Ariel meets Alice. Despre granițele dintre lumi

Ariel

Obișnuiam să visez la cum e să fii acolo, nu aici. Fericirea mea era departe, inaccesibilă. M-am născut într-o familie numeroasă și urma să devin o prințesă, dar idealurile mele nu se potriveau cu cele ale părinților și surorilor mele. Aș fi trăit trei sute de ani în ocean, bucurându-mă de toate frumusețile naturii. Voiam să fiu nemuritoare însă. Oamenii păreau să o ducă atât de bine acolo sus, departe. Îi auzeam petrecând. Într-o zi, o statuie a căzut printre noi. Îi aparținea Prințului Oamenilor. Acela a fost momentul când am știut, am luat-o ca pe un semn. Mi-am zis “eu nu aparțin acestui loc”, așa că am făcut tot posibilul să plec, să-mi las în urmă originile. Nu mă interesa sub nicio formă să perpetuez ce a fost înaintea mea. Știam deja cum s-ar fi sfârșit povestea. Dar acolo… N-aveam nicio idee cum e să fii acolo, printre ei. Nu știam nimic despre lumea oamenilor, doar faptul că erau cu totul diferiți de noi. Respirau aer prin nări, mergeau peste tot pe picioare. Lumea lor era nemărginită, pe când pe a mea o cunoșteam prea bine. “De ce să mai rămân aici?” m-am întrebat. Totul era previzibil. Eram cea mai mică dintre surorile mele, mai aveam mult de așteptat până la încoronare. Trebuia să fiu cu un băiat de aici, o sirenă ca și mine. “Cât de plictisitor!” mi-am zis.

Am renunțat la tot și de acolo știți povestea. Prințul nu a înțeles sacrificiul meu. Ce însemna că eu veneam de fapt din altă lume. Nici nu i-am putut spune vreodată, dar ce diferență ar fi făcut? Cred că așa tratează oamenii în general pe cei care nu sunt ca ei. Îi tolerează numai. Nu mi-a plăcut pe Pământ, fiindcă tot nu am fost om. Am fost doar jumătate din tot ce mi-am dorit și asta nu a fost destul încât să pot trăi veșnic. Nu mi-am putut păstra sufletul pentru că-mi pusesem toate speranțele în alegerea Prințului. El nu m-a ales pe mine. Cum ar fi putut? Nu știa că i-am salvat viața, dar nici asta nu mai contează. Chiar și dacă m-ar fi ales, rămâneam cu amintirile mele. M-aș fi întrebat mereu cum e viața acolo jos. Viața pe care am lăsat-o în urmă. Aș fi trăit înjumătățit pentru totdeauna. Am eșuat, în orice caz. Cum s-ar fi putut sfârși cu bine povestea mea? Nu am știut ce cer atunci când m-am dus la Vrăjitoarea Mării. Dar nici n-aș fi putut accepta viața ce mi-a fost predestinată de la naștere. Să fiu o simplă sirenă, la fel ca toate celelalte. Așa, am fost sirena-om care s-a transformat în Fiica Aerului, printr-o bunăvoință divină. Tu ce-ai fi făcut în locul meu? Un alt târg cu vrăjitoarea.

Aș fi putut fi Alice. Ea este împlinirea visului meu. Este atât om, cât și regină. Trăiește acasă, acolo unde s-a născut, dar și în Țara Minunilor. Eu am crezut că Pământul e Țara Minunilor. Ea n-a trebuit să renunțe la nimic pentru a aparține ambelor tărâmuri. Ea nu s-a îndrăgostit de un prinț și nu s-a lăsat orbită de dragoste. Acum m-aș duce la Vrăjitoare să-i spun: “uite care-i treaba. Vreau să fiu om, dar un om independent. Vreau să pot merge fără să simt durere, vreau să pot vorbi. Vreau să nu fie nicio diferență fizică între mine și alți oameni. Îți dau părul meu, îți las coada mea, dar tu fă-mă un om adevărat, nu o schimonosire. Nu o biată fată care așteaptă dragostea unui prinț într-o poveste în care destinul ei depinde de asta. Vreau să fiu Alice, pentru că am înțeles acum că oriunde m-aș afla, pe Pământ sau în ocean, e în natura noastră să ne dorim să fim mereu în altă parte. Știu deja că nu sunt fericită aici și renunț bucuroasă la forma fizică pe care o am. Tu transformă-mă într-o ființă care se poate preumbla oriunde cu mintea, dar vreau să fiu o ființă nemuritoare.”

