Articole etichetate cu: mit dezmințit

Mit dezmințit #4

Afirmație: „Dacă ai 10 ani, ai blog şi citeşti toate astea, te felicit, tot respectul şi succes în continuare!
Poate pe la 12 ani o să te apuci şi de literatură în adevăratul sens al cuvântului, dacă tot îţi place să citeşti!”

Opinie personală: În primul rând, eu nu cred în targeting. Poți să ai treizeci de ani și să citești romane pentru copii, la fel cum poți avea zece ani și să citești romane clasice sau pentru adulți. Deși e indicat să poți asocia lectura cu experiența personală, nimeni nu spune că e un must (altfel, n-ar mai citi nimeni romane fantasy fiindcă, de câte ori s-a întâmplat să întâlnești un vampir în viața reală?). Eu cred că e suficient să îți placă ceea ce citești, chiar dacă s-ar putea să înțelegi lucrurile mai bine și să ai o perspectivă diferită pe măsură ce crești. Însă, după cum spuneam, totul ține de experiența acumulată și nu de numărul anilor petrecuți în viață pe Pământ.

Doi la mână, ce vrea să însemne „literatură adevărată”? Dacă persoana se referă la romanele clasice sau categorisite drept Adult, pot spune pur și simplu că primele nu îmi plac pentru că nu mă pot regăsi în ele, fiind încadrate într-un timp de mult apus. Am citit câteva (ex.: Lolita, Procesul, Litera Stacojie ș.a) și pot spune că le-am înțeles însă nu mi-au plăcut. Valoarea literară a unei cărți este stabilită de fiecare cititor în parte și nu de un întreg, de vreun top sau altceva. Deci, „literatura adevărată” este cea pe care eu personal o consider așa, cea care îmi place și în care mă regăsesc, și nimic altceva.

Pot spune că am citit și literatură „serioasă” (≠romane pentru copii sau YA) și da, sunt multe cărți de acest fel care mi-au plăcut dar nimic nu mă va face vreodată să renunț la lecturile copilăriei sau la micile mele plăceri vinovate cum ar fi o anumită serie prost-cotată de alții, etc. Sunt complet convinsă că nu-ți poți da seama de genul preferat de cineva sau de cărțile citite de acesta doar dintr-o listă TBR precar întocmită.

Trei la mână, de ce dacă am zece ani și vreau să citesc cărțile enumerate aici e ceva de bine dar dacă am o vârstă mai înaintată e ceva de rău? Important e să nu te oprești niciodată din citit, să explorezi, să ajungi să ai opinii personale și să faci diferența dintre literatura de calitate și literatura proastă dar NIMENI, nimeni altcineva înafară de propria persoană nu poate lua această decizie și nu trebuie să fii judecat pentru ea.

În concluzie, eu cred că fiecare e liber să citească ce vrea, să se dezvolte așa cum crede de cuviință și să-și creeze propria definiție pentru „literatură adevărată”. Se întâmplă deseori să nu fii de acord cu preferințele literare ale unei persoane dar mi se pare imposibil să nu găsești măcar o carte la care să cădeți de comun acord. Pentru asta însă, trebuie să te interesezi de acest lucru și nu să judeci pripit, crezând că numai opinia ta reprezintă adevărul general. Mereu voi încuraja exprimarea liberă a opiniei, dar doar atâta timp cât aduci și argumente pentru aceasta. Invit persoana respectivă cât și pe voi, cititorii blogului să îmi spuneți într-un comentariu – ce înseamnă pentru voi „literatură adevărată” și care este opinia voastră vizavi de oamenii cu gusturi diferite față de voi?

Categorii: cărți | Etichete: | 12 comentarii

Mit dezmințit #3

Afirmație: „De fiecare dată când urmărești un reality-show, o carte moare.” (sau alte formulări ale aceleiași probleme)

Opinie personală:

Această afirmație mă deranjează foarte tare, fiind o fană înfocată a reality-show-urilor. Eu nu cred că oamenii care urmăresc astfel de emisiuni sunt neapărat inculți, fac parte din pătura de jos a societății sau cine știe ce se mai spune despre ei. Știu că reality-show-urile sunt foarte criticate, dar mi se pare mult prea exagerat să spui că acest lucru afectează literatura sau, și mai grav, lectura personală. Pot să citesc Kafka și să mă uit la Iubiri Interzise în același timp (ei bine, nu chiar, but you get the point). Eu nu cred că televizorul are o putere așa de mare încât să prostească un om. Totul provine din interior iar gândurile și ideile cuiva nu pot fi schimbate la 180 de grade doar prin butonarea unei telecomenzi.

Mie personal îmi place atmosfera unui reality-show, pe care deseori o caut și o găsesc în romanele chick-lit, spre exemplu. Eu cred că este un lucru ce face parte din natura umană, se poate găsi în fiecare ființă chiar dacă nu citește și nu se uită nici la televizor. Reality-show-urile sunt povești pentru mine, inspirate din realitate – LA FEL CA ȘI CĂRȚILE.

Așa că nu văd unde este răul și de ce e o așa mare blasfemie să le urmăresc și să îmi placă. Acestea nu schimbă cu nimic percepția mea asupra lumii și mai ales asupra lecturii ci doar mă delectează pentru câteva ore, mă relaxează într-un fel și îmi prezintă perspective noi, interesante ce îmi stimulează imaginația, creativitatea.

Argumentul meu principal este că reality-show-urile se aseamănă foarte mult cu ideea unei cărți, aceea de a transmite indirect un mesaj prin intermediul unei povești așa că, cu atât mai mult ar trebui cel puțin băgate în seamă dacă nu, mai puțin disprețuite.

Voi ce părere aveți? Poate televiziunea să afecteze lectura sau vice-versa? Au reality-show-urile un impact atât de mare asupra culturii unui om?

Categorii: cărți | Etichete: | 7 comentarii

Mit dezmințit #2

Afirmație: „Când cineva susține că romanele YA sunt scrise într-un mod prea simplu, îmi place să-l citez pe Hemingway:

Chiar crezi că emoțiile mari vin din cuvinte mari?” (tradus dintr-un tweet)

Opinie personală: Eu cred că Hemingway s-a referit la oameni, nu la cărți când a spus asta. Într-adevăr, în viața reală, poate nu toată lumea reușește să-și exprime sentimentele așa de bine sau pur și simplu, nu mai e nevoie dat fiind apropierea fizică sau alți factori. Dar cu cărțile, eu zic că treaba stă altfel. Și până la urmă asta sunt ele, sunt formate din cuvinte mari, întâmplări mari, nu ceva casual. Cărțile sunt scrise cu pasiune și emoțiile sunt descrise până la cel mai mic detaliu pentru ca cititorul să se poată transpune.

Deci da, dacă citesc un roman YA, observ imediat lipsa de implicare emoțională, eu așa o numesc, a autorului. Nu cred decât ceea ce văd și dacă nu e, chiar nu e. Pentru că, după cum am spus, nu pot avea parte de vreun fel de apropiere fizică de personaje, pentru a avea loc un schimb de energie și brusc eu să înțeleg tot ce simt ele.

Dar sincer, am citit și cărți YA care se abat de la această regulă și nu sunt chiar așa de simple.

Exemple pozitive: Blestemul din Swoon de Nina Malkin, Elixirul Vieții de Kenneth Oppel

Voi ce părere aveți? Apreciați cărțile YA, cu tot cu lipsa lor de profunzime?

Categorii: cărți | Etichete: | 3 comentarii

Creează un sit web gratuit sau un blog la WordPress.com. Tema: Adventure Journal de Contexture International.

%d blogeri au apreciat asta: