Cristina Boncea

Am citit cu mare încântare primul volum de poezii al Lanei, dar mi-a fost de ajutor și audiobook-ul audiat pe Scribd. În audiobook, Lana recită doar 13 dintre poemele din volum, cu versuri ușor modificate, pe fundale muzicale potrivite cu stările sufletești pe care ea a vrut să le transmită.

În volum sunt în total 19 poeme și câteva haiku, iar la final a optat pentru niște pagini goale unde cititorul își poate scrie propriile gânduri. Printre toate textele există și fotografii, majoritatea făcute de Lana însăși. Ador acest concept de tot unitar și știam de la început că va fi o carte cu rating maxim pentru mine. Am reușit să o redescopăr pe Lana, unul dintre artiștii mei preferați încă de când am descoperit-o, la vârsta de 13 ani. Ultimele ei albume muzicale nu mi-au recreat aceeași stare de beatitudine precum în adolescență, dar poeziile, în special cele recitate pe suport audio, mi-au trezit iarăși dragostea pentru Lana.

Sinceră să fiu, probabil din cauza unei bariere de limbaj, la primele lecturi nu mi-am dat seama cât de mult rimează poemele. Deși e în mare parte vorba despre rimă albă, atunci când le-am auzit rostite de autoare mi-am dat seama de melodicitatea lor. Cred că preferatul meu rămâne „Tessa DiPietro„, un poem despre vorbele rostite de o clarvăzătoare către Lana. Cele două vorbesc despre energii și clarviziune, la care cea din urmă pare să aspire.

Lana spune: „Maybe an artist has to function a little bit above themselves/if they really want to transmit some heaven”

Răspunsul clarvăzătoarei este însă unul revelator, neprevăzut și chiar amuzant în ultimul vers. Multe dintre poezii sunt de fapt povești personale de acest fel, versificate. Pe locul doi pentru mine a fost „SportCruiser„, unde Lana vorbește despre încercările ei de a devenit pilot sau căpitan de navă. Poemul este printre cele mai lungi și încărcate de semnificație, iar din aceste două experiențe Lanei i se relevă motivul pentru care scrie. Pe locul al treilea din acest mini-top se găsește „Thanks to the locals„, un poem unde Lana se întreabă ce e de făcut cu o cerere în căsătorie pe care o primise recent, în timp ce merge la o întâlnire a Alcoolicilor Anonimi să-și spună povestea, deși ea nu mai consumă alcool de 14 ani.

Există multe alte versuri care mi-au rămas în minte, mai multe strofe unde Lana vorbește foarte clar despre cine e ea și ce-și dorește de la lume; poezii în care vorbește despre dragostea ei pentru o aumită persoană sau un loc, de obicei Los Angeles. Titlul provine dintr-un vers al primei poezii din volum. Violet pare a fi o fetiță de 7 ani pe care Lana o văzuse jucându-se în iarbă la o petrecere. Inspiră puritate și acel mod metafizic de a privi lucrurile în care Lana încearcă tot timpul să trăiască. În acest volum regăsim oarecum memoriile unei femei de 33 de ani care continuă să-și romantizeze viața, folosind motivele literare cu care ne-a obișnuit și în melodiile ei: trandafiri, rai, viața de apartament alături de persoana iubită, plaje și despărțiri.

Mi-a amintit de cartea lui Patti Smith pe care am citit-o recent, Torcătoarea de vise, deși pe Lana am reușit să o „străbat” mult mai ușor, să găsesc cheia în care ar trebui interpretate cuvintele ei. Nu e neapărat necesar să ai cunoștințe despre background-ul artistei sau să-i asculți muzica pentru a te bucura de acest volum. Cred că e o bună introducere la cine vrea Lana del Rey să fie, ce dorește să lase în urmă prin arta sa. Haiku-rile nu mi-au plăcut în mod deosebit, dar efectul este unul interesant având fotografii în dreapta lor. Faptul că Lana a păstrat unele versiuni scrise la mașina de scris cu tăieturi, punând în dreapta versiunea finală a câtorva poeme mi-a plăcut iarăși foarte tare; oferă acel aer de imperfecțiune pe care l-am adorat mereu la ea.

Voi rămâne mereu fascinată și inspirată de complexitatea acestui artist și voi crede în ea indiferent de ce scandaluri mediatice vor apărea, cum a fost în ultima perioadă. Lana este o poetă care are cu adevărat ceva de spus și reușește să facă o artă din propria viață, idealul multor alți artiști. Unele poeme vorbesc despre traume, altele sunt jucăușe și dulci. Lana ne trece prin toate aceste emoții pe care le-a simțit și încearcă mereu să păstreze esențialul, să nu se îndepărteze de Adevăr, în sens filosofic. Nu se îndepărtează de propriile ei valori și credințe și ne conduce și pe noi prin acest labirint interior, fără a destăinui prea multe lucruri despre sine la modul faptic, dar evidențiind aspectele care sunt în mod evident cele mai importante pentru ea.

Am citit și recitit poemele de o grămadă de ori de când am primit cartea cadou, din dorința de a le putea integra cât mai bine, de a mă hrăni cu seva lor și a le purta mereu în minte. Acum am reușit să fac acest lucru, dar cu siguranță mă voi întoarce la ele cu fiecare ocazie, pentru că rezonez profund cu multe din lucrurile pe care ea le-a pus în versuri. Aș putea vorbi la infinit despre acest debut poetic al Lanei, dar vă invit să descoperiți singuri universul ei atât de fascinant și plin de constelații.