Expectativa luminoasă a apărut în anul 2020 la editura OMG. Spre deosebire de volumul de debut al lui Andrei din 2011, această carte este o experiență mult mai complexă: atât prin intermediul poeziilor scurte și compacte, cât și al ilustrațiilor realizate de Alina Andrei.

Am recitit poeziile de trei ori înainte să ajung la o concluzie. Cu siguranță semnificațiile sunt mult mai dense, stilul mai șlefuit, iar temele abordate diferite de primul volum pe care l-am parcurs. Sunt doar 17 texte pe teme precum iubirea (sau dorința de a fi iubit), pendularea între două vârste („mai am un crâmpei de supersonic youth„) și descrieri ale relațiilor cu diferite persoane. Dacă în „Când va veni ceea ce este desăvârșit” pare că avem o poveste, trecerea de la o etapă a vieții la alta, aici este mai degrabă vorba despre aceeași perioadă – perioada de tranziție, de unde și „expectativa” din titlu.

Primele poezii induc o stare de tristețe, pare că avem de-a face cu un soi de desprindere (de unul sau mai multe personaje de sex feminin); eul liric vorbește acum din calitate de părinte. Mi-au părut interesante paralele dintre „dacă îți trece așa ceva prin cap ești un părinte pervers” și „să-mi asum responsabilutatea pentru hazard/și-n numele celorlalți să urmăresc stabilitatea familiei„. Acest conflict interior continuă și în alte poezii, precum urmez râurile/rup barajele/poliamorie much, care se termină cu „să iubesc soții copii/(…) dar să încapi și tu/a patra vărsare/în mare a apelor/în iubirea asta/și nimeni să/nu se supere„.

Multe dintre poezii conțin elemente erotice sau o stare de „cum ar fi fost dacă…”; din majoritatea reiese și o melancolie omniprezentă în tot ce scrie Andrei. Poeziile mele preferate se găsesc la paginile 36 și 37: atrocități penibile („am gândit atrocități penibile/să treacă suferința mai repede/lacrimi de inorog trecute prin iad”) și năclăit în salivă și muci („fii cămașa mea purpurie de forță/camera mea de criză căptușită cu perne„). O altă poezie în care mă regăsesc, aflată printre ultimele, se numește adolescente hămesite forever; aici se clarifică ideea de „teleportare aflată în proces„. Andrei face referire la anatomie și chimie, însă construcția în sine sună a ceva ce mi-aș pune la descriere pe Instagram. Sfârșitul volumului e calm, eul liric își găsește liniștea și pare că a ajuns într-un final la destinație, după toate peregrinările sale.

Foarte puține versuri sau construcții au rămas criptice pentru mine. Andrei e în continuare „young&fresh” în exprimare și păstrează aceeași voce personală, puternică, ce nu se teme să spună lucrurilor pe nume – lucru greu de făcut bine în poezie. Nu este nimic care să îmi displacă la acest volum, foarte frumos editat și decorat, și pot spune că mă simt câștigată în urma lecturii. Sincer, aștept un volum de poezii sau un roman scris de Andrei care să mă distrugă complet din punct de vedere emoțional – știu că poate face asta.