The tobacconist, recenzie

Titlul cărții ar putea fi tradus drept “Tutungiul“, iar cumva asta explică o mare parte din subiectul tratat de Seethaler. Povestea a fost simpatică, însă lectura mi-a luat mult mai mult timp decât ar fi meritat o astfel de carte, după gustul meu.

În ultimii ani am tot evitat cărțile despre holocaust sau războaie fiindcă mi se par foarte asemănătoare între ele. Indiferent cât de traumatizante ar fi fost aceste evenimente istorice pentru oamenii care le-au trăit, nu există un număr nelimitat de abordări literare asupra lor. Am ales să cumpăr această carte de la anticariat pentru că are o copertă drăguță, a fost ieftină, iar personajul principal este un adolescent – în această ordine. Îmi era chiar teamă să citesc iarăși un roman în engleză pentru că mă îngrijoram că nu voi reuși să înțeleg mare parte din vocabular, însă asta nu a fost o problemă. Cartea a fost tradusă din limba germană, prima oară fiind publicată în anul 2012, deci asta ar putea explica simplitatea limbajului.

Narațiunea este destul de clar explicată pe coperta interioară a romanului, urmează să detaliez mai departe. Un alt element care m-a încântat la această (cred că o pot numi) ficțiune istorică a fost apariția lui Freud în poveste. Eram tare curioasă să văd cum se leagă acțiunea de părintele psihanalizei, iar pe această parte nu am fost dezamăgită. Protagonistul este un băiat aproape major pe nume Franz care este trimis de mama lui să lucreze în Viena, în tutungeria unui cunoscut de-ai ei din tinerețe. Franz este un băiat crescut în mediul rural, în regiunea Salzkammergut, iar deseori în visele și amintirile lui sunt evocate scene de pe lac și din pădure. Cu toate acestea, structura lui fizică ar fi fost nepotrivită pentru a lucra în mină sau orice altă asemenea muncă bărbătească, așa că îi prinde bine să stea pe un scaun și să citească ziare toată ziua, în așteptarea clienților. Se împrietenește repede cu Otto Trsnyek, tutungiul în vârstă, care-și pierduse un picior în tranșee, iar zilele le curg liniștite la magazin până ce tânărul nostru protagonist se îndrăgostește pentru prima dată de o fată întâlnită în parcul Prater.

Nu, povestea nu se transformă într-una de dragoste, ci într-o tragedie, așa cum era de așteptat, în momentul în care Hitler preia de tot conducerea asupra țării. Franz este forțat să se maturizeze și să înțeleagă lucruri care-l depășesc cu mult, lucruri despre lume și despre sine. Mi-a plăcut totuși tonalitatea neutră folosită mereu de autor, vocea pe care i-a dat-o acestui personaj: pașnică, pe alocuri naivă, dar și foarte profundă deseori. Întâlnirile sale cu Profesorul Freud sunt mai multe la număr și toate pline de subtilități și mine contemplative, cum era de așteptat. Spun că este o ficțiune istorică pentru că povestea include și efectele antisemitismului asupra lui Freud, cum bănuiesc că s-au întâmplat lucrurile și-n realitate. În scurt timp, Franz ajunge să fie părăsit de toți cei dragi din cauza acestui sistem împotriva căruia se revoltă. Care sunt consecințele acestui protest intern sunt lesne de intuit, dar frumusețea romanului constă în multitudinea de elemente personale combinate cu istoria obiectivă, monstrul care a înghițit atâția oameni și micile lor destine laolaltă.

Chiar dacă nu este subiectul meu literar preferat, îmi pare bine că am citit această carte ce îmi doresc să fie tradusă și-n limba română. Sunt sigură că ar avea ceva succes la noi, fiind o poveste simplistă, dar foarte înduioșătoare. Povestea lui Franz este cu siguranță povestea multor adolescenți și tineri din anul 1938. Nu știu dacă aș mai citi și celălalt roman al lui Seethaler, care a apărut la noi la Ed. Polirom, “O viață de om“, însă cert e că a reușit să mă mențină curioasă până la final, neputând să intuiesc cum urmează să se sfârșească lucrurile. Îmi seamănă puțin a Procesul lui Kafka în ceea ce privește doza de nedreptate și cruzime cu carte soarta l-a tratat pe acest tânăr sărman, dar plin de bunăvoință. Prin urmare, rămâne o lectură plăcută, care cu siguranță poate fi parcursă mult mai repede decât am făcut-o eu, însă nimic de aici nu a fost spectaculos sau foarte emoționant pentru mine.