Articole etichetate cu: mit dezmințit

Mit dezmințit #5

226ASP6179944780

Afirmație: „Nu sunt de acord cu ce ai scris. ” TITLUCARTE” m-a dus intr-o lume mistica. Senzatia pe care am avut-o citind aceasta scriere a lui NUMEAUTOR a ramas chiar si acum. Ai mai citit alte carti scrise de NUMEAUTOR? Daca nu, iti recomand sa citesti. Dupa ce citesti mai multe dintre cartile lui, vei intelege de ce nu sunt de acord cu recenzia ta pe care o consider superficiala.”

Opinie personală: Acest comentariu mi se pare de-a dreptul absurd de la cap la coadă. Este, desigur, doar un exemplu pentru mentalitatea generală de „nu sunt de acord cu părerea ta”. Dacă ar fi să existe o discuție inteligentă care să înceapă astfel, contrargumentele ar trebui puse pe masă mai întâi; persoana care a făcut afirmația de mai sus are unul singur, prost formulat și fără exemple: „opinia ta este superficială pentru că nu ai citit destule cărți de la acest autor”.

În primul rând, nu cred că am ajuns la nivelul în care să comentez despre întreaga operă a unui mare autor, chiar dacă i-aș fi citit toate lucrările scrise vreodată – așadar, nici nu am avut vreodată intenția sau încercarea de a face acest lucru în adevăratul sens al cuvântului. În al doilea rând, oamenii care au fost ofensați în mod personal de opinia mea privitoare la o anumită carte de-a lungul timpului au găsit cele mai ilogice argumente împotriva acestui lucru, drept urmare, nu am putut să le ofer contrargumente în continuare (dacă recenzia mea nu a fost suficient de explicită), astfel încât să reiasă o dezbatere – nu de gusturi, ci de argumente obiective -, și nu un monolog plin de frustrare din partea lor.

Vreau acum să spun că, într-adevăr, se poate spune că o recenzie a fost scrisă cu superficialitate, fără exemple sau argumente, că autorul recenziei a încercat mult prea tare să convingă cititorul fie la modul pozitiv, fie la modul negativ, doar bazat pe propriile sale gusturi, însă, la fel de bine, atunci când vrem să contracarăm o astfel de recenzie, trebuie să ne legăm fix de punctele menționate anterior de recenzor, nu să venim cu propriile noastre nemulțumiri generale. Astfel, consider foarte rare ocaziile când într-adevăr „nu poți fi de acord cu recenzia cuiva”, atâta timp cât persoana respectivă doar și-a exprimat părerea – mai bine sau mai puțin bine argumentată – despre o carte.

E ca și cum ai spune: „cum adică nu-ți place supa asta de legume?! când o să mănânci și alte supe de legume o să vezi că îți place!”

Trei la mână și strict legat de acest comentariu primit la o postare de-a mea, amuzant este că eu chiar am menționat ce altceva mai citisem de la acel autor, însă oamenii vor prefera mereu să vadă doar lucrurile pe care le caută (în acest caz, un motiv pentru care să se revolte) în ceva. Vorbind serios, însă, mi se pare absurd să vii să ataci pe cineva căruia nu i-a plăcut o anumite carte, care ție ți-a plăcut, spunând pur și simplu, ceva de genul: „dacă nu ți-a plăcut înseamnă că ești prost/că n-ai înțeles/nu știi ce e literatura bună” etc. Cel mult poți comenta despre calitatea recenziei, niciodată despre PĂREREA PERSONALĂ a cuiva. Nu cred că este atât de greu de înțeles faptul că unora le plac anumite chestii, din anumite motive pe care sunt mai mult decât liberi să nu le explice necunoscuților, iar altora le plac fix acele chestii, și sunt liberi să le placă fără a fi judecați pentru asta.

Mai înțeleg și perspectiva din care atunci când faci o părere publică, alții sunt liberi să-și dea cu părerea, însă din punctul meu de vedere, acest lucru poate avea loc doar în condițiile în care reiese o dezbatere rațională, cu argumente și contraargumente, nu o bătaie imaginară cu roșii fără sens. Am vrut să atrag atenția încă odată, bazat pe acest comentariu pe care l-am primit (eu și mulți alti bloggeri, sub diferite forme), că nu există „nu-mi place părerea ta și asta te face pe tine într-un fel”. Există doar oameni care ar trebui să-i citească/urmărească pe cei cu păreri asemănătoare cu ale lor, pentru a nu mai simți nevoia de a se exterioriza în acest fel inutil, care doar arată că orice comunitate are golurile ei, chiar și când vine vorba de literatură.

Anunțuri
Categorii: cărți | Etichete: | 3 comentarii

Mit dezmințit #4

Afirmație: „Dacă ai 10 ani, ai blog şi citeşti toate astea, te felicit, tot respectul şi succes în continuare!
Poate pe la 12 ani o să te apuci şi de literatură în adevăratul sens al cuvântului, dacă tot îţi place să citeşti!”

