Cristina Boncea

Am făcut de curând un videoclip pe YouTube în cadrul unui interviu pentru Observatorul Cultural în care-mi exprimam opinia conform căreia, deși lectura aduce cu sine anumite avantaje în viața unui cititor, cărțile nu te fac totuși mai deștept. Vreau să specific că mă refer cu precădere la cărțile de ficțiune.

Mulți vin cu argumentul că lipsa de educație și lipsa de lectură vin mână-n mână. Mai întâi ar fi corect să lămurim ce înseamnă această educație. Pentru mine, pe lângă „cei 7 ani de acasă”, cunoașterea bunelor maniere, adică, educație înseamnă cu precădere să nu trăiești într-o bulă toxică de dezinformare și îndoctrinare. Pentru mine a fi educat înseamnă a fi deschis la minte, prin urmare, înseamnă, cumva, a fi liberal. A nu fi rasist, homofob, misogin, a nu te preta la nicio formă de shaming sau bullying, iar lista poate continua în aceeași direcție. Pe scurt, a nu milita pentru niște cauze care cauzează rău (gratuit) altora în ideea unei generalizări sau a unor preconcepții nejustificate. Dacă pentru voi educația înseamnă strict a avea cultură generală, a fi priceput în cele ce se predau la școală și, eventual, în a nu fi „obraznic”, lectura nu ajută prea mult nici acolo.

Dacă e vorba de istorie sau geografie, cel mai indicat este un documentar, pentru că poți vedea lucrurile puse în scenă în mod realist sau poți vedea exact cum arată anumite zone de pe hartă. Dacă educația înseamnă a scrie corect gramatical în limba română, nici asta nu se învață din cărți – doar dacă nu vorbim despre vreun fel de manual pentru așa ceva. Dacă educația înseamnă a nu înjura – ei bine, asta e o mare prostie, înjurăturile nu țin de educație; poți auzi înjurături și la copiii defavorizați din Rahova, și în Parlament, unde se presupune că sunt oamenii „cei mai cu carte” din România. Dacă educația presupune non-violență și non-agresivitate, respectarea drepturilor umane și așa mai departe – iată, greșit din nou! Lucrurile acestea țin de orice alt aspect al vieții înafară de cărți. Cum mai poate susține cineva în 2020 că „un om citit e un om educat”? Nu, un om citit poate fi un om mai dezvoltat din punct de vedere intelectual, psihic și în ceea ce privește imaginația, dar am și aici contraargumente.

„Normal că ești deșteaptă, doar ai citit atâtea cărți”/”Aveți o fată inteligentă, se vede că a citit”/”Te exprimi frumos în cuvinte pentru că ai citit mult” – NU, NU și iar NU! Toate aceste afirmații sunt extrem de jignitoare pentru mine. Dacă am o înclinație naturală înspre cuvinte, ăsta e harul meu de la Dumnezeu. Nicio carte nu-ți poate oferi o pasiune, te poate doar, eventual, ajuta să o descoperi. Nu sunt „deșteaptă” datorită cărților fictive sau non-fictive pe care le-am citit, ci datorită mai multor factori, începând cu cel genetic și continuând cu condițiile și mediul favorizat în care am trăit. Mai mult m-a ajutat să joc șah, să fac teste de personalitate, să dezleg mistere în jocurile video decât să citesc, în ceea ce privește cum fac eu analogiile în capul meu și cât de repede îmi vine în minte o conexiune între doi factori aparent distincți. Și încă un aspect, extrem de important: repet, cărțile nu te învață să scrii corect. Pentru că dintotdeauna am avut o aplecare înspre literatură și un dezinteres total față de tot ceea ce este tehnic, mi-a fost foarte greu să deprind, să rețin regulile gramaticii limbii române, care este o limbă foarte complexă. Se vede acest lucru inclusiv în greșelile de scriere din Octopussy, n-ați vrea să vedeți cum arătau tezele mele la română din școala generală. Odată am luat 6 sau 7 pentru că partea de creativitate era „făcută perfect, ca de obicei” – cuvintele profesoarei, dar partea de gramatică era „varză”.

