Bonsai de Alejandro Zambra | Recenzie literară

Zilele trecute am citit „Viața necunoscută a copacilor„, scrisă tot de Alejandro Zambra și mi-a plăcut destul de tare. Din ce am înțeles, „Bonsai” a fost publicată anterior acesteia și urmărește, în mod straniu, mai multe fire narative și totuși doar unul singur.

Dacă în „Viața necunoscută a copacilor” ne-am petrecut timpul urmărind gândurile și fantasmele unui bărbat în timp ce își aștepta soția să vină acasă într-o noapte, în „Bonsai” acțiunea se întinde pe parcursul mai multor ani – din studenție până mai târziu în viață.

Personajul principal, Julio, întâlnește o femeie foarte specială la facultate, iar ceea ce îi unește este dragostea lor comună pentru literatură. Cu toate acestea, relația ajunge după scurt timp la un sfârșit – însă acesta nu este sfârșitul. Printre personaje se mai află și Anita, o bună prietenă a Emiliei (femeia specială), un scriitor vârstnic și, nu în ultimul rând, o vecină de-a lui Julio. Toate aceste personaje ajung să fie unite prin niște fire invizibile, dar aproape palpabile.

Am înțeles până în acest punct că Zambra este un maestru al mesajelor subînțelese, al creării unui substrat care învelește povestea întocmai unui ghiveci care învelește semințele de bonsai – bonsai pe care Julio se apucă să îl crească de la zero. Recunosc că am terminat lectura destul de confuză, însă m-a iluminat o recenzie a cărții de pe Goodreads. Atunci, paralele fine ale autorului mi-au devenit mult mai clare.

Sunt din ce în ce mai fascinată de Zambra, chiar dacă arta lui nu e „on the nose”. Mi se pare un scriitor extraordinar, genul care ar putea face orice subiect să sune interesant prin intermediul felului în care alătură cuvintele. Atât acțiunea din acest scurt roman, cât și din celălalt pe care l-am citit are loc în Santiago de Chile. Perspectiva pe care scriitorii cu această origine o oferă asupra poveștilor îmi produce o iremediabilă atracție față de acest loc și oamenii săi.

Dacă îți iei puțin timp să descifrezi mesajele ascunse, dar evidente ale cărților lui Zambra, dacă îi faci jocurile de contrast și îi permiți să îți aducă aminte că personajele sale se regăsesc și în tine, cred că este imposibil să nu te îndrăgostești de el. Având în vedere că este și poet, nu pot decât să îmi doresc să îi parcurg poeziile. Mă întreb ce fel de umbre și paralele voi regăsi și acolo…