Vreau să scriu despre această temă deoarece, deși nu practic psihoterapie încă, primesc solicitări care fie vor să transforme o relație terapeutică într-una din afara cabinetului, fie vor să facă saltul în direcția opusă. Iată de ce acest lucru nu este posibil!
Ce este o relație terapeutică?
Cred că mulți oameni au nevoie de direcții mai clare în ceea ce privește diferența dintre o relație terapeutică și una personală. În termeni simpli, în cabinet, fie el fizic sau virtual, terapeutul e acolo pentru tine. Nu doar că îți oferă un serviciu, dar îți dedică acele 50 de minute așa cum nimeni altcineva din viața ta nu ar trebui vreodată să o facă.
Relația terapeut-client este unică și trebuie să rămână în granițele stabilite de comun acord la începutul sesiunilor pentru ca terapia să aibă efect. Deși în psihoterapia integrativă, în care eu m-am format, psihoterapeutul nu este un “perete alb” care nu dezvăluie niciodată nimic despre sine, toate autodezvăluirile au strict scop terapeutic.
Acest lucru înseamnă că, dacă afli ceva despre terapeutul tău, acesta a considerat că informația ți-ar fi de folos pentru propria dezvoltare; nu este precum atunci când depeni amintiri cu cineva drag, deși s-ar putea să ai această senzație.
O alianță terapeutică este absolut necesară pentru ca procesul terapeutic să poată avea loc într-un mod benefic pentru client. Empatia este mijlocul prin care această alianță se poate forma. Chiar dacă în relație cu terapeutul tău te simți cel mai înțeles, cel mai văzut sau poate chiar cel mai apreciat, acesta este doar modelul pe care este nevoie să-l integrezi și să-l aduci în relațiile tale personale.
Diferența fundamentală dintre o relație terapeutică și una de prietenie, să zicem, este că cea din cabinet are rolul de a-ți arăta cum este să te simți în siguranță, astfel încât sinele tău autentic să se poată manifesta. Spre deosebire de relațiile personale, aici și numai aici, totul este despre tine. Acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să respecți limitele personale ale terapeutului, atunci când ele sunt comunicate.
Ce este o relație personală?
Cei mai mulți dintre noi întâmpină dificultăți pe partea de relaționare cu ceilalți fiindcă nu primim de la bun început reperele necesare. Este adevărat că atunci când relația cu sinele se îmbunătățește, calitatea relațiilor din exteriorul nostru va crește proporțional. Pe de altă parte, nu este întotdeauna ușor să îți dai seama unde se termină sinele tău și unde începe al celuilalt, iar acest proces se poate simți ca o orbecăire prin întuneric.
O relație personală se caracterizează în mod esențial prin reciprocitate. O persoană inițiază relația, iar cealaltă acceptă această invitație. Una adaugă ceva din conținutul personal relației, cealaltă îl primește și adaugă ceva în plus. Astfel arată o relație sănătoasă, care continuă prin acordul conștient al ambelor părți. Este vorba despre rezonanță, fiindcă niciodată nu ne întâlnim întâmplător; același lucru se aplică și între client și terapeut.
Cu toate acestea, criteriile prin care privesc oamenii întâlniți în viața reală cu diverse ocazii și cei care apelează la mine pentru consiliere sunt complet diferite. În primul rând, nu voi fi la fel de concentrată să identific patternurile fiindcă obiectivul meu nu este acela de a contura un plan de intervenție terapeutică. Așadar, deosebirea principală este scopul relaționării; într-o relație personală, singura intenție este să te bucuri de compania celuilalt, atât timp cât vă servește amândurora.
De ce nu sunt interșanjabile aceste tipuri de relații
Dacă am cunoscut o persoană în viața reală și am interacționat prietenește câteva ore, acea persoană nu-mi poate deveni client (dar îi voi recomanda cu drag un alt terapeut). La fel, dacă am avut chiar și numai o ședință de consiliere cu un client, acela nu-mi poate deveni amic; statutul său în viața mea a fost deja stabilit prin felul în care am ajuns să facem cunoștință.
Există cazuri în care, după ani de terapie, terapeutul și clientul ajung să aibă o relație foarte apropiată, bazată pe cunoaștere reciprocă. În acest caz, “cartea” indică să existe cel puțin doi ani de la finalizarea terapiei pentru ca cei doi să se poată vedea la un suc. Pe de altă parte, felul în care începe orice relație, adică fundația acesteia, reprezintă în general și modul în care se vor desfășura lucrurile ulterior.
Înțeleg foarte bine întrebarea “pot să-ți devin client?” după ce s-a format un oarecare sentiment de apropiere; clar te simți mai înclinat să îți dezvălui gândurile ascunse în fața unui om care te face deja să te simți confortabil. Pe de altă parte, prin această intenție, îți furi și ție și interlocutorului ceva foarte prețios: asumarea întregii responsabilități pentru procesul tău terapeutic și frumusețea interacționării autentice, fără criterii prestabilite.
Rezumat
După cum spuneam, deși cadrul terapeutic este unul care oferă siguranță și nu există limite în privința celor discutate, obiectivul terapeutului rămâne constant crearea și urmarea planului de intervenție, în acord cu clientul. Într-o relație din viața personală, singurul scop este starea de bine și evoluția relației în sine – nu ai un “rezultat dezirabil” în față, iar relația nu este în mod necesar finită.
Nu este nevoie să faci o astfel de alegere – “vreau să îți fiu client sau vreau să îți fiu prieten” – întrucât, cu puțină încredere în univers, vei vedea că acesta o face pentru tine prin felul în care ne întâlnim. De asemenea, nu ar fi corect să ai aceleași așteptări și de la terapeut, și de la cunoscuții tăi. Fiecare relație vine cu propriul său mod de funcționare, care trebuie respectat cu desăvârșire de ambele părți.
Într-un articol viitor, voi vorbi despre “de ce nu poți ajuta pe nimeni” și despre cum văd eu rolul psihoterapeutului în viața clienților săi.