Gândește-te că nu mai sunt, recenzie

Trebuie să recunosc că această carte primită de la Paralela 45 pentru recenzie mi-a cam mâncat sufletul în ultimele săptămâni, dar, cu aceeași sinceritate, pot spune că Adam Haslett este un autor desăvârșit, stilul său fiind foarte grăitor pentru vremurile în care încă trăim.

Gândește-te că nu mai sunt este o dramă de familie, o carte a cărei temă principală este depresia, cauzată în mare parte de capitalism, dar și alte motive culturale ale acelor vremuri (acțiunea are loc începând cu anii ’70). Michael, Celia și Alec sunt cei trei copii ai lui Margaret și John, iar fiecare personaj în parte are mai multe capitole scrise din perspectivă proprie. Despre John aflăm de la bun început că are un istoric de internări și căderi nervoase de multe ori inexplicabile, însă la început ni se prezintă o familie normală, cu o situație financiară destul de stabilă și preocupări la fel de firești. Până la sfârșitul romanuui urmărim evoluția celor trei copii până la maturitate, în jurul vârstei de treizeci de ani, însă totul se schimbă și fiecare trebuie să se descurce pe cont propriu cu greutățile vieții lăsate-n urmă de tatăl lor.

Am trăit laolaltă cu aceste personaje fix două săptămâni, de asta spuneam la început că mi-a mâncat sufletul lectura, deoarece am parcurs-o destul de greu. Nu pot spune exact ce mi s-a părut plictisitor, fiindcă foarte multe secvențe ale poveștii m-au ținut cu sufletul la gură, dând paginile fără să le contorizez, dar paragrafele în care este descrisă natura au fost mereu punctul meu slab în ceea ce privește răbdarea. Pentru a ne familiariza mai bine cu cei trei copii, vă spun că Michael a fost întotdeauna foarte pasionat de muzică – de la jazz până la techno și dubstep – și, de asemenea, de urmările sclaviei negrilor și retribuția pe care noi, albii, le-o datorăm încă, aceste două puternice porniri făcându-l să se îndrăgostească de negrese la fel de pasionate de muzică. Celia, copilul mijlociu, devine asistentă socială la maturitate, fiind dintotdeauna o bună observatoare a instinctelor umane, iar Alec, mezinul veșnic luat la mișto în copilărie de către frații săi ajunge să fie un homosexual cu probleme de atașament – într-un fel complet opus față de Michael. Unde acesta din urmă a avut mult de suferit ca urmare a tragicelor sale povești de dragoste, Alec și-a trăit mare parte din viață fără a avea relații prea lungi sau semnificative cu vreun bărbat, ci doar aventuri menite să umple acel gol al existenței.

Rămân în continuare nedumerită în ceea ce privește un scurt capitol în care Michael îi scrie scrisori mătușii sale, Penny, povestindu-i despre cum el și întreaga sa familie au fost cumva blocați pe un vas de croazieră care era de fapt un fel de afacere mascată pentru traficul de persoane. Acest eveniment nu mai este menționat ulterior în niciuna din amintirile membrilor familiei și din acest motiv mi-a lăsat sentimentul de a fi „out of place„, ca și când nu s-a întâmplat cu adevărat, neavând nicio urmare psihologică asupra celor cinci. Un alt lucru demn de menționat este relația dintre John și fiul său, Michael, față de care simte că nu se poate apropia mea tare din frica și presimțirea faptului că acesta ar suferi din cauza aceluiași monstru ca el, acel monstru numit Depresie. Presimțirea se dovedește a fi adevărată, Michael rămânând punctul central de legătură dintre mama lor și ceilalți doi frați, cu toții aflați în părți diferite ale Americii. Acesta sfârșește prin a avea nevoie de multă susținere emoțională și a fi dependent de antidepresive pe parcursul întregii sale existențe ca adult, până când Alec se hotărăște să-l facă să renunțe.

Care este paralela și continuitatea dintre viața tatălui lor și viața urmașilor săi? Cum rămâne această traumă generațională o greutate pe umerii celor rămași în urmă?

Temele abordate de autor sunt dintre cele mai profunde, de la subiectul destul de evitat de scriitorii caucazieni al sclaviei și ceea ce noi numim astăzi mișcarea „black lives matter„, la feminismul masculin și competiția aparent înnăscută dintre bărbați. De la felul în care stabilitatea financiară sau lipsa acesteia îți afectează sănătatea mintală și toate celelalte aspecte ale vieții, fără să poți face prea multe pentru a te repune pe picioare în acest sens; despre cum capitalismul este despre supraviețuirea celor mai puternici și moartea celor mai „nenorocoși”, cum totul se pierde și se amestecă în jungla americană și, în special, despre cum depresia nu este o alegere, ci o disfuncție cauzată de factori externi și interni extrem de greu de controlat. O carte cu un puternic impact emoțional, o carte despre tragedii personale din care totuși reies câteva raze de soare – în destinul lui Alec, alături de partenerul său, Seth și al surorii sale, Celia, alături de Paul. Gândește-te că nu mai sunt este o poveste foarte realistă despre pierdere, moarte, eforturi și suferință, dar și o carte despre vindecare, timp, luptă zilnică împotriva unor mecanisme de apărare formate în copilărie, luptă dusă în speranța regăsirii unei fericiri pe care toți oamenii o merită.

Am mai citit cărți asemănătoare? Sigur, Când Dumnezeu era iepure este prima care-mi vine în minte, dar cred că de la primele pagini ale acesteia am realizat pentru prima oară că genul meu favorit ar putea fi tocmai dramele de familie. Deși este întrucâtva obositor să urmărești mai multe fire narative și evoluția personajelor la distanță de câțiva ani, întregul care reiese de aici este de fapt povestea fiecăruia dintre noi, dacă ne oprim să privim în urmă la cine am fost, cine am ajuns și, mai ales, ce ne-a influențat să fim în acest fel. Recomand cartea pentru o perspectivă fresh asupra vieții de familie, a felului cum influența directă și genetică a părinților noștri ne impactează existența și, în mod deosebit, pentru o analiză extrem de detaliată asupra conceptului de identitate personală – ce rămâne din noi atunci când simțim că ne-am pierdut? Personajele te cuceresc din prima, fiind vorba despre oameni cu un fin simț al observației, o sensibilitate aparte și cu toții interesați și receptivi la partea nevăzută a lumii. Chiar și Margaret, care se simte depășită de evoluția copiilor ei, aduce un gram de înțelepciune poveștii și încheie totodată acest roman rotund aducându-și aminte de ziua în care l-a cunoscut pe John.

Depresie, vindecare, iubire, tristețe, traumă – acestea ar fi cuvintele cheie ale romanului de față. Vă avertizez că începe cu sfârșitul și se termină cu începutul, lăsând așadar loc unei continuități imaginare. Dacă Lewis ar fi avut dreptate în teoria sa cu privire la lumile posibile, sunt sigură că membrii familiei de aici sunt suficient de reali pentru a ocupa propriul lor loc pe o planetă îndepărtată și inaccesibilă nouă. Citiți-o pentru a vă reaminti de importanța familiei într-un haos capitalist, în care nimeni altcineva nu s-ar sacrifica pentru tine.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.