O să încep clișeic prin a spune că încă de la primele cuvinte Eugenides m-a prins; dacă aș fi autoarea care știu că sunt în interiorul meu (potențialul), așa aș scrie. Imagini clare, ce curg unele în altele, o tematică grea, o perspectivă originală asupra suicidului, care conectează starea unei întregi națiuni de moartea celor cinci adolescente într-un fel poetic și de impact.

Sinuciderea fecioarelor este scrisă din perspectiva unor băieți care locuiau vizavi de familia Lisbon formată din mama (casnică), tatăl (profesor de liceu) și cele cinci fete ale lor, cu diferență de un an între ele. Știm de la început (și, evident, din titlu) că toate cinci ajung să se sinucidă. Prima este chiar mezina, care, după o primă tentativă eșuată a la 13 reasons why, se aruncă de pe fereastră și moare a la Vlad Țepeș. Acest lucru stârnește un val de… confuzie? teamă? printre localnici, aduce awareness asupra acestui subiect – sinuciderea printre tineri – și conduce la implementarea unor măsuri minimale pentru a încerca să prevină acest lucru. E foarte dificil să faci acest lucru când cauzele nu sunt cunoscute, ceea ce reprezintă de asemenea tema centrală a romanului.

Măsurile preventive luate de părinții fetelor sunt acelea de a le izola și a se izola de restul lumii, retrăgându-le chiar de la școală pe celelalte patru. Oamenii pot doar presupune ce se întâmplă în spatele ferestrelor murdare, dar băieții care ne spun povestea se aventurează pentru a descoperi mai multe. Ei încearcă să recreeze viața internă a fecioarelor (titlu ironic, având în vedere preocupările sexuale ale unora dintre ele) pe baza unor indicii precum jurnalul mezinei sau obiectele pe care soții Lisbon le scot la aruncat în fața casei. Poate cititorul se întreabă de ce exact această familie stârnește atâta curiozitate, chiar dinainte încă de primul suicid; fecioarele noastre sunt blonde cu ochii albaștri, pline de șarm, fiecare cu un interes special pentru un anumit domeniu. Desigur că vrei să înțelegi ce se întâmplă atunci când nu mai ai niciun fel de acces la obiectul dorințelor tale cele mai intime.

În cele din urmă, nu motivul care conduce către suicid este cel mai important aspect al poveștii, ci impactul acestei decizii, încercarea de a înțelege suicidul în sine – mai ales într-o perioadă când psihologia nu era atât de avansată precum este astăzi. Se analizează contextul socio-politic și economic al suburbiei în care locuiesc și se ajunge chiar la starea generală a Statelor Unite; se ia în calcul abuzul parental, izolarea cruntă de exterior a fetelor; se ajunge la conspirații ce țin de spiritualitate sau chiar satanism. Pare că aceste fete trăiesc și înfăptuiesc moartea pe care alții doar o simt în fundal, moartea spirituală care urmează în cartierul lor și în toată lumea, odată cu evoluția industriilor. Eugenides prezintă toate acestea cu intensitate, cu o râvnă pe care o simți la randul tău, implicând cititorul până la lacrimi.

Tocmai pentru că am adus vorba despre intensitate, era aproape imposibil să nu îmi placă Sinuciderea fecioarelor. Ia un subiect aproape de inima mea – dansul cu moartea care îmi e cunoscut, adaugă mister și fascinație plus opiniile divergente ale oamenilor care privesc de pe margine, presară câteva scene erotice și scandalizante din cauza precocității celor implicați și obții rețeta pentru cartea mea ideală. Da, lectura devine pe alocuri greoaie pentru că știi deja ce urmează să se întâmple, dar nu știi cum – contextul și impactul. Iată cum moartea îi poate aduce mai aproape unii de alții pe cei rămași în viață.

O adevărată capodoperă. Abia aștept să citesc Middlesex.