Am ales să citesc Un copil pentru Rosemary (1967) deoarece nu am fost niciodată dezamăgită de o carte din colecția Cărți Cult a editurii Art, dar și pentru că acesta este un titlu foarte cunoscut în zilele noastre datorită ecranizării sale. Ira Levin a scris o continuare a acestei povești în 1997; sentimentele mele față de roman sunt ambigue și, din acest motiv, curiozitatea mea în legătură cu restul poveștii este scăzută.

1. Detalii tehnice
2. Ce se întâmplă în Un copil pentru Rosemary?
3. Ce mi-a plăcut la Un copil pentru Rosemary
4. Ce nu mi-a plăcut la Un copil pentru Rosemary
5. Gânduri finale

Detalii tehnice

• Trigger warning: deces
• Cuvinte cheie Un copil pentru Rosemary: moarte, familie, vrăjitorie, copil, confuzie, conspirație.
• Aspecte estetice și de structură: Îmi place extrem de tare acest format, este ireproșabil pentru mine. Cartea conține puțin peste 250 de pagini și este împărțită pe capitole de dimensiuni similare. Se citește repede tocmai pentru că fontul este destul de mare; coperta (față-verso) mi se pare extraordinar de frumoasă.
• Recomandări de lecturi similare: Casa bântuită de Shirley Jackson; Semne Bune de Terry Pratchett și Neil Gaiman

Ce se întâmplă în Un copil pentru Rosemary?

Rosemary și Guy tocmai se mută într-o clădire de apartamente foarte populară în New Yorkul anilor ’60. El este un actor cu mare potențial, iar ea este casnică și dorește să conceapă un copil împreună. Cuplul este prezentat drept unul solid, în care partenerii se respectă și se susțin reciproc. Lucrurile încep să se schimbe în mod neașteptat când se împrietenesc cu un cuplu vârstnic, vecinii lor de palier. La scurt timp, Rosemary rămâne însărcinată, iar cariera soțului ei este din ce în ce mai încununată de succes.

Când sarcina ajunge spre sfârșit, Rosemary pune toate lucrurile cap la cap. Este oare prea târziu pentru a mai putea schimba ceva? Un copil pentru Rosemary este un thriller psihologic cu un final neașteptat, care te ține captiv între pagini până la final.

Ce mi-a plăcut la Un copil pentru Rosemary

• Romanul se citește foarte ușor, dar aceasta este o sabie cu două tăișuri (voi detalia în antetul următor). Apreciez întotdeauna când o poveste este în sine captivantă. Din moment ce nu am urmărit încă celebra ecranizare, întreaga acțiune a fost surprinzătoare pentru mine, mai ales finalul. Am reușit să duc lectura la bun sfârșit într-un timp satisfăcător de scurt, ceea ce este desigur un merit al autorului.
• Îmi închipui că literatura anilor ’60 nu era la fel de bogată în romane thriller și horror precum este cea din zilele noastre; sunt sigură că mulți autori contemporani s-au inspirat de la Ira Levin, care a reușit să creeze multă vâlvă cu această creație. Îmi place în sine ideea unui loc bântuit sau implicarea grupărilor vrăjitorești în romane, chiar dacă filmele contemporane sunt suprasaturate de această premisă.
• Mi-a plăcut în mod deosebit finalul; nu mă așteptam ca Rosemary să ia decizia pe care a luat-o, deși existau doar două extreme posibile. Un astfel de roman cere musai o continuare ce nu poate avea decât un fundal apocaliptic. Pe de altă parte, din moment ce intensitatea emoțională a avut un nivel moderat, nu cred că volumul al doilea ar putea ridica foarte tare conceptul în ochii mei.

Ce nu mi-a plăcut la Un copil pentru Rosemary

• Stilul de scriere a fost mult prea simplist. Ira Levin descrie totul întocmai cum se întâmplă, nu lasă loc de interpretări sau imagini care să provoace intelectual cititorul. Personal, îmi place atunci când descopăr o combinație dintre claritate și lirism în ceea ce privește modul de scriere; atunci când o carte cade în vreuna dintre extreme – fiind ori prea abstractă, ori prea „pe față”, nu pot acorda un rating maxim din toată inima.
• Faptul că participăm la monologul interior al lui Rosemary, inclusiv la îndoielile sale de sine, alungă puțin din surpriza deznodământului. În ceea ce privește romanele de suspans, îmi place ca anumite elemente să nu fie numite direct, ci să păstreze cititorul într-o stare continuă de așteptare, făcându-l pe el să se îndoiască de propriile teorii. Am întâlnit o problemă similară recent cu romanul Audiția a lui Ryu Murakami.
• Chiar dacă nu este o chestiune ce îi poate fi imputată autorului, totuși mi-aș fi dorit să nu urmeze un tipar atât de clasic al narațiunii. Cel mai probabil este vorba despre gusturile mele formate de literatura modernă, dar cu siguranță există excepții chiar și în perioada anilor ’60-’70 de autori care au ieșit în afara normelor. Ira Levin nu este unul dintre cei cărora le place să își asume riscuri (dacă nu punem la socoteală ofensele aduse Bisericii Catolice).

Gânduri finale

Un copil pentru Rosemary nu poate fi o capodoperă, indiferent de unghiul din care privești. Precum în cazul romanului Casa bântuită a lui Shirley Jackson, este mai mult vorba despre ce a reprezentat apariția lucrării în sine decât despre calitatea sa intrinsecă. Mi-a făcut plăcere să parcurg cartea lui Ira Levin în special datorită formatului în care se regăsește la noi; mi-am satisfăcut curiozitatea literară, dar nu am găsit nici pe departe un nou roman favorit.

Prin urmare, Un copil pentru Rosemary ar trebui să existe pe lista lecturilor de citit într-o viață strict din punctul de vedere al istoriei literaturii, pentru a cunoaște mai bine originile genului horror. Nici din punct de vedere stilistic, nici din punct de vedere narativ, nu cred că vreun cititor contemporan poate fi dat pe spate de acest roman.