Corespondența inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, recenzie

img_0147

Mi-a luat destul de puțin timp să citesc această carte iar asta se datorează faptului că m-a absorbit cu totul înăuntrul său. Nu aveam cine știe ce așteptări, din moment ce cunoașterea mea în ceea ce-l privește pe marele nostru poet era mai degrabă bazată pe speculații și instinct, necunoscându-i poeziile în detaliu sau prea multe informații despre viața lui. Se pare însă că instinctul meu a fost corect căci din scrisorile citite, personalitatea conturată în mintea mea se potrivește cu felul de a fi al lui Eminescu, în adâncul sufletului său.

Cel mai simplu e să analizezi această corespondență ca având loc între doi tineri îndrăgostiți oarecare, căci doar așa ai putea veni cu câteva observații obiective realiste. Dacă ar fi să urmez acest șir logic, să-mi fac puțin curaj și să iau de asemenea în calcul faptul că există un număr mult mai mare de scrisori din partea lui Eminescu către Veronica Micle decât invers (eu necitindu-le pe cele publicate înainte, din partea ei), aș putea într-o oarecare măsură să le dau dreptate criticilor în ceea ce o privește pe Veronica. Trebuie spus că acest schimb de scrisori începe imediat după moartea soțului Veronicăi, ce rămâne singură cu cele două fiice ale ei la Iași. Mihai se mută în scurt timp la București și continuă să scrie pentru „Timpul”, între ei având loc o relație la distanță ce creează frustrări și reproșuri stârnite din gelozie și de-o parte și de alta. Fiecare dintre ei se simte afectat de faptul că oamenii îi vorbesc pe la spate, însă, Mihai preferă să aibă o atitudine indiferentă față de aceasta, pe când Veronica îl blamează pentru faptul că și-a căpătat mulți dușmani din cauza relației lor ce nu ajunge să se concretizeze cu adevărat. Conflictul principal dintre acești iubiți, dacă ar fi doi parteneri oarecare, anacronici chiar, e faptul că își doresc același lucru – să se căsătorească și să locuiască împreună – însă fiecare dintre ei așteaptă acest pas de la celălalt, într-o anumită măsură. Niciunul nu o duce prea bine din punct de vedere financiar, însă sunt înclinată să-i acord mai mult credit lui Mihai din acest punct de vedere, căci îi trimite bani Veronicăi și o invită să se mute cu el la București, însă pot presupune doar că acest lucru nu a fost dus la bun sfârșit din cauza rupturii bruște dintre ei. Cel puțin, bazat pe aceste scrisori, despărțirea pare a veni din neant; Veronica îl blamează constant pe Eminescu că ar înșela-o, că el nu ar fi de fapt bolnav așa cum spune și că ar petrece pe timpul nopții, pe când el e mai degrabă mâhnit din cauza atitudinii sale și, deși mânat la rândul lui de anumite gelozii (cum ar fi cea împotriva lui Caragiale), se poartă mult mai blând și răbdător cu aceasta. Chiar și când Veronica îl amenință că va face publică una dintre scrisorile sale în care acesta îi povestea niște informații ascunse cu privire la spațiul (politic) în care activează el, tonul lui Eminescu este respectuos și echilibrat. Veronica, însă, supărată pentru faptul că Eminescu îi promite că va veni la Iași dar nu ajunge niciodată din cauza muncii sale obositoare sau din lipsa banilor, sau pentru faptul că acesta nu îi scrie atât de des pe cât și-ar dori ea, ajunge să-l numească mincinos și îl acuză de un fel de complot împotriva ei, prin care încerca doar să-și bată joc și să o defăimeze. Având în vedere contextul dat, nimic din scrisorile Veronicăi – răspunsurile ei, reacțiile (pasiv) agresive, chiar și lipsa gratitudinii față de presupusul ei iubit, „nu miroase-a bine” pentru mine.

În timp ce scrisorile lui Eminescu sunt în mare parte lungi, pline de dor și jind, de durere, de autoblamare, nenorocire dar și o dragoste profundă și exprimată poetic față de Veronica, aceasta se rezumă la a-i povesti câteva bârfe lipsite de sens și de a-l certa cu fiecare ocazie pentru că atitudinea sa nu-i este pe plac; Veronica îl acuză chiar de faptul că el singur a ales să trăiască în suferință iar din tonul ei mereu vesel și „cochet” nu rezultă decât lipsa ei de empatie față de acesta. Deși s-a presupus că iubirea dintre cei doi ar fi fost una unilaterală, eu tind să cred că Veronica este cea care se face vinovată – dacă ar fi într-adevăr vorba despre așa ceva – de eșecul relației lor amoroase. Cel mai probabil judecata mea este extrem de pripită și nedreaptă, însă e cu adevărat înduioșător să vezi geniul eminescian transcris în scrisori atât de umane, în care acesta își recunoaște neputințele și se confesează iubitei sale, asigurând-o că este singura pe care o va iubi vreodată însă, pe de altă parte, este extrem de dezamăgitor să vezi că această iubită pe care el o preaslăvește se întoarce la un moment dat împotriva lui, cu sau fără rost, încercând să se răzbune pe cel care se presupunea că îl iubește cu adevărat. Pe undeva, mă identific cu ambele aceste personaje, însă nu mi-am putut înlătura afectul de iritare pe care l-am simțit citind scrisorile Veronicăi.

Totuși, iubirea dintre Mihai Eminescu și Veronica Micle este în continuare un simbol național al iubirii adevărate, al romantismului dus până la extrem, al sufletelor pereche ce trăiesc împreună și după moarte. Cel puțin în viziunea eminesciană, exact așa se petrec lucrurile. Nu sunt sigură că Veronica împărtășea această viziune în măreția ei, căci poate altfel ar fi decurs lucrurile între cei doi. Nu suntem în măsură să-i judecăm, mai ales acum, când s-a scurs atâta timp după acele vremuri în care ei trăiau, însă opinia mea exprimată mai sus este, după cum am menționat, în vederea ipotezei în care cei doi ar fi fost doi tineri îndrăgostiți: un artist extrem de talentat, după cum se observă în stilul de scriere, și o femeie mai puțin afectată de acea grea singurătate și amărăciune, care totuși ar vrea ceva dar nu e sigură de nimic, nu se oferă în același fel cum o face iubitul său la rândul lui. În orice caz, această carte merită categoric citită de absolut orice cititor român, indiferent cu ce impresie va rămâne după lecturarea scrisorilor. Categoric a existat un element mai mare decât Veronica și Mihai ca simpli oameni, care a făcut posibilă păstrarea acestor scrisori cu atâta sfințenie în timp. Rămâne doar să ne bucurăm de operele ce au rămas după moartea lor și să ne imaginăm după cum ne e firea ce s-a petrecut între aceste două suflete.

5

Anunțuri

Un gând despre „Corespondența inedită Mihai Eminescu – Veronica Micle, recenzie

Adăugă-le pe ale tale

  1. Mi-a plăcut foarte mult acest articol și felul cum ai expus lucrurile. Admit, nu cunosc foarte multe detalii despre această dragoste devenită legendară în peisajul literar românesc. Dar acum, parcă, m-ai făcut mai curioasă în a descoperi și a investiga acest subiect.

    O zi frumoasă și mult spor în continuare :)

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Propulsat de WordPress.com.

SUS ↑

%d blogeri au apreciat asta: