Cristina Boncea

Nu e deloc întâmplător faptul că, fără să știu, tocmai am citit primul roman scris de Charles Bukowski, cel care l-a condus către faima ulterioară. Abia la ultimele cuvinte am avut o perspectivă generală asupra semnificației sale și s-ar putea să-mi fi schimbat puțin concepția despre autor.

Descrierea de pe spate nu m-a ajutat să-mi dau seama că ce citesc e de fapt o autobiografie ficționalizată. Se pare însă că Bukowski chiar a lucrat pentru Serviciul Poștal al Statelor Unite până la 50 de ani când, într-un moment de maximă decadență, s-a hotărât să scrie o carte. După ce parcurgi cele 250 de pagini îți dai seama ce transformare imensă a avut loc în viața autorului și cum întreaga lui experiență l-a propulsat printre unii dintre cei mai îndrăgiți autori americani. De pe Wikipedia am aflat că primul său editor i-a oferit suma de 100$ pe lună pentru restul vieții sale (plus, desigur, banii din vânzări, drepturi de autor, etc.) pentru a-și da demisia de la Poștă și a deveni scriitor full-time. Oare ce înseamnă toate astea?

Avem portretizat foarte clar un om ca oricare altul, sclav al sistemului american. Trăiește de pe o zi pe alta, nu are timp decât pentru muncă și băutură, hainele lui sunt de cele mai multe ori uzate și abia dacă ajunge să se bucure cu adevărat de ceva. Henry Chinaski e totuși diferit de colegii săi de la Poștă pentru că el vede mai departe de regulile lor imposibile și dezumanizante. Nu poate face mare lucru despre asta, dar poate alege să vâneze totuși micile plăceri ale vieții. Femei, cursele de cai unde avea succes la pariere, o cină într-un restaurant de lângă ocean. Din ce-am înțeles, cele două soții ale lui portretizate în roman au corespondent și-n realitate, iar realitatea este mult mai dură și crudă decât stilul umoristic în care a scris Bukowski despre ea. Am încadrat cartea și la cărți amuzante și la cărți deosebit de triste pentru că acesta este sentimentul cu care rămân în urma lecturii. Iată un bărbat care nu are deloc șansa de partea lui, nu pe o perioadă îndelungată oricum, care totuși își folosește cinismul în favoarea sa până la epuizarea fizică. Momentul în care își dă din nou demisia de la Poștă, după mai mult de un deceniu de muncă, marchează momentul în care îl întâlnim și noi cu adevărat.

În prima parte a cărții există o scenă de viol care m-a intrigat la început și căreia în continuare nu-i văd rostul. Pare că acțiunea ar fi rămas la fel și fără actul barbar al lui Cinaski, iar faptul că deseori este și el futut în același fel de viață nu schimbă asta. Îl avem deja în minte pe Hank Moody din Californication, un bărbat afemeiat și șarmant pe care femeile îl doresc în patul lor, doar că genul ăsta de sex e consensual, spre deosebire de aproape singurul gest pentru care protagonistul poate fi blamat în cartea de față. Poate că e doar o metaforă pentru victimele care devin agresori la rândul lor, dar, în orice caz, de acolo mi-am zis iarăși că Bukowski nu e decât un decadent ale cărui texte nu au mare valoare artistică (am mai citit un volum de povestiri scrise de el și jumătate din altul). Iată totuși că nu e puțin lucru să fi trăit jumătate de viață de om în mizerie, pentru ca în cealaltă jumătate cineva să-i dea o șansă talentului tău. Câți oameni au parte de privilegiul ăsta? Bukowski portretizează în scrierile sale scene extrem de realiste din „viața de jos”, adică viața pe care o trăiesc majoritatea oamenilor. Violurile repetate sunt încă un redflag pentru mine și mi-aș dori să fie doar o metaforă, cum ziceam adineaori.

Cu siguranță Bukowski nu va deveni niciodată autorul meu preferat, doar că acum are puțin mai mult sens pentru mine de ce a rămas un scriitor atât de important în istorie. Nu, nu pentru că a fost poștaș, bețiv și afemeiat, ci pentru că a reușit să scrie despre lucrurile astea într-o așa manieră încât să înțeleagă oricine ce se petrece de fapt în lume și câți oameni mor în mizerie, fără să aibă o șansă reală de a scăpa. Scrie despre cei neprivilegiați, despre cei care rămân slugile sorții până își dau ultima răsuflare. Harul lui a fost capacitatea de a scrie despre toate astea, în lipsa oricărui alt răspuns. Cruzimea, brutalitatea, abuzul de putere, violența și violurile fac parte dintr-o astfel de lume în care trăim încă și nu toții eroii trebuie să dea dovadă de o moralitate-model. Uneori e suficient să te salvezi pe tine însuți.