Mi s-a întâmplat să primesc întrebarea: „dar tu nu înveți cum se scrie corect din cărțile pe care le citești?” E la fel ca atunci când o așa-numită profesoară de actorie de la Palatul Copiilor m-a întrebat care sunt primele lucruri pe care le observ la actorii dintr-un film, ceea ce mi s-a părut și atunci ceva absurd. Când mă uit la film, sunt atentă la poveste, nu la tehnica de interpretare a actorilor, la fel ca atunci când citesc – de ce aș fi atentă la tehnoredactare?

Apoi apare argumentul des întâlnit în certurile online, pe orice rețea de socializare: „mai citește și tu o carte și după să comentezi„, de parcă asta ar schimba ceva. Am citit aproximativ 500 de cărți, iar asta nu mă face instant să am sau nu dreptate într-un argument. Mai ales în cadrul online-ului, eu chiar nu cred că e așa de evident cine e pasionat de lectură și cine nu. Am inclusiv prietene scriitoare și traducătoare care n-au mai citit o carte de ani buni, renunțând treptat la acest hobby din diverse motive. De asta am tot spus în videoclip că cititul este doar un hobby, nu un lucru musai de făcut pentru a fi inteligent, ori educat. Da, categoric, cititul te poate ajuta, chiar dacă citești vreo 10 cărți pe an din ideea de a-ți menține mintea activă sau pentru a te relaxa. Dar există o diferență fundamentală între cei care au în mod natural o înclinație, o pasiune pentru lectură și eventual scriere și cei care citesc neprioritizat, din alte motive. Cei care citesc sporadic pentru că au auzit de un titlu că ar fi bun sau pentru că vor să afle ce scrie în cărțile de la baza serialului lor preferat. Nu pot băga mâna în foc că cititorii sporadici nu pot avea un interes profund pentru filosofia din spatele vieții, pentru înțelegerea și explorarea lucrurilor în detaliu, că nu au „un ochi artistic” mai mult sau mai puțin dezvoltat, dar pot spune însă că cei ca mine, care nu citesc extraordinar de mult, dar al căror univers este totuși format din dragostea pentru cărți – noi cei din urmă ne extragem seva dintre pagini, pe când ceilalți nici nu caută mai mult decât să provoace niște valuri de suprafață în marea cunoașterii. Este vreo categorie mai inteligentă decât cealaltă prin simpla comparare a numărului și calității cărților citite? Categoric nu! Prin urmare, poate să nu fie nicio diferență din acest punct de vedere și între cititorii pasionați și cei care n-au citit niciodată o carte. Da, sunt sigură că cei care n-au fost neapărat pasionați de ficțiune, dar au ales alte surse de informare precum articole, podcast-uri, recenzii, etc. pot fi „mai inteligenți” (orice ar însemna asta în mod obiectiv), mai articulați în vorbire și gândire decât cei ca mine – sunt oamenii aflați la polul opus, cei atrași de chestiile mai tehnice. Imaginează-ți că critici un copil olimpic la vreun sport, care efectiv n-are timp de lectură din cauza antrenamentelor, imaginează-ți că îl consideri prost sau dezinformat când el a vizitat mai multe țări decât tine în toată viața ta; călătoritul este o altă formă de cunoaștere, pentru că ai de a face cu noi culturi. Ce se întâmplă cu cei din domeniul muzicii, de exemplu? Dar cu arhitecții sau doctorii? Sunt ei proști pentru că nu cunosc acțiunea din Contele de Monte Cristo? Sunt ei inferiori celor care o cunosc? E ca și cum fiecare om are un domeniu propriu de expertiză, iar acestea sunt incomparabile ca grad de valoare între ele.

