personal
-
Nu mă întrebați pe mine dacă tinerii din ziua de azi mai citesc; aproape toți dintre cei printre care am stat citeau. Opinia generală și anumite statistici ușor de pus la îndoială este că oamenii din ziua de azi nu mai citesc (la fel de mult precum înainte de dezvoltarea tehnologiei). Pe tema asta nu
-
În mod straniu, abia acum simt că viața mi se împarte în două. Sigur, aproape când a sunat clopotul la fix și am împlinit 25 de ani, un mare shift mi-a refăcut ordinea în creier; am înțeles mult mai bine starea de prezență, în strânsă legătură cu memoria. Un alt miracol pare a se fi
-
… there’s glitter on the floor after the party În ultimele luni, viața a devenit ca în visele mele. Ca de obicei, realitatea a fost chiar mai bună. Am trăit de când mă știu prin maladaptive daydreaming, copilul care utilizează imaginația ca mecanism de coping. Când au existat pauze și am trăit în loc să
-
Enumeram într-o postare anterioară motivele pentru care școala mi-a făcut mai mult rău decât bine. Contextul meu s-a schimbat aproape complet și m-a făcut să recadrez alegerile mele aparent ilogice de până acum. Un om care urăște cu adevărat școala nu ar fi ajuns să aibă o formare în psihoterapie și două mastere, nu-i așa?
-
La 22 de ani, ai fi zis că viața merită cu adevărat o șansă, aproape indiferent de contextul individual. Am văzut cu ochii mei viața îngenuncheată, întrebându-mă de ce o pedepsesc astfel. Viața a spus: „nu este vina mea”. Dar cine altcineva este de blamat pentru agonia lăuntrică aparent interminabilă, resimțită încă de la primele
-
Încă mi se pare că podeaua se leagănă, întocmai ca pe vasul de croazieră de pe care am debarcat ieri în Civitavecchia. Împreună cu mama mea am avut parte de o experiență de o săptămână în câteva orașe-port din Europa. Vreau să vă povestesc în detaliu despre cum a fost această primă vacanță ca adult
-
Am realizat că de-a lungul timpului acest blog a devenit din ce în ce mai puțin personal. În adolescență, obișnuiam să împărtășesc mult mai multe lucruri din viața mea privată, deseori chiar în mod explicit. Deși îmi face o deosebită plăcere să mă las inspirată de tot ce se întâmplă pentru a scrie texte creative,
-
Când am văzut că Lana del Rey are câteva concerte în Europa, mi-am zis că trebuie neapărat să merg. Am ales Milano pentru că îmi era oarecum familiar și am luat în considerare și costurile de călătorie. Orașul a fost o decizie bună, dar concertul din cadrul unui festival organizat pe un hipodrom nu. Transport
-
Numai ce am venit de la cinema, unde am mers special să vizionez „În Inima Naționalei” (2024). Mai devreme anul acesta am urmărit, tot la cinema, și „Hai, România!” (2024). Dinainte să merg la ambele filme, aveam deja bilete la meciul din 25 mai, ultimul meci al Generației de Aur, jucat pe Arena Națională în
-
În luna aprilie s-au împlinit zece ani de când eu administrez acest blog. Fără să îmi dau seama, activitatea online în domeniul literar a ajuns să reprezinte o mare parte a identității mele și îmi sunt în primul rând recunoscătoare mie pentru că am continuat să postez chiar și în perioadele mai dificile din viața
-
Cred că postările mele despre vacanțe încep să devină texte umoristice, mai degrabă decât informative despre locațiile pe care le aleg. Cu bune, cu rele, am bifat și această destinație pe lista mea și vă invit să aflați mai multe în rândurile ce urmează. Detalii tehnice M-am hotărât foarte târziu că vreau să fac ceva
-
Chiar ieri am revenit în țară, după 7 zile petrecute pe cea mai mare insulă grecească – Creta. Experiența mea nu a fost una dintre cele mai plăcute, iar în cele ce urmează voi oferi toate detaliile necesare. Detalii tehnice Ultima mea vacanță din acest an a fost cea din luna martie, la Paris, când
-
Pentru că mă aflu într-o reorganizare a blogului pentru a promova mai bine interesele mele actuale, am ajuns să recitesc articole mai vechi și să îmi reamintesc astfel de adolescența mea zbuciumată pe internet. Am povestit puțin despre hărțuirea prin care am trecut când am vorbit despre legătura dintre misoginism și formarea identității, însă acum
-
Profesorii mă sufocau, nu mă lăsau să gândesc, mă obligau să fiu atentă la modul în care prezentau lucruri în care nu credeau. M-am războit cu ei chiar și în facultate, chiar și cu cei tineri, fiindcă abuzul de putere nu are vârstă.
-
Nu mai am carnețelul meu negru în care cu atâta ușurință reușeam să creez în copilărie. Pe atunci, nu-mi plăcea mai nimic din ce scriam, rupeam paginile fără milă. În astfel de momente, sunt sigură că până și recitirea acelor pagini ar putea reaprinde în mine focul creației.
Cristina Boncea 