Aveam mari așteptări de la ecranizare, pe care am urmărit-o imediat ce am terminat de citit Mă gândesc să-i pun capăt. Simțeam nevoia ca povestea să fie pusă ușor în altă perspectivă pentru a înțelege mai bine ce am citit, însă am fost dezamăgită încă de când am văzut actorii aleși pentru rolurile principale.
Ce mi-aș fi dorit să fie
Pentru protagonistă, îmi imaginam o femeie asemănătoare Nataliei Imbruglia, în timp ce Jake ar fi putut fi cineva similar cu Hugh Fancy (Will Graham din Hannibal). Deși în cazul femeii imaginea are mai multă legătură cu imaginația mea, Jake este descris în repetate rânduri drept un tip înalt, deșirat, care merge cocoșat, dar are un farmec aparte; tipul clasic de “dark, skinny and tall”, așa rămăsesem cu impresia sau, altfel spus, “skinny criminal”. Niciunul dintre actorii din producția Netflix nu seamănă nici pe departe, ceea ce mi-a ruinat de la început percepția despre ecranizare.
Îmi doream ca filmul să fie mai fidel cărții, cam în felul în care Lolita din 1997 a avut darul să aducă ceva lumină în mintea mea asupra mai multor scene dinspre final. Aveam nevoie de acea claritate din afară personajelor pentru a putea cuprinde mai bine cu mintea “ce a vrut să spună autorul”. Deși astfel de switch-uri, precum cel gândit de Iain Reid, sunt greu de surprins în imagini, mă așteptam la o cu totul altă punere în scenă. Așa, cele două lucrări, filmul și cartea, par a avea mult prea puțină legătură una cu cealaltă.
Analiză comparativă
Pe lângă aspectul personajelor, diferențele fundamentale se regăsesc și în dinamica dintre ei doi, Jake și noua lui iubită. În carte, ea este foarte impresionată de cunoștințele lui variate din domeniul științific și nu numai, însă este portretizată drept o persoană mai înclinată spre empirism decât tipul de raționalizare la rece de care el dă dovadă. În film, în schimb, femeia este ea însăși un om de știință, care vine deseori cu argumente chiar și mai tăioase decât ale lui, reducându-l la tăcere. Nu mi-a plăcut această încercare de “modernizare a rolurilor de gen”, dacă asta au încercat producătorii să facă.
Scenele delirante încep să se petreacă încă de acasă de la Jake, după ce ei doi ajung la fermă. Multe alte detalii sunt schimbate, însă aspectul cel mai notabil este faptul că legătura dintre cei doi protagoniști devine din ce în ce mai nuanțată, înainte de vreme aș spune eu. Mi-ar fi plăcut ca misterul să înceapă abia de când ajung în liceu, similar cu parcursul din carte. Deși perspectiva subiectivă a femeii n-ar fi putut fi păstrată la fel și în film, o diferență fundamentală este și această trecere la perspectiva obiectivă, făcându-i pe cei doi la fel de (i)relevanți, deopotrivă.
Finalul este, desigur, diferit aproape în mod fundamental față de cel din carte. Fără a intra prea mult în detalii, pot zice că în ecranizare nu avem nimic gory, nimic care să transforme povestea cu adevărat într-una de tip polițist sau măcar thriller. Revelația dinspre final vine blând, natural, fără să provoace atât de mult șoc cum a fost în cazul romanului, cred eu. Mi-a amintit foarte mult de A beautiful mind, într-un mod neașteptat, neplăcut și parcă desprins de restul firului narativ.
Concluzie
Nu a fost deloc genul meu de film, deși în aparență ar fi avut toate elementele care să-l transforme în ceva ideal: momente de liniște apăsătoare într-o conversație care are loc în mașină, între doi oameni ușor atipici și perspectiva unei drame de familie. Mi-a amintit foarte mult și de Eternal Sunshine of the Spotless Mind din acest punct de vedere, dar i-a lipsit pe deplin magia.
Nu este un film de dragoste. Nu este nici un film înfricoșător, nici unul foarte trist. Mi-a fost greu să urmăresc multe dintre dialoguri, pe alocuri m-a plictisit teribil. Nici măcar nu l-aș pune lângă carte; dacă este să fie văzut drept valoros, ar trebui să fie privit individual. Nu îl recomand, nu am găsit nimic frumos în el și parcă a creat un impact negativ și referitor la percepția mea asupra cărții.