Mizeria | Recenzie literară

Am amânat multă vreme citirea acestei cărți, însă eram destul de sigură că îmi va plăcea, în baza citatelor pe care le-am văzut. Este încă o carte pe care o adaug în lista lungă de povestiri despre copilării sfâșietoare – devine din ce în ce mai greu din punct de vedere emoțional să le parcurg.

  1. Introducere
  2. Despre ce este vorba în carte
  3. Ce mi-a plăcut
  4. Feedback emoțional
  5. Concluzie

Introducere

Mizeria este, după cum aflăm chiar de pe copertă, un fel de antibiografie – combinație dintre povestea reală a autorului, ficțiune și diverse metafore. Toate sunt centrate însă în jurul familiei sale: tatăl, mama, unchiul și mătușa. Prima parte a cărții se numește „Înainte”, iar aici Kuczok ne vorbește despre bunicul și străbunicul său, ne conturează o imagine mai clară a familiei din care provine. Capitolul principal, intitulat „Atunci” conține numeroase scene dintr-o copilărie marcată de abuzuri fizice și emoționale, atât din partea figurii paterne, cât și din partea altor copii. Ultimul capitol – „După aceea” – este cel mai scurt și încununează tragica poveste de viață printr-un vis, o metaforă ce servește sub formă de concluzie.

Despre ce este vorba în carte

Micul Wojciech este singur la părinți și trăiește împreună cu aceștia în etajul superior al unei case construite de bunicul său. Pe vremuri, familia sa era printre cele mai înstărite, însă războiul le-a furat acest privilegiu. Dedesubt, trăiesc împreună un unchi și o mătușă din partea tatălui, numit pretutindeni „bătrânul K.” și aproape niciodată „tată”. Acesta își dorește ca fiul său să ducă mai departe trăsăturile de „bărbat adevărat” pe care el le-a moștenit la rândul său din familie.

Modul prin care bătrânul K. vrea să își educe copilul presupune abuzul fizic și emoțional, în timp ce mama lui încearcă fără prea multe sorți de izbândă să se opună acestui comportament agresiv. Femeia este portretizată drept o persoană cu predispoziții schizoide, care ajunge să se închidă foarte mult în sine. Unchiul băiatului este încă celibatar la o vârstă înaintată, în timp ce mătușa reprezintă stereotipul „fetei bătrâne”. În cele aproximativ 200 de pagini suntem martorii mai multor episoade care ne fac să înțelegem titlul romanului. Mizeria este pretutindeni, dar în special în „casa a c e a s t a”, casa părintească, în care iadul se manifestă sub formă liberă.

Ce mi-a plăcut

M-a izbit din prima naturalețea din stilul lui Kuczok, ceea ce a făcut cartea o lectură relativ rapidă, o experiență pozitivă, în ciuda conținutului cu o puternică încărcătură emoțională. Mi-a plăcut de asemenea să observ paralele dintre o copilărie petrecută în Silezia și una tipic românească, din anii ’70-’90. Tocmai pentru că scenele descrise din cartierul în care familia locuia sau lucrurile care se petreceau între copii la școală îmi sună familiar, am putut empatiza cu atât mai mult cu protagonistul nostru.

Mi-a plăcut extrem de mult și nota în care autorul și-a finalizat romanul. Povestea se întrerupe abrupt când el atinge vârsta adolescenței, iar continuarea din ultimul capitol face saltul către o privire de ansamblu, adultă, a ceea ce au însemnat acei ani petrecuți acasă. Pe lângă descrierile extrem de grafice oferite și scenele îngrozitoare care au marcat sufletul acestui om, el ne-a oferit și o metaforă într-un fel vindecătoare, un sfârșit apoteotic, care susține până la capăt ideea de mizerie.

Feedback emoțional

Din păcate, stările sufletești prin care acest copil a trecut nu îmi sunt străine și nici metodele educative pe care tatăl său i le-a aplicat cu stăruință, din ideea de „a face om din el”. Deși această mentalitate și-a mai pierdut din putere astăzi în România, cartea m-a făcut să mă gândesc la câți alți copii au în prezent parte de un tratament similar – atât din partea familiei, cât și a comunității din care fac parte.

Spuneam la început că poveștile despre astfel de copilării devin din ce în ce mai greu de digerat pentru mine. Am căutat mereu lecturi despre părțile întunecate ale vieții, dar Mizeria ne duce exact în miezul problemei, ne face să ne confruntăm cu întunericul în sine, iar la un moment dat experiența ajunge să fie prea mult. Această senzație personală nu are însă nicio legătură cu măiestria lui Kuczok și felul extraordinar prin care a ales să ne spună povestea lui.

Concluzie

Consider că Mizeria este o carte must-read, care face parte din literatura de cult și ar trebui citită alături de De veghe în lanul de secară sau Împăratul muștelor. Ambele cărți aduc de asemenea în prim-plan stări sufletești apăsătoare care țin de copilărie sau adolescență în confruntarea cu viața. Cu siguranță nu voi uita cele citite, descrise atât de clar de către Kuczok și aș citi cu plăcere și alte cărți ale autorului.

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Site web propulsat de WordPress.com.

%d blogeri au apreciat: