Durerea e o făptură înaripată, recenzie

Nu știam la ce să mă aștept când am început să citesc această carte, însă am descoperit că e scrisă sub forma unui poem în proză, evocând imagini stranii, pline de durere, cât și prezentând o frumoasă călătorie înspre vindecare. Din câte am înțeles, este inspirată de volumul de poezii al lui Ted Hughes, „Din cântecele lui Kra„, pe care acum vreau să-l citesc.

Povestea este narată intercalat din trei perspective: a tatălui care și-a pierdut recent soția, a celor doi fii ai săi care umplu povestea cu tot felul de fantezii ca metodă de a trata cu situația și a lui Kra, cioara venită să-l ajute pe bărbat să își mai revină de pe urma durerii pe care o poartă. Cartea este împărțită în trei secțiuni, prima fiind cea în care Kra își face apariția, iar ultima cea în care consideră că e timpul să plece din viața celor trei. Kra este un personaj simpatic, deopotrivă dur și blând, căruia i se face milă de situația familiei suferinde și vine să vegheze asupra lor. Poate fi interpretat și ca un mecanism de apărare produs de imaginația celor trei membri ai familiei, dar asta ar risipi din magie.

Încă de la început mi-a plăcut foarte tare felul în care este scrisă cartea, fiind romanul de debut al lui Max Porter (ce nume potrivit pentru un scriitor!). Unele subsecțiuni sunt mai lungi și așezate pe paragrafe, altele sunt doar cuvinte, altele sunt ca un fel de versuri cu rimă la final; unele fac parte din povestea propriu-zisă, altele sunt coșmaruri de-ale lui Kra, altele sunt situații imaginate sau realități împletite cu fantezie de către cei doi băieți. Există destul de multe referințe la Ted Hughes în carte, protagonistul fiind un fan al operei sale. Nu știam nimic despre poet, dar am citit recent un articol despre relația sa cu Sylvia Plath și m-a șocat ce am aflat. Sunt în continuare curioasă în legătură cu poeziile sale, vreau să văd ce paralelă se poate trage între acestea și cartea lui Porter. Protagonistul său, printre episoade de consumat alcool până la pierderea cunoștinței și pregătirea celor mici pentru școală, lucrează la un eseu despre Hughes.

Aflăm câteva lucruri și despre răposata sa soție, iar abia la final ni se revelează cauza morții sale în detaliu. Frumusețea acestei cărți constă în stilul în care a fost scrisă, în imaginile evocate – atât de întunecate și profunde, cât și în sentimentul predominant de durere, pierdere și sfârșire care reiese din fiecare pagină. Cu siguranță Porter și-a atins scopul cu această carte și a reușit să capteze în cuvinte, într-un stil unic și propriu (cel puțin eu n-am mai citit nimic asemănător până acum) o poveste extrem de tristă. Vocile personajelor sunt când brutale, când înfrânte, când pline de speranță, ceea ce face întregul lor proces de „revenire” cu atât mai realist.

P.S. Îmi place mai mult cum sună titlul în română decât cel original, „Grief is the thing with feathers„.