Astfel mi-am început incursiunea în colecția feminIN de la Publisol – cu autorul meu român clasic favorit și cartea care l-a propulsat în lumea literară a vremurilor sale. Pe tot parcursul lecturii m-am gândit la similitudinile dintre această colecție de nuvele și romanul lui Bukowski cu același nume.
Introducere
Dacă romanul lui Bukowski nu l-am putut duce la bun sfârșit din cauza profundei senzații de nonsens pe care am avut-o, nici Femeile lui Sebastian nu au fost prea departe, dar mi-am dorit totuși să duc la bun sfârșit lectura. După primele câteva zeci de pagini am redescoperit stilul literar de care m-am îndrăgostit acum un an, chiar dacă în cadrul unor povești mult mai puțin atrăgătoare decât Orașul cu salcîmi sau Accidentul.
Despre ce este vorba
După cum aflăm din comentariul de la început, avem de-a face cu patru nuvele ce nu par a avea multă legătură între ele și totuși ne invită să parcurgem câțiva ani buni din viața amoroasă a lui Ștefan Valeriu, un tânăr medic român care călătorește prin Europa. Două dintre locațiile de impact sunt un anume sat elvețian și Parisul anilor ’30, prezentat în aceeași atmosferă romantică din toate timpurile.
Fiecare nuvelă are o idee centrală separată, fiind însă guvernată de viziunea îngustă asupra lumii care îi aparține tânărului protagonist. Dat fiind formatul cărții, nu pot decât să comentez fiecare porțiune în parte:
Renée, Marthe, Odette
De la pagina 13 și până la pagina 66 în acest format, citim despre un vag triunghi amoros ce se formează la cazarea din Alpi unde Ștefan se recuperează după câteva examene la medicină. Mai întâi, se înamorează de o doamnă al cărei fiu are doar câțiva ani mai puțin decât el; la plecarea ei, o altă doamnă, de vârstă similară și venită în vacanță cu soțul, îi cade în brațe. Odette, cea mai apropiată de vârsta lui, este o virgină “ageră la minte”, care îl alege drept cea mai potrivită țintă pentru intențiile sale. Astfel se explică cele trei nume din titlu.
Cu siguranță, după ce parcurgi aceste pagini, n-ai decât să gândești “ce misogin mizerabil”. Mi-a fost greu să găsesc frumusețe în prima povestire, însă anumite descrieri sau comentarii nuanțate au reușit să îmi amintească de admirația pe care o am pentru autor. Un tânăr de douăzeci de ani care nu caută decât alinare și dezmierdare, care nu este dispus să își asume consecințe, care vrea să fie singur și totuși iubit – această imagine o avem în minte după prima nuvelă din Femei și, din păcate, lucrurile nu se schimbă cu mult nici în cele care urmează.
Emilia
De la pagina 67 până la pagina 93 descoperim povestea unei femei care ar fi putut la fel de bine să fie “un picior de scaun”, în cuvintele autorului; o femeie neatrăgătoare, care pare a se mișca mecanic și mai are puțin și dispare din vedere la cât de slută este – știți voi, cam cum este văzută și în zilele noastre o femeie ce nu corespunde standardelor de frumusețe. De data aceasta, Ștefan este doar martorul unei teribile povestiri, care îi are în centru pe Emilia și Irimia C. Irimia, un fost coleg de școală care i-a devenit partener acesteia.
Întreaga poveste se concentrează asupra relației celor doi, relație neașteptată și cu aspect comic – el fiind un bărbat înalt și lat în umeri, iar ea o femeie mică de statură și fragilă. În plus, nu vorbesc aceeași limbă. Situația ia o întorsătură grotească atunci când Emilia și noul ei soț urmează să pășească împreună într-o nouă etapă… Iar Ștefan al nostru, nume predestinat de bărbat intelectual ignorant (Ultima noapte…), nu poate face nimic pentru a schimba mersul lucrurilor. Cu toate acestea, avem încă o dată de-a face cu viziunea lui asupra condiției femeii în societate, chiar și când nu e “femeia lui”.
Maria
De la pagina 93 până la pagina 131 citim lunga scrisoare a acestei femei față de care Ștefan și-a confesat sentimentele, ea fiind într-o altă relație. Chiar dacă ne-am lămurit deja în privința moralității acestui protagonist și, în special, asupra pasiunii sale pentru femeile implicate în alte relații, el ține să ne întărească ideile. Îmi imaginez că autorul și-a imaginat cam în ce fel ar suna o dulce respingere din partea unei femei nefericite, dar asumate – și culmea, chiar cred că a nimerit-o, de data asta!
