Dacă feminitatea ar fi un volum de poezii, ar fi Sînt alta. Este prima oară când o citesc pe Svetlana, așa că nu știu dacă acest stil o reprezintă în general, dar mie volumul mi-a transmis, mai presus de orice, o stare de tandrețe până la erotism.

După cum ne spune Andrei Codrescu pe coperta din spate, avem de-a face cu un „poem-fluviu”. Svetlana a intercalat diferite pasaje, le-a reluat rând pe rând formând un soi de poveste; cu toate acestea, nu e neapărat tipul de volum narativ. Începe prin a ne povesti despre pescari (în același fel în care Simona Popescu ne-a povestit despre plante și animale), după care ne cufundă în lumea ei interioară din ce în ce mai profund; relația cu mama, relația cu un partener, relația cu trecerea timpului. Sînt alta este complex și doar în aparență accesibil tuturor. Adevărul este că textul este creat atât de migălos, gândit probabil ca un ansamblu de la bun început, încât ai nevoie de timp pentru sedimentare.

„există o iubire nefolosită/iau cuțitul de carne/tai ce e de tăiat în bucăți mari (…) la ce bun dacă nimeni nu îndrăznește să atingă/ceea ce ai tăiat/ca și cum lama cuțitului ar fi rămas înăuntrul/tuturor bucăților mari și mici”

Citindu-i pe titanii poeziei contemporane, dar mai ales pe poete, încerc să îmi dau seama cum și-au construit arta; e clar că nu e vorba despre tendința tipică și aproape obsesivă a debutantului de a se povesti pe sine, dar asta nu face textele mai puțin autobiografice. Nu e vorba nici de aceeași tendință a novicilor de a demonstra că știu să scrie; imaginile sunt mereu fluide la scriitoare precum Svetlana și Simona, sunt mereu mijloace pentru a transmite o idee mai profundă – nu reprezintă obiecte de pus în muzeu în sine, ci sunt manevrate într-o direcție clară. Controlul textului este clar una din caracteristicile acestor titani, deschizători și continuatori de drumuri.

În cazul volumului Sînt alta avem o combinație dintre această etapă de transformare („(când) toate prietenele tale sunt încă virgine”), o privire în urmă și comparația cu prezentul aparent incert, dar și un overview asupra situației sociale curente; cum spunea Mușina, poezie este „(atât) explorarea lumii moderne, (cât și) inventarea ei”. Știam că Svetlana va fi pentru mine un unghi bun din care să pot înțelege astfel de concepte.

„sînt din generația copiilor care au crezut că a avea o patrie e la îndemână” scrie ea cu puțin înainte de un alt poem, în care spune „e-adevărat că limba ta îmi amintește mereu/că tu pentru mine ești o țară (…) că eu pentru tine sunt alta”; astfel de construcții, de reiterări care se regăsesc constant în volum îi oferă multă putere; există mai multe căi de a ajunge la un volum bine închegat, dar la Svetlana înțeleg cel mai bine cum se face. Mai departe despre explorările mele în ceea ce privește tehnica poeziei contemporane, Sînt alta mi s-a părut o adiere când blândă, când agresivă de vânt care te lasă împodobit cu noi informații senzoriale și o acuitate sporită; o trecere în revistă nu doar a ei, ci utilă și pentru cititor.

Nu trebuie să menționez că volumul trebuie citit; dacă te pasionează poezia contemporană, cu siguranță îl cunoști deja. „Dacă întinzi mâna spre text/Ești în pericol să-mi atingi părul” scrie Svetlana și e perfect adevărat; iată echilibrul perfect dintre transparență și lirism.