Cerc de poezie la Tâmplărie Pub, Brașov

Eu, Ioana și Denisa am vrut să spargem gheața săptămâna aceasta și ne-am făcut curaj să recităm câteva dintre poeziile noastre. Niciuna dintre noi nu a debutat până acum în poezie, așa că emoțiile au fost comune. Am strâns momentele noastre într-un videoclip, astfel încât să oferim din curajul nostru și altora. Îmi doresc în continuare să existe un astfel de spațiu în Brașov, unde orice artist, chiar și nepublicat, să se simtă liber să se exprime.