Cristina Boncea

Între 4 și 12 septembrie 2022 am fost într-un workshop la Sulina organizat de Societatea Utopică Euxine. Proiectul se numea S.T.O.R.Y, Story Time of Real Youth și prevedea strângerea unui grup de 25 de participanți cu vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani din România, Republica Moldova, Turcia și Ucraina în vederea identificării comunităților imaginare din această zonă plină de diversitate a țării. Nu voi intra în detalii istorice sau geografice, însă, pentru cei interesați, proiectul pe care l-am realizat în urma participării la workshop poate fi regăsit aici.

Având în vedere această scurtă introducere, îmi doresc să plonjez direct în ce a însemnat această experiență pe plan personal pentru mine. Pe scurt, cuvintele cheie sunt următoarele: inspirație, conexiune, evoluție, extaz și liniște interioară. Îmi doresc să creez mai multe astfel de postări, în care să expun câte puțin, pe cât posibil, această proaspătă experiență din viața mea.

Voi începe prin a spune că în ziua anterioară plecării mele spre București și, ulterior, spre Sulina am vizionat la cinema mult așteptatul film „Acolo unde cântă racii„. Aceasta a fost una din cărțile mele preferate din anul 2020, iar pe această cale menționez că ecranizarea nu s-a lăsat cu nimic mai prejos. Lucrul care mă încânta cel mai tare și pe care abia așteptam să-l văd erau peisajele din mlaștină, așa cum Delia Owens le-a descris în carte. Filmul a fost reprezentarea perfectă a acelui paradis natural atât de bine conservat și, spre surprinderea mea, am ajuns să trăiesc aceeași încântare și la Sulina, într-o scurtă plimbare cu barca.

Acesta a fost însă doar un fragment din toată încântarea resimțită la Sulina, împreună cu grupul de prieteni pe care mi l-am format. Nu întâmplător au fost alese aceste patru țări de proveniență ale participanților. Există multe rămășite ale Imperiului Otoman și ale Imperiului Rus în locul ce a stat la baza înființării Comisiei Europene a Dunării, care ulterior a condus la formarea Uniunii Europene așa cum o știm astăzi. Am simțit că noi recreăm cumva istoria prin simpla noastră prezență acolo și felul în care ne-am conectat. Ca și când fantomele celor din trecut ar retrăi prin noi, lucru cu atât mai profund resimțit în vizita la Cimitirul (multicultural) din Sulina.

Da, ne-am petrecut o bună parte din timp urmărind documentare, vizitând muzeul local, punând cap la cap artefactele care se regăseau în jurul nostru și conectându-le cu influențele marilor imperii, însă, pentru că tinerii selectați pentru workshop proveneau cu toții dintr-un mediu artistic, cel puțin mintea mea a început să traseze tot felul de alte conexiuni paralele între prezent și trecut. Ca oricare altă experiență importantă din viața mea, cel mai mult m-a inspirat energia locului și conexiunea umană. Atunci când în poveste intră și vaci, cai, câini și pisici prietenoase, care umpleau străzile nestingherite, toată scena mi se pare complet ruptă de realitatea cotidiană.

Ce face o gașcă de tineri exploratori la Sulina? Tinerețea, prin excelență, cere după sine și momente de relaxare. Am simțit chiar mai mult de atât în momentele petrecute pe plajă. Rareori cred că am simțit o serenitate mai mare decât în Sulina, chiar dacă la prima vedere orașul pare gol, abandonat, atunci când îl compari cu metropolele binecunoscute. Asta mi-a plăcut cel mai tare – o insulă în care oamenii trăiesc într-o comunitate compactă, încă plină de viață și, totuși, departe de aproape orice cunoaștem din viața urbană.

Cel mai apropiat lucru de obiceiurile cotidiene era existența unui magazin din lanțul „La doi pași” pe strada principală, strada numărul 1. Luând la pas aproape fiecare dintre cele 6 străzi pe care mi le arăta GPS-ul, am simțit libertate. Am făcut nenumărate fotografii caselor colorate ale localnicilor și m-am delectat cu lipsa traficului, lipsa zgomotelor obișnuite ale altor orașe din țară și lipsa sentimentului că timpul chiar se scurge ireversibil undeva. Sulina mi s-a părut atemporală, anacronică și, astfel, complet magică.

Noaptea, pe partea pe care ne aflam noi, toate luminile de pe mal erau roșii. Pe partea cealaltă, erau verzi. Acestea imitau luminile bărcilor, cum am aflat ulterior, dar să te plimbi pe înserat printr-o scenă atât de scoasă din filmele underground, atât de artistică, mi s-a părut încununarea perfectă. Aceste lumini au avut cu siguranță un impact asupra noastră, ca grup. Acest tip de scenă, care aducea cu sine și niște elemente horror, teama necunosctului, sentimentul că orice ar putea izbucni din întuneric, au închegat starea de transă în care m-am aflat pe toată durata șederii mele în Sulina.

Nu știu de unde să încep și unde să termin această expunere. Am menționat cuvântul „inspirație” la început. Cu siguranță va reieși din mâinile mele cel puțin o nuvelă în care să încerc să cuprind toate stările resimțite și lucrurile văzute – atât fizic, cât și cu ochiul minții – în acea săptămână care a avut darul de a-mi reseta mintea și de a-mi lărgi orizonturile. Momentan, las aici aceste elemente de bază, care să poată crea o vagă impresie despre insula magică numită Sulina pentru alți tineri care nu au reușit încă să ajungă acolo.