Cum am renunțat la fumat fără să vreau

Cred că nu mai este mult și se fac două luni de când am fumat ultimul pachet de țigări. Îmi amintesc că era un pachet albastru de la un brand care nu îmi plăcea, pe care îl achiziționasem în workshopul la care am participat la Sulina din lipsă de Sobranie. După câteva calcule și cu gustul neplăcut al acelor țigări în gură, mi-am dat seama că, din motive financiare, îmi propun să trec la țigara electronică.

Singura mea interacțiune cu e-cigarettes a fost în Cambridge, UK când m-am dus să îmi vizitez o prietenă din liceu și acolo toată lumea fuma Elf Bar. Nu mi-a plăcut gustul atunci și îmi cauza disconfort la stomac. Cu toate acestea, mi-am propus să încerc să găsesc o aromă care să îmi fie pe plac și să aleg această variantă economică de a mă bucura de nicotină.

Am mers în primul magazin tip chioșc pe care l-am găsit într-un mall și mi-am cumpărat prima mea țigară electronică de unică folosință. Știam că nu vreau să îmi bat capul cu dispozitivele care aveau nevoie de reumplere cu lichid și schimbarea periodică a mai multor piese. Speram să îmi placă această nouă experiență și să fie o decizie înțeleaptă pe plan financiar. M-am întors acasă cu un dispozitiv care avea exact 575 de puffuri și care costase, cred, 35 de lei. Aroma era „Blueberry Ice” și am menținut-o și ulterior.

Am întâmpinat același disconfort la stomac, la început, însă îmi plăcea foarte tare ideea că pot fuma în pat. Înainte, când fumam țigări, deschideam geamul din bucătărie și stăteam, astfel, „la aer”. Acest lucru era neplăcut în timpul sezonului rece, așa că vape-ul mă scutea chiar și de acest efort. Cred că primul dispozitiv m-a ținut aproximativ patru zile. Am conchis că tot era o îmbunătățire din punct de vedere financiar fiindcă un pachet de țigări nu mă ținea, de obicei, mai mult de două-trei zile. Să nu mai menționez că un pachet nu era suficient pentru o seară în care ieșeam în oraș.

Apoi am descoperit pe Glovo țigările electronice de la Oops! Nu aveau nicotină, însă promiteau 1800 de pufuri, iar una costa 45 de lei. Corpul meu se adaptase la acest nou tip de fumat, iar un astfel de dispozitiv mă ținea aproximativ o săptămână. Ar fi însemnat circa 200 de lei pe lună cheltuiți pe viciul fumatului, în locul celor câteva sute bune de lei pe care le cheltuiam periodic pe câte un pachet de 24 de lei (pe atunci) de Sobranie albastru. Here’s the catch

Am ajuns cu repeziciune să cred că dependența de nicotină nu este reală. Am fumat aproape zilnic de la 18 ani până la 24. Am avut în total vreo două pauze în care m-am lăsat de fumat în jur de trei luni din motive de sănătate. La petreceri, ajungeam să fumez chiar și două pachete. Mă trezeam în fiecare dimineață cu „micul dejun balcanic”, adică țigări și cafea fără de care nu îmi puteam începe ziua. De fiecare dată când m-am întors la fumat mi-am spus „mă identific prea tare cu acest gest, îmi place, nu vreau să renunț”. Nu mi-am propus niciodată cu adevărat să renunț la fumat. Mă vedeam făcând asta și la 80 de ani.

Și atunci cum de în corpul meu nu s-a produs nicio diferență când am trecut de la vape-urile cu nicotină la cele fără? Și, apoi, cum de bucuria de a putea fuma în pat, la orice oră s-a stins ușor, ușor, până au ajuns să treacă zile întregi în care nu am fumat deloc? Cum de la o „dependență atroce”, de manual, am ajuns să nu mai simt măcar nevoia de a fuma?

Îmi imaginez că există oameni care își doresc cu adevărat să se lase de fumat, care încearcă diferite tratamente sau poate chiar tehnici psihologice. La mine a fost banal: îmi doream să păstrez gestul de a fuma, dar să plătesc mai puțin bani pentru asta. Am gândit că suntem de fapt dependenți de gest în sine, nu de nicotină. Și când nu a fost nimic interzis, când nu mi-am propus efectiv să mă las, totul a venit natural. Se pare că această contopire a mea cu țigările nu a fost niciodată atât de reală pe cât voiam să cred.

După ce am trăit sentimentul de „pot să fumez cât vreau, pot să trag până mă satur, 1800 de puffuri sună ca o infinitate”, nevoia mea a scăzut până nu a mai existat deloc. Cu toate acestea, nici celelalte articole științifice, de tipul „nu mai fuma X timp și vei vedea cât de bine te simți” nu au avut sens pentru mine. Nu mi s-a părut că pot respira mai ușor sau că simt gustul mâncării mai intens. Niciun alt obicei din viața mea nu s-a schimbat. Am renunțat chiar și la cafea, ca și când nu aș fi „depins” de ea timp de ani de zile și nici asta nu a însemnat nimic.

Povestesc toate aceste lucruri pentru că mi se par stranii. Sunt curioasă dacă a mai ajuns și altcineva la astfel de concluzii referitor la fumat sau dacă experiența mea e des întâlnită. O prietenă a încercat să facă la fel, să aleagă vape-urile, însă nevoia de a fuma nu i-a dispărut. Eu nu pot decât să mă bucur că fac economie și că, cel puțin în teorie, trăiesc mai sănătos. Această experiență a dat peste cap tot ce credeam că știu despre fumat. Cu siguranță orice viciu are un puternic factor psihologic inclus, însă la mine pare dubios de simplu.

Avem cu toții fixații orale pentru că nu am fost alăptați destul ca bebeluși?

Chiar până aici am ajuns cu gândul. Când nevoia e satisfăcută, dependența dispare. Nu spun aceste lucruri drept afirmații tari, mă întreb doar. În orice caz, sunt curioasă să descopăr răspunsurile în timp.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: