Cristina Boncea

Am cumpărat această carte de poezii la mâna a doua pentru doar 1$ de la un magazin din Manhattan iar ce m-a făcut să-mi dau seama cu ușurință că este un volum cel puțin interesant a fost unul dintre versurile pe care le-am surprins la prima răsfoire, parte dintr-o poezie despre lesbianism.

După ce am terminat de citit, am realizat că descrierea de pe spatele cărții cuprinde la perfecție temele abordate în poezii: „ it tackles both personal and contemporary issues of enslavement, sexuality, psychological trauma, and physical abuse„. Opera Pamelei Sneed este puternică, extrem de brutală chiar și într-adevăr scoate în evidență problemele sociale de care se lovesc încă femeile de culoare din suburbiile americane. Locuind în New York în prezent, pot spune că nu este foarte greu să observi diferențele de clasă socială dintre femeile de culoare și cele albe iar gândul că atâtea atrocități sunt în continuare comise împotriva întregii rase fără ca nimeni să nu spună un cuvânt în această privință este doar la o aruncătură de băț mai departe. Autoarea a scris despre muzele ei feminine, despre traumele din copilărie și încercarea de a-și găsi identitatea, de a fi o revoluționară – la fel ca unul dintre idolii săi, Harriet Tubman. Recunosc că nu sunt familiară cu viața dusă de aceasta din urmă, iar Pamela m-a împins să fac cercetări în acest sens pe viitor. Sunt convinsă că foarte multe femei se pot regăsi în cuvintele ce par aruncate la întâmplare printre pagini, dar vibrează de viață și furie, ale Pamelei.

Chiar și fără un context anume, poeziile ei sunt foarte accesibile și consider că autoarea a reușit să facă încă un pas înspre revoluția de care are nevoie întreaga societate americană și nu numai. Comunitatea LGBT, comunitatea persoanelor de culoare, comunitatea copiilor ce au fost abuzați – toate aceste presupuse minorități, tratate cu nonșalanță de o bună parte a societății, sunt lucrurile care stau la baza acestui volum de poezii iar Pamela este doar unul dintre oamenii care refuză să renunțe la a-și duce mesajul mai departe: avem nevoie de o schimbare în atitudine, avem nevoie să ne regăsim cu toții identitățile știrbite pe parcursul vieții. Titlul cărții reprezintă un vers din ultima poezie și se referă la dependența creată între sclav și stăpân, care se aplică atât sclavilor propriu-ziși, care făceau muncile de jos pentru mult prea puțini bani, cât și femeilor abuzate de bărbați, copiilor abuzați de părinți care se întorc totuși acasă fiindcă nu cunosc un stil de viață pe cont-propriu, nu-și pot descoperi aripile cu care să zboare.

Un volum de poezii despre libertatea sufletească care a ajuns direct printre favoritele mele. Dacă puteți face rost de o copie, nu o să regretați această incursiune în sufletul unei femei puternice, ca multe altele.