Mă gândesc să-i pun capăt | Recenzie literară

Imediat ce am terminat de citit cartea, am simțit nevoia să urmăresc ecranizarea de pe Netflix. Cele două par a fi prea puțin legate una de cealaltă și astfel pot spune că am rămas dezamăgită de conceptul din spatele poveștii.

Introducere

Am cumpărat Mă gândesc să-i pun capăt de pe Vinted, fiindu-mi cunoscut titlul tocmai datorită ecranizării din 2020. Știu că atunci era în topul vizionărilor, însă nu i-am acordat atenție din cine știe ce motive. Am parcurs cartea destul de repede, dând-o drept exemplu pentru tipul meu ideal de carte în ceea ce privește estetica. Din păcate, conținutul său a încetat să mai fie ideal după prima jumătate. Ceea ce credeam că va fi una dintre cărțile mele favorite all-time a avut o cădere dramatică pe măsură ce mă apropiam de revelarea adevăratului mesaj transmis de Iain Reid.

Despre ce este vorba

Cea mai mare parte din poveste este narată de o femeie al cărei nume nu îl cunoaștem, iubita lui Jake. Cei doi urmează să meargă împreună în vizită la ferma unde el copilărise pentru a-i întâlni părinții după 6-7 săptămâni de relație. La început, femeia ne tot spune că se gândește să pună capăt acestei relații fără a avea un motiv concret, însă acesta pare a prinde contur din ce în ce mai bine pe măsură ce povestea avansează.

Amândoi sunt tineri și intelectuali, Jake în mod deosebit. Protagonista noastră aude niște conversații mai degrabă stranii între părinții lui, însă cei doi pleacă în scurt timp spre casă printr-o furtună de zăpadă. Pe drum, el insistă să se oprească. De acolo, situația escaladează foarte mult și ne găsim prinși într-o pânză de păianjen pe care eu cel puțin nu am dibuit-o de la bun început.

Ce fel de bărbat este Jake și care sunt intențiile sale? Care este explicația tuturor lucrurilor stranii care se întâmplă pe parcurs, exact la limita dintre firesc și anormal? Ce-ar însemna să știi exact ce gândește celălalt, clipă de clipă?… Mă gândesc să-i pun capăt este un roman surprinzător, în stilul Păienjenel, care mi-aș fi dorit să fie însă exact ce părea la început.

Ce mi-a plăcut

Mi-a plăcut extrem de tare ritmul sacadat în care ne-a fost spusă povestea – propozițiile scurte și descrierile concise. Mi-a plăcut faptul că nu ne-a fost distrasă atenția de la spațiul intern al personajului, că niciodată exteriorul nu a căpătat o dimensiune mai mare (lucru care ar fi trebuit poate să-mi dea de gândit). Felul în care au fost aduse în prim-plan amintirile protagonistei aveau foarte multe logică, precum și analogiile pe care le făcea cu situațiile din prezent.

Chiar am empatizat profund cu iubita lui Jake și m-am bucurat să citesc despre o altă persoană care gândește lucrurile similare cu mine la începutul unei relații. Deoarece am rezonat de la început cu acest personaj, mi-a fost ușor să o urmez și în stările de teamă ce s-au instalat pe parcurs, până la disperarea totală dinspre final, care m-a făcut abia atunci să mă întreb despre miza reală a poveștii. Mi-a plăcut foarte mult felul în care narațiunea a fost construită, atât de simplu și ușor de urmărit până la un punct.

Ce nu mi-a plăcut

După cum spuneam, nu am fost deloc încântată de schimbarea de registru. M-am simțit ușor păcălită, speram ca povestea să fie despre ce părea a fi: o relație dintre un el și o ea care aducea la lumină aspecte mai puțin abordate în lovestory-urile moderne; sau poate chiar unul dintre cele mai abordate – este noul meu partener un psihopat?

Eram atât de concentrată pe aflarea acestui răspuns, încât nu m-au mai preocupat alte posibile interpretări. Iain Reid cu siguranță știe să-și joace cartea pentru cititori. Nu mi-a plăcut transformarea poveștii în ceea ce era menită de fapt să fie pentru că mi s-a părut clișeic, mi-am simțit aripile tăiate. Autorul are însă dreptate: dacă citești de la sfârșit spre început, aceasta era povestea; nu exista nicio altă posibilitate plauzibilă.

Practic, nu mi-a mai plăcut romanul fiindcă m-a indus în eroare, făcându-mă să citesc despre un subiect pe care eu nu mi-l doream în fața ochilor deoarece îmi era deja mult prea familiar. Preferam o poveste fără prea multe întorsături de situație, dar scrisă corect, așa cum am crezut că este la început.

Concluzie

Voi face o postare separată despre filmul I’m thinking of ending things, felul în care au transformat această carte questionable pentru mine într-o producție și mai departe de ce mi-aș fi dorit eu să fie. Este vorba pur și simplu de nepotrivire de caracter; cu siguranță, în mod ceva mai obiectiv, nu-i pot găsi prea multe defecte creației lui Iain Reid și declar că aș mai citi chiar și altă lucrare scrisă de el.

Pe de altă parte, având o experiență perfect subiectivă cu acest roman și cu multe altele, individual, nu pot decât să-mi manifest în continuare dezamăgirea că nu a fost ce îmi doream eu să fie. O recomand pasionaților de thrillere moderne, lizibile, încântătoare și care îți pot cauza chiar un moment de “vai, Doamne” dacă nu ai multă experiență în această categorie.