Acolo unde cântă racii, recenzie

Carte primită pentru recenzie de la Cartepedia.ro.

Deși mi-a luat mai mult de două săptămâni să citesc această carte și uneori parcursul mi s-a părut a fi anevoios, nu regret nicio secundă că am dus la bun sfârșit lectura. Acolo unde cântă racii este unul dintre romanele care demonstrează că merită să aloci mai mult timp unul volum gros, căci farmecul nu ar mai fi fost același dacă nu am fi trăit laolaltă fiecare detaliu important din viața protagonistei, odată cu aceasta.

Kya este la început doar o fetiță ce ajunge în scurt timp să fie părăsită de întreaga ei familie, lăsată să se descurce singură într-o baracă din mijlocul mlaștinii, aproape de statul Carolina de Nord. Acțiunea începe în anul 1952, iar cea mai mare parte a sa se sfârșește în anul 1970. Avem de-a face de la bun început cu o poveste despre supraviețuire cum eu nu am mai citit înainte, o poveste despre cât de greu este să trăiești în singurătate și să te aperi de cei care te consideră un pericol, având ca martori doar cerul și natura. Acțiunea a reușit să mă surprindă la tot pasul, nereușind nici măcar o dată să anticipez corect următoarea mișcare a Kyei, lucru care m-a impresionat și m-a ținut captivă între pagini, mai ales în ultima parte, când se desfășoară un întreg proces de judecată. Până acolo însă, autoarea descrie atât de profund și detaliat zona în care trăiește fetița încât ne face totodată să fim parte din poveste, ca niște licurici – licurici care la final au un rol foarte important, metaforic vorbind.

Trebuie să recunosc că din cauza lipsei de anticipare a poveștii, de multe ori am fost tentată să renunț, neputând să citesc mai mult de 15-20 de pagini pe zi, la început. Continuând totuși să urmăresc dezvoltarea Kyei – cum se îndrăgostește de Tate, cum învață să citească, cum se maturizează și devine o tânără femeie – până la final mai că am izbucnit în lacrimi gândindu-mă la toate greutățile pe care „Fata Mlaștinii” a trebuit să le îndure din partea locuitorilor satului din apropiere. Cu toate acestea, de una singură, Kya reușește să aducă o mare schimbare locală, protejând totodată natura și zona în care a crescut cu orice preț și nerenunțând niciodată la cine este cu adevărat. Alături de ea ajungem să învățăm lucruri despre demnitate, limite și respect, cât și, din păcate, să observăm al miilea destin sacrificat în baza prejudecăților celorlalți. Acel sentiment de izolare și luptă împotriva tuturor celorlalți mi-a fost foarte familiar, putând astfel rezona cu stările Kyei, însă ce m-a uimit a fost îndârjirea cu care aceasta a continuat să-și fie fidelă sie însăși, în loc să se complacă într-o situație pentru a fi acceptată.

În carte este vorba totodată și de (ne)dreptate, de agresiune și boli mintale – toate consecințe directe ale alegerilor făcute de fiecare om în parte. Destinul Kyei, deși cumva prestabilit dinainte de a se naște, este cu toate acestea schimbat prin felul în care protagonista decide să se apere, fără a încerca să se răzbune pe nimeni – spre deosebire de tatăl ei, un bărbat alcoolic și abuziv care le distrusese familia. Un fel de Mowgli, Kya este de fapt varianta mult mai realistă (aproape că la final te aștepți să ți se spună că romanul e bazat pe o poveste reală), mult mai feministă aș putea spune al copilului junglei, este eroina de care nu știam că avem nevoie. Iată o frumoasă tragedie a unui dureros sacrificiu de sine prin care o fată de-o frumusețe exotică și înmărmuritoare reușește să învețe atâția oameni o lecție importantă împotriva prejudecăților. Talentată la scris și la desen, Kya ne împărtășește poezii răsfirate printre pagini, iar în tablourile ei regăsim peisaje imposibil de șters din memorie. Cartea atinge multe teme profunde și nu este deloc overrated, din punctul meu de vedere. Aștept cu nerăbdare filmul, sperând doar că va fi pe măsura tablourilor din mlaștină atât de bine conturate de autoare.

Kya nu este o victimă. Kya este o învingătoare, o femeie cu atât mai inteligentă cu cât a învățat tot ce știe de la natură și a avut generozitatea de a transmite mai departe aceste lecții neprețuite. Kya cred că tocmai a devenit personajul meu feminin preferat. Trebuie să citiți această carte – de-o frumusețe literară covârșitoare – pentru a vă convinge de puterea rescrierii ADN-ului uman prin experiență. Iată, așa se vindecă o traumă generațională.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.