Isus din întuneric, recenzie

Mi-a luat vreo două săptămâni să termin de citit cartea (512 pagini) și încă vreo 2 zile să o recitesc și să încerc să o tălmăcesc pe câteva foi A4. Radu Găvan rămâne în continuare singurul autor pentru care simt nevoia să fac acest efort, la fel cum a fost și-n cazul romanul său anterior, Diavoli Fragili. Se prea poate ca acest gen de scriere labirintică să devină o marcă literară a lui, dar cel mai important este cât de departe a mers de data aceasta prin întuneric.

Voi încerca să sintetizez povestea pe cât posibil, ca să vă faceți o idee despre ce e vorba, dar nu aveți idee cât de greu e să faci acest lucru până nu citiți cartea. Putem presupune doar că protagonistul este Amadeo Engelbert, un băiat născut și crescut în Kreitfeld până la vârsta adolescenței. Povestea lui de viață este deja tragică până la vârsta de șaptesprezece ani: nu știe cine este tatăl său, iar mama lui nu vrea să-i spună adevărul. După aceea, o pierde și pe ea într-o formă greu de închipuit, care devine un fel de laitmotiv al romanului, simbol regăsit în diverse forme și diverse fire narative. Trebuie să menționez că, dacă ar trebui să încadrez cartea într-un gen anume, acela ar fi paranormalul. Asta doar pentru că încă nu vreau să cred că tot ce a descris Radu este perfect posibil…

În orice caz, se poate spune că povestea are mai multe fire narative care se împreunează la final. De-a lungul celor mai multor pagini suntem însă alături de Amadeo, care este un artist desăvârșit și ajunge în cele din urmă un rockstar recunoscut la nivel internațional împreună cu trupa sa, Jesus from Darkness. Nu vă pot spune prea multe despre titlul romanului, însă lui Amadeo i se revelează la un moment dat că acest simbol, al lui Isus din întuneric, este „o unică și desăvârșită formă a sinelui său”. De multe ori se specifică dualitatea luminii și întunericului – Dumnezeu poate fi și Diavolul uneori, iar pacea nu are niciun sens în lipsa violenței. După cum v-ați dat seama deja, Radu și-a păstrat stilul specific și tematica principală din celelalte romane ale sale: violența atroce, înaintarea prin întuneric, nebunia, inspirația și, în cele din urmă, forța creatoare. De unde vine acea voce din capul scriitorilor care ajung să aibă succes cu romanele lor? Poate fi aceeași voce care împinge un bărbat să-și ucidă soția și copilul fără milă?

Alte personaje importante în roman se revelează pe parcurs în viața lui Amadeo, dar cititorul știa deja câte ceva despre ele. Îl avem pe ucigașul și scriitorul de succes Ludwig Admistadt, despre care acesta crede că ar fi tatăl său. Îl avem pe Jacob van Diepten, un pictor cel puțin sinistru, care a luat la rândul său contact cu acea voce întunecată. Pornind într-o explorare a romanelor lui Admistadt descoperim și alte nume, alte povești, toate care se aseamănă între ele. În cele din urmă, regăsim „marele pattern„, un grup de oameni aduși împreună de destin care împărtășesc aceeași conexiune extremă cu întunericul. Oameni care i-au pierdut pe cei dragi, iar apoi se pierd pe sine. Oameni care au trecut prin suferințe de nedescris și totuși continuă să lupte, să încerce să-și trăiască viața ca și când n-ar căra acea suferință în spate. Probabil că asta facem cu toții, într-o mică sau mai mare măsură, dar Radu nu se joacă niciodată cu măsurile. Totul este expus la intensitate maximă pentru a realiza gravitatea situației. Am ajuns chiar să-mi fac o listă cu personaje care au murit în feluri identice și încă una cu personaje ale căror părinți au decedat în fel și chip. E greu să intuiești de la început unde duc toate acestea și nu sunt prima persoană care a avut nevoie să recitească romanul aproape în întregime pentru a pune detaliile cap la cap. Încă rămân cu întrebări fără răspuns, dar fiind atât de puternic implicată în poveste, memorând aproape fiecare scenă, știu că inconștientul meu va lucra în continuare și mă va conduce unde trebuie.