A, că în România avem un grad mare de incultură, că dacă ce vedem la Vox Populi este la fel de real pe cât pare, mulți nici nu știu pe ce planetă trăim, că mulți copii sunt retrași de mici de la școală din lipsa posibilităților financiare ale părinților, că pe toate străzile sunt tineri care-și irosesc viețile cu droguri sau furturi sau alte ilegalități… Da, dar vă promit că există drogați și foarte citiți, există abuzatori foarte buni cunoscători ai psihologiei umane, există tot felul de oameni care „s-au ratat” și eventual au ajuns la pușcărie indiferent de cât de mult au citit în viața lor. Veți veni cu argumentul „da, dar ei n-au înțeles ce au citit„. Greșit! Vă pot aduce în față pe cineva, un cunoscut, care vă poate explica printre cele mai complexe teorii filosofice, însă habar n-are cum să iasă dintr-un mediu toxic, cum să-și creeze un drum de succes în viață. E vorba de neșansă, e vorba de sărăcie, e vorba de o grămadă de alți factori sociali. E simplu să categorisim pe cineva de pe internet care vorbește cu greșeli gramatice drept un „incult”, un om „care nu știe ce-i aia o carte”. E simplu să spunem asta din poziția noastră de oameni privilegiați, care-și permit de cele mai multe ori să-și cumpere cărțile dorite lunar.

Dacă unii oameni sunt inculți sau analfabeți nu e, în cea mai mare parte, vina lor și absolut categoric, nu e vina faptului că n-au citit cărți.

Faptul de a nu citi a ajuns o insultă venită deseori din partea celor care, la rândul lor, nu citesc în mod constant. La polul opus, am descoperit și mulți „needucați”, conform definiției mele a termenlui și printre cititorii avizi din lista mea. Am găsit „cititori pasionați”, „booklovers” cu o gândire îngustă, care abia așteaptă să se laude cu intelectul lor îmbogățit prin intermediul lecturii, care abia așteaptă să-și apere iubitele cărți chiar și în detrimentul egalității sociale și rasiale. Eu mi-am spus în mod repetat opinia: e în regulă să nu citești, nici mie nu-mi place să merg la pescuit sau să escaladez munți. Faptul că aș prefera să am în preajma mea oameni cu aceleași interese ca și mine (literatură, psihologie, filosofie) este cu totul altceva, dar asta nu înseamnă că îi judec sau desconsider pe cei cu alte înclinații. Până la urmă, cel mai important lucru este să fii autentic, oricine ai fi, în asta zace adevărata valoare umană.

Eu, din poziția mea de cititoare și scriitoare, vin și vă implor, aproape, să dăm uitării această mentalitate. Cărțile te ajută atunci când ești pe un drum în care ai nevoie de ajutorul lor. Ficțiunea te face să călătorești mental în sufletele scriitorilor din toate timpurile, trăind poveștile încropite de ei. Aceste călătorii mentale te îmbogățesc în același sens în care te îmbogățesc și călătoriile fizice, și discuțiile serioase cu oameni din alte culturi, în care le afli poveștile de viață. Am preferat deseori să ies la o bere cu prietenii și să depănăm amintiri sau să dezbatem anumite subiecte decât să stau acasă să continui să citesc o carte sau alta, am simțit că mă îmbogățesc mai tare spiritual luând contact direct cu natura umană – arta se regăsește și acolo, într-un mare fel. Cred că trebuie să ne aplecăm asupra cu totul altor probleme. Cărțile (sau lipsa lor) au ajuns să fie doar un simbol negativ al lipsei de cultură, educație și, deseori, empatiei umane. Nu cărțile sunt de vină. Și nu cărților li se datorează neapărat un intelect admirabil, o gândire strălucită – e vorba de un tot unitar al existenței cuiva, explorările metafizice prin intermediul literaturii fiind doar calea spre împlinire, nu destinația în sine.

Cărțile vor ca tu să le instrumentalizezi, de asta există: citește-mă, folosește-mă pentru binele tău, în timp ce autorii care le-au scris au făcut-o tot cu același substrat, în oglindă: „scrie-mă, spune-le oamenilor povestea ta!”.

Acesta este rolul cărților. Ele urmează un principiu non-kantian în acest sens. Și nu știu asta pentru că am citit, știu asta pentru că am ascultat niște oameni vorbind despre Kant. Puteți începe prin a asculta înainte să vă grăbiți să aruncați cu „argumente literare” în oameni.