Grădina de sticlă te face să te simți inconfortabil. Nu vinovat(ă) pentru că tu (probabil) ai părinți, nu ai fost violat(ă), nu ai trăit vremuri istorice care au condus la faliment după o viață întreagă de muncă umilitoare – nu în contrast cu nimic din experiența „omului de rând”; e din cauza acceptării totale a unei astfel de vieți, luciditatea păstrată până la ultimele pagini.

Protagonista noastră își (re)începe viața la 7 ani, când este salvată de la orfelinat de către o sticlăreasă; o femeie care strânge sticle de pe stradă, de la bețivi, și face bani din reciclarea lor. Este una dintre cele mai bogate femei din cartierul moldovenesc, dar pune toți banii deoparte; „imperiul” va fi moștenit de această fetiță pe care continuă să o abuzeze, dar căreia îi permite să viseze la o viață bună. Totul din perspectiva copilei-adolescentei-femeii care își urmărește viața parcă tot prin intermediul unui fund de sticlă.

Obligată să învețe rusă, apoi să se lepede de ea; bătută pentru a nu preacurvi, în timp ce violul reprezenta o amintire; părăsită din nou pentru ca mama adoptivă să strângă și mai mulți bani. Printre toate aceste experiențe întunecate, un vis: să devină doctor, să se mărite cu un doctor bogat. Știm ce se alege de visele unei „lepădate”. Grădina de sticlă nu infirmă asta, în mod asemănător poveștii din filmul Lilja 4-ever.

Este o lectură tristă&obsedantă. Ți se strânge stomacul, închizi ochii și vrei să o pui deoparte, dar paragrafele scurte, melanjate din diferite etape ale vieții protagonistei, te reabsorb. O carte ce merită premiul cel mare, merită ecranizată, merită citită – se subînțelege. Cartografiază, în același timp, trauma unei generații, schimbările ce au avut loc în Republica Moldova și împrejurimi, precum interzicerea alcoolului. Protagonista spune că totul s-a petrecut undeva la marginea conștiinței sale, fiind mult prea prinsă în universul ei interior, dar lucrurile pe care le povestește despre colege&vecini (în mod asemănător poveștii din Tetralogia Napolitană) ilustrează foarte bine impactul, mizeria.

Inserțiile în limba rusă (traduse), stilul de scriere poetic, menționarea unui „om cu cămașă galbenă” care privește totul neafectat, succesiunea de evenimente tragice, comparațiile, afirmațiile tari („sunt și vieți care nu știu să plece la timp”) și tonul protagonistei pe parcursul întregului roman – aceste elemente fac din Grădina de sticlă unul dintre romanele noastre¹ de referință.

Poate că uneori este necesar să trăim mijlocit astfel de vieți, prin intermediul ficțiunii, pentru a ne reaminti ce putem face mai bine ca umanitate.

1. ale noastre, vorbitorilor de limba română ↩︎