Știu că veți râde de mine. Vrăjitoarea n-ar fi acceptat. Nu ar fi avut destule de câștigat. Probabil m-ar fi blestemat să rămân mereu copilă, ca Alice, sau poate o femeie stearpă, care să nu cunoască niciodată dragostea unui bărbat. Acum îmi pare un preț mic de plătit, dar cine știe ce prostie mai fac dorindu-mi, acceptând astfel de lucruri? Vreau să știu cum le pot avea pe toate, așa cum pot oamenii. Încă îmi pare că ei pot avea tot ce-și doresc, pe când eu voi purta mereu un handicap cu mine. Handicapul de a mă fi născut într-o altă specie, una de care ei poate nici n-au auzit sau în care nu cred. Oare mai sunt și alte asemenea ființe pe Pământ? Născute sub alte forme, străine chiar și mie, care și-au dorit mai mult decât orice să fie oameni? Nici măcar nu știam ce înseamnă să fii om. Alice face lucrurile să pară atât de ușoare. Nu găsesc rezolvarea la ghicitoarea mea și simt cum îmi trece timpul fără a avea un răspuns. Nu vreau să fiu sirenă și nu vreau nici să fiu supusă unui om. Nu vreau să simt dureri sau să amuțesc atunci când doar exist. Nu vreau să fiu nici o Fiică a Aerului, fiindcă ele nu au corpuri fizice. Nu se pot bucura de căldura soarelui sau a altor ființe, nu pot atinge cu adevărat ceva. Nu pot mânca, nu pot dansa, nu pot iubi. Dar Alice… Alice poate închide ochii și brusc toată lumea e a ei. Nu are nevoie de nimic altceva decât iepurele care o conduce spre Tărâmul Viselor. Îmi doresc, poate, un asemenea iepure magic. Cred că aș fi bucuroasă să accept acest schimb, să fiu doar un om obișnuit a cărui minte e însă un portal spre lumea tuturor posibilităților. Ajutați o biată sirenă, o biată ființă nemulțumită de condiția ei… Ajutați-mă să fiu ceva ce cred că deja sunt pe interior, dar n-am idee cum să pun asta în cuvinte.

Alice

Uneori îmi e dor de lumea în care trăiam în copilărie. Nu știu dacă am lăsat cu adevărat în urmă Țara Minunilor, unde atâtea lucruri stranii se întâmplau, dar cert e că nu puteam rezista acolo prea mult. Călătoria mea trebuia să se termine la un moment dat, fiindcă oamenii pur și simplu nu sunt făcuți să reziste la asemenea dihotomii. Simțeam că trebuie să aleg dacă să fiu doar eu, Alice așa cum mă știam, sau Alice-Regina, care trebuia să răspundă de o întreagă lume. Se prea poate ca asta să-mi fi dorit în sinea mea, dar odată ajunsă în acea postură, mi-am dat seama că ar putea fi prea mult. Aventurile mele în Țara Minunilor și Țara Oglinzilor sunt mai multe decât vă puteți imagina. Am vizitat tărâmurile magice din mintea mea de mii de ori, până ce aproape am ajuns să mă pierd în ele. Ce s-ar fi întâmplat atunci cu mine? Poate nu m-aș mai fi întors niciodată la cea pe care o știu. Poate nici măcar n-aș mai fi avut un corp fizic. Ar fi trebuit să-mi iau la revedere de la tot ce cunosc, iar asta pur și simplu nu se poate.

Poate că unii mă invidiază. Poate ei au fost doar așa cum se știu dintotdeauna. Nu și-au schimbat niciodată forma sau particularitățile, nu s-au micșorat sau mărit în funcție de lucrurile pe care le-au consumat. Recunosc că și eu, înainte de a-l urma pe iepure, mă întrebam cum ar fi dacă lumea ar fi altfel. Dacă totul ar fi posibil. Ei bine, dragii mei, am aflat că totul e posibil oricum. Acum sunt adult și, chiar dacă n-am mai văzut pisici care să apară din aer sau Regine care să joace șah pe o tablă imensă din mijlocul unei grădini, trebuie să vă anunț că lucrurile pe care ni le dorim au mereu corespondent în realitate. Poate că-mi doream să guvernez o lume doar a mea, unde regulile să fie hotărâte doar de mine, iar toți ceilalți să se supună. Deși nu cu gândul ăsta am pornit la drum, am ajuns o astfel de făuritoare de magie. Și aici, în viața reala, în lumea pe care o văd cu ochii deschiși, avem aceleași puteri. Magia există cu adevărat. De ce m-aș mai întoarce în copilăria mea fascinantă? O port cu mine oricum. Ea însă nu mă mai poartă fiindcă nu mai sunt aceeași Alice. Ce, credeați că nimic nu se schimbă în tine după ce te perinzi atât de des în alte lumi? Cum să nu. Am adus tot ce mi-am dorit în realitate. Viața poate fi o aventură în adevăratul sens al cuvântului tocmai pentru că viața nu e ceva ce se întâmplă în exterior. Pot închide ochii și să revăd toate minunile pe care le-am trăit, dar, mai mult decât atât, le pot face să se întâmple sub o altă formă. Putem face asta, oameni buni. Și Realitatea e tot o Țară a Minunilor.

Ce i-aș spune bietei Ariel? Într-adevăr, cazul ei e grav și rezonez profund cu el. Câtă suferință trebuie să fie în sufletul unei ființe blocată într-o formă. Cum ar fi fost dacă aș fi rămas la infinit Alice din Țara Minunilor și atât? Dacă nu aș mai fi evoluat, dacă nu aș fi crescut. Da, Arielei i-au fost impuse alte condiții decât mie. Pentru ea, oceanul era o închisoare, iar lumea largă, eliberare. A învățat că lucrurile stau diferit, dar totuși era lesne de înțeles că nici dacă s-ar mai fi putut întoarce acasă – cum a avut odată ocazia să o facă prin surorile ei -, nici acea soluție nu i-ar fi adus vreo bucurie. Cât de bine o înțeleg pe Ariel… Și eu aș fi plâns dacă cineva m-ar fi trezit din reveriile mele înainte ca eu să-mi termin misiunea în Țara Minunilor. Eu am avut privilegiul de a-mi trăi visele până la capăt, pe când ale ei au fost zdrobite nemilos și din ignoranța Prințului. O secundă nu s-a întrebat despre natura ei, cum de obicei oamenii nu se întreabă nici despre propriile naturi. E devastator. Dar, dar! draga mea Ariel, cred că am găsit răspunsul pe care-l cauți, pe care și eu îl căutam într-un anumit sens. Nu poți rămâne în ocean, nici pe Pământ, nici în Aer. Nu aparții de fapt niciunuia dintre aceste locuri. Eu cred că de fapt nimeni nu aparține niciunui loc vreodată pentru că, uită-te la mine! Toți cei din Țara Minunilor erau convinși că trebuie să rămân acolo, că sunt predestinată. Și toți cei de acasă erau complet convinși că eu sunt doar o fetiță obișnuită, la fel ca oricare alta. Cei care ne-au judecat astfel, doar după aparențe, au greșit, Ariel.

Eu nu voi fi niciodată o fată obișnuită și nici tu doar o altă sirenă. Așa că iată ce-ți propun: de dragul meu, vino să ne întâlnim în Țara Viselor. Vei putea explora tot ce-ți dorești, vei avea ocazia să trăiești până la capăt orice pasiune ascunsă a ta, de care poate încă nu ești conștientă. După aceea, vei ști. Vei avea răspunsul. Doar trăindu-ne fanteziile până la capăt știm cine suntem cu adevărat. Chiar și atunci pot apărea distorsiuni, la fel cum nici eu n-am reușit să deschid din prima ușa care ducea spre grădină. Eram ba prea mică, ba prea mare, ba prea singură și îndurerată. La fel și tu erai nepotrivită pentru Prinț, din motive care nu țin de nimeni. În cele din urmă, ambele ne-am eliberat, dar tu-mi spui acum că ai vrea să-ți retrăiești povestea altfel, să faci alte alegeri. Află că poți, dragă Ariel! Hai cu mine în Lumea Viselor, unde mă voi coborî din nou pentru tine după atâta vreme, și vom afla împreună ce-ți dorești cu adevărat și cum poți aduce acea lume și-n Realitate. La fel cum am făcut-o și eu.

Ariel și Alice

Suntem acum în Tărâmul Viselor, una și aceeași. Om, sirenă, spirit. Hibrizi astrali. Acum pare mai clar ca niciodată că orice ființă vie cuprinde în ea totul, așa că nu ne mai putem bloca în formă. De ce ne-am născut sub anumite forme, în anumite corpuri? Numește asta predestinare, dar nu e în niciun caz o limitare. Suntem și Alice și Ariel. Suntem orice ființă a trăit și a pășit vreodată în acest Tărâm. Aici nu există nicio diferență între noi două sau între noi și ei. Avem privilegiul de a coexista, de a înlătura orice graniță a ființării. Totul pare atât de simplu. Dar ce se va alege de noi când ne vom întoarce în Realitate? Acum Realitatea în sine pare un impediment în calea fericirii noastre. De ce n-am putea rămâne aici pentru totdeauna, unde putem fi orice vrem? Pentru că mereu ne trag originile înapoi spre casă.

Poate că viața mea nu trebuie să fie ca a părinților mei. Poate îmi pot schimba destinul, indiferent de locul unde trăiesc. Pământ sau ocean. Care e, oricum, diferența fundamentală dintre ele? Niciunul nu e cu adevărat infinit. Nu e viața în ocean doar o reflexie a vieții terestre? Nu avem și noi proprii noștri prinți? Nici măcar nu m-am sinchisit să mă uit la ei vreodată. Am anulat de la început posibilitatea de a putea rămâne aici, pentru a cunoaște. Cum pot eu cere să cunosc Pământul, în întinderea lui vastă, când nu-mi cunosc încă propria casă? Ce naivitate de copilă. Iată păcatul pentru care a trebuit să plătesc. M-am grăbit.

Astfel grăiește partea de Ariel a sinelui.

Ce cunoscut îmi pare spațiul acesta. E ca și cum e voidul pe care s-a clădit Țara Minunilor. Da, sunt sigură că e ceea ce psihanaliștii au numit “inconștient”. Și totuși, cât de bine m-am simțit aici! N-am mai ținut cont de nicio regulă socială, de conduită și nici măcar de legile fizicii! Ce liberă m-am simțit, ce familiar îmi e locul. Dar știu deja prea bine riscurile de a zăbovi prea mult. Trebuie mereu să te întorci la lumea din fața oglinzii, altfel riști să te pierzi definitiv. La ce îți mai servesc toate acele minuni dacă nu le poți păstra de-a pururea cu tine? Dacă nu mai ai un sine… Da, iată. Aici s-a construit scheletul sinelui meu. Aici mă pot întoarce, dar nu pot rămâne. Întocmai cum ar fi trebuit să facă Ariel. Chiar ar fi putut trăi în ambele lumi și n-ar fi fost doar o sirenă oarecare.

Așa spune și partea de Alice a sinelui.

Și-atunci, răspunsul pentru noi este clar. Nu trebuie să pleci cu adevărat de acasă, să te îndepărtezi de tot ceea ce ești, pentru a cunoaște lumea. Nu trebuie să-ți legi existența de nimic exterior pentru a te bucura de ea. Nu trebuie să faci pacte cu vrăjitoare fiindcă toată lumea e, de asemenea, în tine. Ai purtat-o în tot acest timp. Trebuie doar să-ți închizi ochii și să mergi prin Întuneric pentru a vedea totul. Iepurele e chiar somnul dulce care te fură și te conduce spre tine însăți. Tu ești Țara Minunilor. Țara Minunilor îți aparține.

– Nu-i așa, Ariel?

– Așa e, Alice.

Și-acum e vremea să ne întoarcem acasă, până nu uităm cu totul cine suntem. Iată cât de uman este mereu totul. Sinele e singurul lucru de care trebuie să te atașezi, fiindcă el e singurul lucru care ți-e atașat. Trăiește-n mare, Ariel, iar eu, Alice, voi trăi pe Pământ. Nu înseamnă că ne vom despărți vreodată sau că viețile noastre vor fi în vreun fel diferite. Oceanul e Pământ, Pământul e ocean și toate sunt făcute din magie. Suntem la fel de magice amândouă. Nu există niciun preț de plătit pentru a fi cine ești.

– Du-te înapoi în ocean, Ariel… Du-te și vorbește-le despre tot ce ai văzut aici. Nimic nu e mai departe de locul în care te afli. Cu toții aparținem aceleiași lumi.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.