Florin Gherman debutează puternic cu Noaptea meduzei (2025). Cele 22 de poeme selectate pentru acest volum conturează un univers meta (“o seră 5D”) în care valuri de suferință se îmbină cu victoria supraviețuirii. 

Cel mai asemănător poet contemporan cu care îl pot compara este un “cvasi-florin”, zis și Flo Popa. Se regăsește aici ceva din Dezintegrare: de la referințele tehnologice la conexiunea cu natura, în special cu plantele; un întuneric care se cercetează și dezvăluie pe sine. Imaginile se înlănțuie electrizant și biciuiesc atât prin temele abordate de Florin, cât și prin migala cuvintelor alese. Citim despre ceea ce s-ar putea numi immigration blues în familia lui de origine, despre prieteni cu povești triste și despre propriile lupte interioare, dintre cele mai tenebroase.

“Băiatul nedorit al vrăjitoarei” descrie secvențe din trecut cu energia cuiva care a reușit cu greu să scape din cercurile iadului; devine cu atât mai fascinant din perspectiva generației de care aparține (“copiilor născuți puțin după World Wide Web”), ceea ce îi permite să fie chiar în mijlocul schimbărilor din ce în ce mai alerte.

Avem o “Eva pixelată”, “broscuțe supersonice”, o “coroană electrică”; Florin excelează la tehnicolorit, la comparații care te teleportează într-un imaginar futurist cu “lăcuste roz” și “sănii mov”, unde “soarele dispare ca un Skittles în buzunar”. Cu toate acestea, baza poemelor este una gravă. Noaptea meduzei începe și se termină cu poeme lungi – primul dintr-un registru mai uman și călduros, al doilea scris într-o cheie aproape luminoasă, privind totuși către un “viitor cu mulți pixeli putere și conexiuni intergalactice”.

Nu accidental am menționat generația din care face parte poetul, cum și el o descrie în mai multe forme de-a lungul volumului (“scumpa mea generație bi/ trans hetero/ sci-fi/crescută cu eu te-am făcut/eu o să-ți arăt frumusețea exploziilor solare”). Florin balansează bine curentul (post)modern în care ne aflăm, fără să abuzeze de englezisme sau referințe pop-culture, și tradiția (brașoveană) pe care o duce mai departe, aducându-și contribuția în mod armonios.  

Poate cel mai remarcabil lucru la acest debut este concretețea imaginilor ce formează un ansamblu unitar sub intrigantul titlu ales. Nu există nici un singur vers care să nu stârnească emoție, un fel de val de adrenalină precum în romanele polițiste; știi că protagonistul a supraviețuit, dar tot nu îți vine să crezi că a trecut prin atâtea.

Sunt onorată să fac parte la rândul meu din aceeași frumoasă tradiție brașoveană, prin intermediul masterului de Inovare Culturală din cadrul Facultății de Litere unde a studiat și Florin – el este doar unul dintre numele cu mare impact în poezia contemporană format astfel. Sunt, de asemenea, mândră că vocea generației mele se face auzită atât de clar și elocvent, atât de conștientă de sine, tinzând mereu spre lumea de dincolo de traumă unde putem cu toții dansa “ca regele șaman în jurul focului”.

Așa arată începutul unei cariere de mare succes, așa cunoaște și creează poetul realitatea pe care nu reușim mereu să o punem în cuvinte.