, cărțile despre partea întunecată a umanității sunt un insta-buy pentru mine, însă acest volum cred că va pune capăt obiceiului meu. Ingrid târfa este o lectură extrem de grea, pe care am parcurs-o anevoios tocmai din cauza încărcăturii emoționale extrem de mari. Dacă autorul-narator spune că a modificat chiar câteva bucăți din jurnalul lui Ingrid pentru a “îmblânzi grotescul”, nu vreau să îmi imaginez câte alte scene de acest tip s-au întâmplat de-a lungul vieții ei.
Ce nu mi-a plăcut
Cred că romanul (sau volumul biografic?) ar fi fost mult mai scurt fără paragrafele pline de metafore ale autorului-narator, însă mi-ar fi plăcut să parcurg povestea fără ele. Chiar dacă este vorba despre filtrele perceptive ale povestitorului, iar această interpretare era necesară pentru a putea expune evenimentele în mod empatic, elementele artistice nu au făcut decât să-mi agraveze starea de spirit și așa înveninată de cele citite.
Multe dintre metafore nu au avut sens și, prin urmare, nici impact asupra mea, altul decât a mă face să îmi doresc să le alung ca pe o muscă. Așadar, nu pot spune că am rezonat cu vocea auctorială, însă consider faptul că această carte există “o faptă bună”, pe care o apreciez.
Feedback emoțional
Violență și umilire la cel mai înalt grad, oameni care se rezumă la varianta lor primitivă, un tratament sub-uman pe întreg parcursul unei scurte vieți – de la copilărie, până la vârsta de puțin peste douăzeci de ani, când Ingrid este cuprinsă deja de boală. Multe scene sunt descrise în detaliu, iar metaforele naratorului se adaugă pentru a însufleți și mai mult imaginile. Acest roman este o carte de întuneric care reprezintă realitatea trăită de mii și mii de ființe umane – care mai sunt sau nu printre noi. Cu greu îmi pot imagina ceva mai oribil, mai insuportabil decât viața lui Ingrid; după aceasta, mai urmează doar Holocaustul.
Am ales să duc lectura până la capăt, chiar dacă știam deja sfârșitul tinerei femei, poate pentru a împlini o profeție personală. Sunt profund marcată de o viață pe care îmi pare posibil să o fi trăit și eu cândva sau poate chiar în acest timeline, cu puține ajustări exterioare. Ce vreau să spun este că am trăit laolaltă cu Ingrid, iar suferința ei este o pată pe sufletul meu ce are nevoie de vindecare. Acest tip de suferință nu ar mai exista într-o lume ideală, pe care mi-o imaginez cu sete și deziluzie.
Pe de altă parte, nu știu câte astfel de lecturi mai pot duce la bun sfârșit. Cred că am nevoie să citesc o carte mult mai veselă pentru a ieși din acest univers grotesc și a-mi reaminti că există și altfel de destine…
Concluzie
Mă bucur că am descoperit această carte prea puțin cunoscută scrisă de Ionuț Cristache. Și eu consider că oamenii ar trebui să citească și astfel de povești pentru a intra în contact cu realitatea care se petrece în jurul nostru, chiar dacă viețile acelor oameni “troglodiți de soartă” rareori ajung să aibă un impact asupra noastră. Dimpotrivă, cei care au mai multă putere în această viață ar putea-o folosi pentru binele celor de mai jos.
Cu astfel de gânduri las în urmă această carte, pe care nu o pot recomanda decât celor care se simt pregătiți să intre în contact cu recunoștința lor față de viața pe care o trăiesc. Sper că toate Ingrid-urile din lume să își fi găsit liniștea și chiar împlinirea într-o viață viitoare mai bună.
Un gând despre „Ingrid târfa | Recenzie literară”