Avem scene întunecate, imagini ale unor vile ce par a fi bântuite, mansarde unde se spun povești îngrozitoare. Avem tablouri care te înghit și te trimit în abis, portrete schimonosite precum al lui Dorian Gray. Adevăruri greu de conceput, ce, chiar dacă sunt acceptate, asta nu ușurează modul de a trăi cu ele. Există morți sinistre, morți sângeroase, morți ale celor inocenți și lipsiți de păcat. Avem sexualitate și avem bestialitate. Practic, un cocktail din ce e mai morbid în lume și printre oameni, dar ăsta e doar începutul. „Ce e dincolo?” pare a fi mereu întrebarea, iar romanul pare a fi conceput în jurul citatului din Nietzsche „când privești abisul, acesta te privește înapoi”. Dacă vrei să fugi mâncând pământul auzind toate acestea, stai așa! Radu a conceput de asemenea și scene de o iubire nemărginită, de puritate, încredere și bucurie. Scene în care nimic nu pare a putea tulbura liniștea formată între oameni, scene în care totul merge perfect și destinul pare în sfârșit a fi împlinit, în pofida tuturor relelor dinainte. Astfel de scene se regăsesc cel mai mult în parcursul trupei Jesus from Darkness și aceea a fost și, paradoxal, partea mea preferată din roman. Știam desigur că cea mai mare calitate a lucrurilor de calitate este tocmai temporaritatea lor.

Nu se pune problema dacă romanul este rău sau bun – este categoric dincolo de bine și de rău, din toate punctele de vedere. Este tentant să gândim lucrurile ca fiind ori luminoase, ori întunecate, dar adevărul e că sunt mereu interdependente. Sub formă de pitic odios, de bărbat cu față de câine, de chelios cu dinții stricați, întunericul își face mereu loc în sufletele noastre. Și, mai grav decât atât, e faptul că ajungem să absorbim în noi și întunericul celorlalți, al oamenilor dragi, al oamenilor care ne-au atins în vreun fel. Nu poți pretinde niciunui lucru doar partea pozitivă, iar aici intervine Radu de fiecare dată prin poveștile sale, să ne arate ambele fețe ale monedei.

Ce se întâmplă când strângi prea multă suferință în tine, când te plimbi pe marginea hăului și ți-e teamă că vei dispărea în el pentru totdeauna? Multora dintre noi ne e teamă să nu înnebunim, ne e teamă să nu ne pierdem controlul pe care simțeam că îl avem asupra propriei vieți. Este acest întuneric al minții doar al nostru, sau este de fapt o mare de întuneric, care conține în sine toată suferința umană? Oare astfel ajungem să-i cunoaștem cel mai bine pe ceilalți, prin intermediul acestui întuneric atotcuprinzător, în care, în cea mai mare parte din timp, doar ne perindăm, fără a-l lăsa să ne captureze sufletele pentru totdeauna? Și, oare, mă întreb, cam cât de aproape s-au aflat de hău artiștii noștri preferați, care au creat artă cu adevărat nemuritoare?

Nu întâmplător majoritatea personajelor sunt scriitori, pictori, muzicieni sau toate trei la un loc. Radu vorbește foarte mult pe baza creației în acest roman, la fel ca în anteriorul. Desigur că și partea asta a fost de mare interes pentru mine, desigur că știu deja de ceva vreme că marile capodopere nu se pot naște decât din acel spațiu întunecat din care-ți vorbește Vocea. Ce faci însă când Vocea preia controlul asupra întregii tale vieți și e exact ca și cum ai fi făcut un pact cu Diavolul însuși? Iată încă o ipoteză macabră la care Radu ne răspunde indirect prin povestea lui atât de complexă, atât de plină de de toate. Nu mai zăbovesc încercând să comentez pe marginea romanului, spun doar că mi se pare genul de carte ce ar trebui comentată de elevi și de studenți la ore. Se poate face analiză literară (și filosofică) pe baza ei aproape la infinit, cam atât de departe și-a întins Radu corzile de data aceasta.

Habar n-am dacă e „romanul lui de maturitate”, după cum s-a spus. Le-am citit pe toate de până acum și le voi citi cu la fel de multă sete și pe următoarele, iar până acum n-am observat decât că Radu merge din ce în ce mai departe și ne aduce comorile descoperite de el în adâncuri. Câți și-ar asuma acest risc în numele creației? Tocmai de asta îmi place să repet: Radu este unul dintre puținii scriitori (nu doar români) care merită o statuie numai pentru această săpătură atât de migălos făcută în propriul sine.

Un gând despre „Isus din întuneric, recenzie

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.