Cristina Boncea

Ce m-a atras la Furtuna de gheață a fost tematica sexuală și partea despre adolescenți care experimentează tot felul de lucruri tabu din descriere. Îmi dau acum seama că cel mai tare îmi place la astfel de cărți faptul că sunt incredibil de triste – în spatele rebeliunilor precoce se află mereu multă traumă familială.

Acțiunea are loc la începutul anilor ’70 în America, în New Canaan, mai exact. Aici, majoritatea familiilor sunt bogate și se pretează la obiceiurile din suburbiile americane, cum ar fi petrecerile din vecini. Diferența este că Moody a adus în discuție o alt fel de petrecere, una de swingeri. Avem în centru două familii: Hood și Williams. Fără să ofer un mare spoiler, voi spune că legăturile dintre ele au început cu mult înaintea petrecerii.

În familia Hood există o fiică și un fiu, ambii aflați la vârsta adolescenței, iar în familia Williams există doi băieți, aflați tot la perioada pubertății. Nici legăturile dintre acești copii nu sunt cu mult diferite față de cele dintre părinții lor, în special în ceea ce o privește pe Wendy Hood. Printre activitățile acestora se numără consumul de droguri și explorările sexuale. Neglijența din familie îi împinge, ca pe orice alți copii aflați la această vârstă, să își creeze propriile bule în interiorul cărora să existe, trăind mereu cu un gol interior și o dorință enormă de a fi văzuți și iubiți de cei din jur. Cum se întâmplă de obicei, această căutare nu dă roade pentru un suflet aflat în mare suferință, care nu are niciun reper sau un pattern relațional demn de urmat.

Cu alte cuvinte, în Furtuna de gheață urmărim paralela dintre viața ascunsă a adulților și viața ascunsă a copiilor lor. Totul are o finalitate tragică, pe un background menit să le sublinieze disperarea – o furtună reală de gheață se năpustește asupra New Canaanului, iar cele două familii ajung să fie unite într-un mod pe care nu și l-ar fi imaginat sau dorit niciodată.

Adulter, homosexualitate, mențiuni despre bestialitate și viol, exces de alcool și substanțe și alte evenimente din aceeași sferă transformă acest roman într-unul dintre cele mai disturbing pe care le-am citit vreodată – în sensul în care a avut un puternic impact emoțional asupra mea și m-a dus cu gândul la propriul meu roman, Octopussy, din mai multe considerente.

Nu am știut despre ce este vorba în carte, m-am așteptat la o scriitură bold și abordarea unor asemenea subiecte într-o manieră originală – așteptările mi-au fost împlinite, însă, în aparență, nu reușesc să scap de înșiruirea de lecturi consecutive care mă devastează și par a fi un mesaj direct către sufletul meu. Chiar dacă nu a fost o lectură ușor de parcurs – în parte din cauza numeroaselor referințe americane despre care nu am mai nicio idee (evenimente și branduri relevante pentru anii ’70 în State), în parte din cauza greutății emoționale a câtorva scene, în special spre sfârșit, este exact genul meu de poveste.

Fiecare capitol ne dezvăluie perspectiva unui alt personaj – de la Elena Hood, mama, la Benjamin Hood, tatăl, la Wendy și Paul, copiii lor. În ultimele rânduri, autorul ne face chiar o confesiune neașteptată, care a întregit perfect tabloul atât de brutal și real pe care l-a construit. Sunt tare curioasă în privința ecranizării și sper să o pot găsi pe internet.

Recomand această carte celor care nu se sfiesc să intre în contact cu cele mai dureroase răni transgeneraționale pe care le au.