Amantul doamnei Chatterley, recenzie

Ar fi multe lucruri de spus despre această carte pe care am început să o citesc în luna noiembrie a anului trecut, dar pe care am tot neglijat-o fără să vreau. Mă bucur însă că am reușit să duc această fascinantă lectură până la capăt și să-l descopăr pe D.H. Lawrence în toată splendoarea sa – cu privire la care mă făcuse curioasă Anais Nin.

În aparență, povestea cu care ne confruntăm este una foarte banală, în special în zilele noastre: Constance (Lady Chatterley) se vede pusă în fața situației de a alege între soțul ei, un gentleman rămas în scaun cu rotile drept urmare a războiului și un alt bărbat, dintr-o clasă socială mai joasă, domnul Oliver Parkin, care se ocupa de mai multe lucruri pentru soțul ei și locuia în casuța lui din pădure. Acțiunea are loc la Wragby, un oraș minier, iar în cele trei sute de pagini nu se întâmplă extrem de multe lucruri pe plan fizic, ci mai degrabă suntem martorii unei transformări spirituale și de mentalitate a protagonistei. Problema de suprafață care se pune este, într-adevăr, „pe care dintre cei doi bărbați îi va alege Constance?”, însă Lawrence s-a jucat cu mai mulți factori sociali, politici și economici pentru a stărui asupra motivului acestei alegeri. Nu vă faceți griji, sfârșitul este unul foarte categoric și satisfăcător, acesta nu este doar un roman psihologic cu sfârșit deschis, cum sunt multe altele, ci o întreagă capodoperă, un tot unitar extrem de bine realizat, care cu siguranță va dăinui în istorie. Am găsit observațiile autorului cu precădere asupra trăirilor și simțirilor feminine foarte la obiect și încă actuale, fapt care dovedește universalitatea procesului străbătut în sinea ei de către Lady Chatterley. Nu este un roman greoi în stilul clasic, ci conține foarte multe elemente la care încă ne putem raporta și adresa aceleași întrebări precum personajele lui Lawrence; întrebări cu privire la cum ne afectează statutul social pe care îl avem, cum ne desparte sau apropie de alți oameni din alte clase sociale și, în mod special, cum afectează asta iubirea în sine – față de oameni și față de noi înșine. Mizele romanului sunt mult mai mari de atât, acestea fiind doar puncte de pornire între care autorul pendulează pentru a ne purta în această imperioasă călătorie spre aflarea răspunsurilor fundamentale. Am adorat de asemenea și referințele filosofice din discuțiile soților Chatterley, cred că paralele folosite joacă și ele un rol important în înțelegerea mizelor textului.

La începutul romanului, Constance se simte foarte vinovată din cauza poftelor sale carnale imposibil de satisfăcut de bărbatul său paralizat, însă acesta îi oferă o aparentă înțelegere și chiar o încurajează să-și urmeze aceste instincte naturale. Este foarte interesant de observat felul în care raportul dintre cei doi evoluează până la final, însă și modul prin care Lady Chatterley găsește mult mai mult decât căutase inițial la Parkin. După o perioadă când aceștia se văd pe furiș, ceva se schimbă în interiorul protagonistei și apare o puternică angoasă și repulsie față de soțul ei și oamenii din înalta societate care îi seamănă.

Tot ce își dorește este să fugă de acasă și să își întemeieze o familie cu Oliver, paznicul de vânătoare, însă simte că nu-l poate lăsa pe Sir Clifford de izbeliște, fiindu-i încă milă de condiția sa și dorind să-și respecte promisiunea de a-i fi mereu alături.

Elementul declanșator pentru decizia acesteia apare abia mai spre final, când deja toată ființa Constancei se manifestă furios în aceeași direcție. M-a frapat puțin apariția cu întârziere a fostului ei logodnic, Duncan, care este un personaj foarte colorat, plin de ironii și vorbe de duh. Și acesta joacă un rol infim în relația dintre Lady Chatterley și Oliver Parkin, care între timp fusese nevoit să-și părăsească postul de paznic la Wragby și să se mute într-un oraș din apropiere. Nu pot divulga mai multe despre poveste, însă trebuie să menționez că ambii sunt pietre tari, două firi foarte încăpățânate și orgolioase, lovindu-se astfel în discuții despre viitor pe aceleași subiecte care conduc la ceartă, căci fiecare încearcă să-și țină partea. Cu toate acestea, Constance cunoaște iubirea adevărată alături de el și ajunge astfel să se cunoască mai bine pe sine și să-și reanalizeze întreaga realitate prin această nouă lentilă. Cred că e un exercițiu tentant acela de a alege o tabără câștigătoare dintre cei doi, pentru a reflecta asupra propriei noastre poziții – oare ce spune asta despre noi în primă fază? Nu trebuie însă pierdut din vedere faptul că ambii luptă pentru același scop.

Ce a făcut cartea atât de greu de parcurs pentru mine au fost deopotrivă motivele personale precum: lipsa de timp mental sau fizic, dezinteresul general pentru lectură, ierarhizarea priorităților zilnice, dar și motive care țin de carte în sine și anume faptul că Lawrence scrie atât de complex, încât aproape că trebuie să te oprești la fiecare frază pentru a integra cu adevărat ce a vrut să spună autorul. Am extras câteva citate din roman și multe dintre lucrurile pe care le-a spus au rezonat puternic înăuntrul meu, deseori venind și sub formă de revelații. Ultimul sfert al cărții a avut un ritm mult mai alert decât primele părți, asta poate și pentru că devenea din ce în ce mai mare și curiozitatea de a vedea deznodământul poveștii de dragoste dintre cei doi. Nu pot să-l compar pe Lawrence cu niciun autor citit de mine până-n prezent; parcă dragostea lui pentru viață și natură izvorăște cu totul din cuvinte, asemănător cu ce spunea soția lui în introducerea romanului. Constance a fost pentru mine o companie psihică plăcută, chiar dacă romanul nu este scris la persoana I. Am trăit laolaltă cu ea toate gândurile și emoțiile pe care le-a avut și rareori simt acest lucru față de un personaj. Lady Chatterley este o femeie puternică, citită, care nu se lasă păgubașă până nu obține ceea ce își dorește – o figură destul de atipică pentru perioada în care are loc acțiunea, începutul secolului XX. Caracterul ei se păstrează complex și autentic până la final, la fel de plin de forță și originalitate specifică autorului, deja îndrăznesc să spun. Deși nefiind tot timpul de partea dreptății în argumentele sau gesturile sale, Constance ajunge mereu să fie sinceră cu sine și cei din jur, nesuportând nicio formă de cenzură.

Despre această carte nu pot să mai spun decât că e musai să fie citită, parcursă migălos din scoarță-n scoarță de orice iubitor al adevărului în literatură. Consider că greșim dacă ni se pare că democrația și capitalismul în care trăim astăzi nu formează hăuri la fel de mari între grupurile de oameni aflați de-o parte și de alta a baricadei; în fond, aceasta este problema cea mai mare în relația dintre Lady Chatterley și „amantul” ei – cum ar putea conviețui o „lady” cu un muncitor? Deznodământul acestui roman răspunde mult mai pe larg unei probleme la fel de actuală în societatea noastră, cred eu. Și, mai mult decât atât, cred că toți ar trebui să preluăm spiritul nonconformist al protagonistei și să ne opunem acestor limitări. În final, viața este cea care ne unește pe toți, chiar dacă nu suntem egali din naștere.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.