Opinie personală: În primul rând, eu nu cred în targeting. Poți să ai treizeci de ani și să citești romane pentru copii, la fel cum poți avea zece ani și să citești romane clasice sau pentru adulți. Deși e indicat să poți asocia lectura cu experiența personală, nimeni nu spune că e un must (altfel, n-ar mai citi nimeni romane fantasy fiindcă, de câte ori s-a întâmplat să întâlnești un vampir în viața reală?). Eu cred că e suficient să îți placă ceea ce citești, chiar dacă s-ar putea să înțelegi lucrurile mai bine și să ai o perspectivă diferită pe măsură ce crești. Însă, după cum spuneam, totul ține de experiența acumulată și nu de numărul anilor petrecuți în viață pe Pământ.

Doi la mână, ce vrea să însemne „literatură adevărată”? Dacă persoana se referă la romanele clasice sau categorisite drept Adult, pot spune pur și simplu că primele nu îmi plac pentru că nu mă pot regăsi în ele, fiind încadrate într-un timp de mult apus. Am citit câteva (ex.: Lolita, Procesul, Litera Stacojie ș.a) și pot spune că le-am înțeles însă nu mi-au plăcut. Valoarea literară a unei cărți este stabilită de fiecare cititor în parte și nu de un întreg, de vreun top sau altceva. Deci, „literatura adevărată” este cea pe care eu personal o consider așa, cea care îmi place și în care mă regăsesc, și nimic altceva.

Pot spune că am citit și literatură „serioasă” (≠romane pentru copii sau YA) și da, sunt multe cărți de acest fel care mi-au plăcut dar nimic nu mă va face vreodată să renunț la lecturile copilăriei sau la micile mele plăceri vinovate cum ar fi o anumită serie prost-cotată de alții, etc. Sunt complet convinsă că nu-ți poți da seama de genul preferat de cineva sau de cărțile citite de acesta doar dintr-o listă TBR precar întocmită.

Trei la mână, de ce dacă am zece ani și vreau să citesc cărțile enumerate aici e ceva de bine dar dacă am o vârstă mai înaintată e ceva de rău? Important e să nu te oprești niciodată din citit, să explorezi, să ajungi să ai opinii personale și să faci diferența dintre literatura de calitate și literatura proastă dar NIMENI, nimeni altcineva înafară de propria persoană nu poate lua această decizie și nu trebuie să fii judecat pentru ea.

În concluzie, eu cred că fiecare e liber să citească ce vrea, să se dezvolte așa cum crede de cuviință și să-și creeze propria definiție pentru „literatură adevărată”. Se întâmplă deseori să nu fii de acord cu preferințele literare ale unei persoane dar mi se pare imposibil să nu găsești măcar o carte la care să cădeți de comun acord. Pentru asta însă, trebuie să te interesezi de acest lucru și nu să judeci pripit, crezând că numai opinia ta reprezintă adevărul general. Mereu voi încuraja exprimarea liberă a opiniei, dar doar atâta timp cât aduci și argumente pentru aceasta. Invit persoana respectivă cât și pe voi, cititorii blogului să îmi spuneți într-un comentariu – ce înseamnă pentru voi „literatură adevărată” și care este opinia voastră vizavi de oamenii cu gusturi diferite față de voi?

Categorii: cărți | Etichete: | 12 comentarii

Mit dezmințit #3

Afirmație: „De fiecare dată când urmărești un reality-show, o carte moare.” (sau alte formulări ale aceleiași probleme)

Opinie personală:

Această afirmație mă deranjează foarte tare, fiind o fană înfocată a reality-show-urilor. Eu nu cred că oamenii care urmăresc astfel de emisiuni sunt neapărat inculți, fac parte din pătura de jos a societății sau cine știe ce se mai spune despre ei. Știu că reality-show-urile sunt foarte criticate, dar mi se pare mult prea exagerat să spui că acest lucru afectează literatura sau, și mai grav, lectura personală. Pot să citesc Kafka și să mă uit la Iubiri Interzise în același timp (ei bine, nu chiar, but you get the point). Eu nu cred că televizorul are o putere așa de mare încât să prostească un om. Totul provine din interior iar gândurile și ideile cuiva nu pot fi schimbate la 180 de grade doar prin butonarea unei telecomenzi.

Mie personal îmi place atmosfera unui reality-show, pe care deseori o caut și o găsesc în romanele chick-lit, spre exemplu. Eu cred că este un lucru ce face parte din natura umană, se poate găsi în fiecare ființă chiar dacă nu citește și nu se uită nici la televizor. Reality-show-urile sunt povești pentru mine, inspirate din realitate – LA FEL CA ȘI CĂRȚILE.

Așa că nu văd unde este răul și de ce e o așa mare blasfemie să le urmăresc și să îmi placă. Acestea nu schimbă cu nimic percepția mea asupra lumii și mai ales asupra lecturii ci doar mă delectează pentru câteva ore, mă relaxează într-un fel și îmi prezintă perspective noi, interesante ce îmi stimulează imaginația, creativitatea.

Argumentul meu principal este că reality-show-urile se aseamănă foarte mult cu ideea unei cărți, aceea de a transmite indirect un mesaj prin intermediul unei povești așa că, cu atât mai mult ar trebui cel puțin băgate în seamă dacă nu, mai puțin disprețuite.

Voi ce părere aveți? Poate televiziunea să afecteze lectura sau vice-versa? Au reality-show-urile un impact atât de mare asupra culturii unui om?

Categorii: cărți | Etichete: | 7 comentarii

Blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: