Iată că am reușit să citesc acest roman clasic pentru copii, ce a stat la baza unui film la fel de extraordinar. Am doar cuvinte de laudă pentru cartea lui Neil Gaiman și consider că ar trebui să fie pe lista de lecturi de pretutindeni.
Introducere
Coraline este o carte de 164 de pagini, în acest frumos format de la editura Arthur, în care trăim cu sufletul la gură aventura prin care tânăra noastră protagonistă trece cu puțin timp înainte de începerea unui nou an școlar. Precum multe alte cărți scrise pentru copii, volumul de față debordează de simbolism și ne propune o poveste “mai altfel”, înțesată de angoasele principale ale tinerilor cititori: plictiseala și pierderea figurilor parentale.
Despre ce este vorba în carte
Coraline, o fetiță curajoasă ai cărei părinți nu-i acordă suficient timp, vrea să exploreze tot ce se află în jurul noii lor locuințe. La un moment dat, descoperă o ușă din apartamentul lor care, în aparență, nu duce nicăieri. În absența părinților, ea descoperă totuși că poate păși prin peretele de cărămidă într-o altă lume, în care lucrurile funcționează altfel.
În urma explorării, Coraline vrea să se întoarcă în lumea ei, însă acest lucru nu mai este posibil – nu până nu trece probele antagonistei din carte, “cealaltă mamă”, pentru a-și putea recupera universul. Cel mai important element din acest univers este reprezentat, desigur, de către părinți. O replică din carte mi-a rămas în minte și cred că rezumă destul de bine esența poveștii: “nimeni nu vrea tot ce își dorește”.
Astfel, protagonista noastră se transformă într-o aventurieră, al cărei rol este restabilirea ordinii așa cum o știe. Povestea lui Neil Gaiman este o frumoasă metaforă pentru maturizare și procesele ce au loc în inconștientul oricărui copil care pătrunde într-o nouă etapă a dezvoltării sale.
Feedback emoțional
Cu siguranță mi-ar fi plăcut foarte mult să citesc această carte în copilărie, dar acum o pot aprecia cu atât mai mult cu cât înțeleg semnificația obstacolelor apărute în calea lui Coraline. Am putut reintra în pielea unei fetițe care își dorește o îndeletnicire antrenantă și se folosește de propria imaginație pentru a crea diferite universuri, ce pot fi accesate în momente de criză sau plictiseală.
Lupta lui Coraline din “cealaltă lume”, doar pentru a putea reveni în realitatea ei, implică activarea resurselor de care avem nevoie la rândul nostru pentru a reuși – uneori, este suficient să ne dăm seama că anumite obstacole sunt de fapt iluzii. Aceste iluzii sunt generate de către o entitate întunecată din mintea noastră, care nu are decât puterea de a degenera situațiile, nu de a le crea.
În poveste, rolul este ocupat de “cealaltă mamă”, pe care fetița o respinge în favoarea mamei adevărate. Chiar dacă aceasta din urmă nu îi acordă la fel de multă atenție, Coraline cunoaște rapid și reversul medaliei; mai mult decât atât, pare că ea este și un fel de salvatoare a strămoșilor, ceea ce mă face să cred că procesul ei transformator este cu atât mai semnificativ.
Concluzie
Oricât aș sta să interpretez detaliile din poveste și semnificația lor psihologică, cert este că romanul lui Neil Gaiman este o adevărată capodoperă: de la gradul de originalitate la felul în care și-a construit personajele și a expus acțiunea.
Mi-a făcut deosebită plăcere să parcurg povestea lui Coraline și o recomand la rândul meu cititorilor de toate vârstele!