Cred că abia aici mi-am reamintit chiar de elementul care îmi plăcuse cel mai mult la romanele lui Mihail Sebastian: descrierea sentimentelor femeiești. În aceste lecturi mi-a plăcut felul în care explica feminitatea chiar din interiorul ei, mi s-a părut extraordinar cum un bărbat care trăia în acele vremuri a reușit să facă asta. În Maria am reușit să rezonez din nou cu ce citeam.
Este vorba doar despre această voce feminină care îi explică naratorului faptul că ea este mulțumită de alegerile pe care le-a luat, sperând să îi păstreze în continuare simpatia. Pot spune că aceasta a fost nuvela mea preferată din cele patru, chiar dacă este vorba doar de o scrisoare care evocă amintiri.
Arabela
De la pagina 133 și până la finalul cărții, adică pagina 189, citim despre lunga relație a lui Ștefan cu Arabela, o femeie întâlnită la un circ parizian. Deși aflat la Paris în scop profesional, naratorul nostru decide că vrea să trăiască un alt soi de viață împreună cu noua lui parteneră. Astfel, ajung împreună să fie artiști de succes în Europa, alcătuind un duo neașteptat.
Ce este straniu la această relație (da, și această femeie era deja implicată într-o alta) este că Ștefan, nici după ani petrecuți împreună, n-ar vrea să oficializeze lucrurile sau, Doamne ferește, să își aducă partenera în cotidianul lui, la București. Pe de altă parte, Arabela, docilă fiind și învățată cu greutățile vieții, nu este deranjată de mai nimic în afară de pervertirea naturii umane, cum o vede ea.
Din acest punct de vedere, cred că Arabela poartă în sine cea mai mare doză de ficțiune, comparativ cu celelalte nuvele, luând o turnură neașteptată, dar păstrând același protagonist care vrea de la viață confortul oferit de uterul mamei. Nu este de mirare că lângă o femeie atât de bărbătoasă precum Arabela el rămâne fidel o perioadă îndelungată.
Feedback emoțional
Înainte să încep să scriu recenzia aveam în minte doar mesaje liniștitoare, de tipul: “Mihail Sebastian a descris lumea cum a experimentat-o el” sau “nu ne este de folos să-l numim pe narator misogin citind poveștile în 2023”; chiar dacă astfel de gânduri sunt adevărate, am descoperit totuși că nu pot purta respect față de creator pentru această lucrare.
Cu siguranță naratorul și autorul nu trebuie confundați, fiindcă unul evoluează (după cum am văzut în lucrările ulterioare), iar altul rămâne mereu același, însă Ștefan Valeriu este clar un personaj pe care nu aș vrea să-l reîntâlnesc. Femeile din viața lui sunt, într-adevăr, interesante, dar la fel de adevărat este că n-ar fi putut atrage vreuna care să nu servească scopurilor sale – pe cele diferite n-ar fi putut să le vadă.
Mai departe de toate aceste idei, sunt, pe de-o parte, recunoscătoare pentru evoluția noastră umană și, pe de alta, îngrijorată de faptul că mentalitatea nu s-a schimbat chiar așa de mult din anii ’30 încoace. Îmi vin în minte versurile melodiei Labour de la Paris Paloma:
All day, every day, therapist, mother, maid
Nymph then virgin, nurse and a servant
Just an appendage, live to attend him
So that he never lifts a finger
Prin urmare, nu este vorba despre femeile pe care le știm în ziua de astăzi, cele care nu au nevoie de un bărbat pentru a ocupa un loc în societate. Cartea lui Mihail Sebastian m-a făcut să simt multă recunoștință pentru faptul că măcar cei care vor să asculte pot beneficia de instrumente psihologice prin care relațiile dintre oameni să nu mai reprezinte sentințe, torturi sau sclavie.
Concluzie
Se poate trece cu ușurință peste această lectură într-o viață – nu pierzi nicio frumusețe. Eu am decis să o citesc tocmai pentru a-mi exersa viziunea modernă asupra unor perspective mai mult decât firești în trecut; nu știu încă în ce fel să mă raportez sau dacă asemenea lucrări ar trebui să se mai bucure de atenția noastră în prezent.
Cu toate acestea, Mihail Sebastian are darul pe care foarte puțini autori români mi l-au oferit: este perfect citibil, are un stil antrenant, nu plictisește și, deseori, are idei inovatoare, face analogii la care nu m-aș fi gândit. Recomand cu multă căldură celelalte romane ale sale!
